2 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăLifestyleFoodCum îl va primi Coreea de Nord pe noul Kim?

Cum îl va primi Coreea de Nord pe noul Kim?

Kim Jong Il a început deja să pregătească terenul pentru instalarea fiului său. Remaniera birocratică din 2009 a fost considerată menită să sporească autoritatea cumnatului său, Song Chang-Taek, considerat un potenţial regent căruia îi poate fi oferită sarcina de a menţine viabilitatea statului în timp ce mai tânărul Kim îşi construieşte propria sa bază de putere, scriu analiştii Robert Kaplan şi Abraham Denmark de la „Center for a New American Security”, în Financial Times, potrivit Agerpres.

De asemenea, în ultimele patru, luni Kim Jong-Il a vizitat de două ori China, provocând speculaţii că dictatorul solicită aprobarea Beijingului pentru planurile sale de succesiune. Deşi opinia Chinei rămâne neclară, există speculaţii că Beijingul ar prefera o persoană cunoscută şi anume pe Chang.

Pe de altă parte, tânărul Kim, în vârstă de douăzeci şi ceva de ani, va fi forţat să abordeze probleme – printre care lipsa de legitimitate şi de autoritate – cu care tatăl său nu a trebuit să se confrunte niciodată atunci când a preluat puterea de la tătăl său, fondatorul ţării, Kim Ir Sen.

Lipsa de experienţă a lui Kim Jong Un va face dificilă consolidarea puterii, mai ales dat fiind dependenţa sa de un grup de generali şi de oficiali de partid ale căror ambiţii, bogăţie şi siguranţă nu se vor mai afla sub controlul său personal, aşa cum s-a întâmplat în timpul conducerii tatălui său.

În esenţă, era dictaturii unui singur om în Coreea de Nord ar putea fi încheiată. Puterea nu va mai putea fi concentrată în mâinile unui singur om, ceea ce înseamnă că dinamica politică va fi mai complexă şi, posibil, mai instabilă. Dispersarea puterii în vîrful elitei politice nord-coreene ar putea genera un stat slab, care ar putea acţiona şi mai iresponsabil.

Dacă noul Kim nu va putea să îşi consolideze puterea, regimul s-ar putea prăbuşi. Acest lucru ar genera o intervenţie umanitară masivă în Coreea de Nord, ceea ce ar însemna că lumea va trebui să contribuie pentru a-i hrăni şi îngriji pe locuitori şi reclădi o naţiune de peste 22 de milioane de persoane, care s-a confruntat cu sărăcia şi cu proximitatea foametei timp de decenii.

Pe de altă parte, perspectiva unei Corei de Nord în care Kim Jong Un şi-a consolidat puterea şi a reuşit să ţină ţara unită la fel ca tatăl său este la fel de tulburătoare. Deşi relativ necunoscut, tânărul Kim are reputaţia de a fi fost modelat după imaginea patologică a tatălui său.

Coreea de Nord intră într-o perioadă crucială. Kim Jong Un va superviza fie prăbuşirea statului creat de bunicul său, fie – improbabil – o reformă radicală a abordării nord-coreene a gestionării economice şi controlului statului. Oricum, stabilitatea viitoare a regiunii celei mai dinamice din lume – Asia de Nord-Est – este probabil să fie în modul cel mai direct ameninţată de un tănăr netestat şi necunoscut. Implicaţiile pentru peninsula coreeană şi pentru regiunea mai largă sunt istorice, consideră semnatarii articolului.

Cele mai citite

Mircea Lucescu: Am comis prea multe greșeli tehnice

Antrenorul Mircea Lucescu s-a declarat nemulțumit de prestația jucătorilor, după meciul cu Kosovo Mircea Lucescu a criticat evoluția echipei sale după meciul disputat împotriva selecționatei...

Infotrafic: Avertisment de ceață densă în 14 județe ale țării

ANM a emis mai multe coduri galbene de ceață densă, ghețuș și chiciură Centrul Infotrafic a transmis, printr-un comunicat, că „Se circulă în condiţii de...

Industria României, în declin pentru al șaselea an consecutiv

Economiștii avertizează că România are nevoie de o politică industrială clară, sprijin pentru inovație și tehnologizare Industria României continuă să fie în declin pentru al...
Ultima oră
Pe aceeași temă