Roata capitalismului mondial
Având în vedere puterea enormă pe care se crede că o are, este remarcabil cât de puţină lume a auzit de Larry Fink. În cercurile politice şi de afaceri – printre oamenii care bat drumul între Washington şi Wall Street – Fink, preşedintele BlackRock, o companie uriaşă de management al activelor, este descris ca fiind, probabil, cel mai important om în lumea finanţelor de azi. Dar dacă menţionezi acest nume în afara acestui cerc, cei mai mulţi vor ridica din umeri. În pofida averii sale considerabile, el este aproape necunoscut înaltei societăţi din Manhattan, unde deţine un apartament în Upper East Side, ori în Aspen, unde are, de asemenea, o casă. În North Salem, o enclavă bogată situată la nord de New York City, unde el şi soţia sa au o fermă de 10 hectare şi jumătate, este poate ceva mai cunoscut, dar numai pentru faptul că mai mulţi bancheri de pe Wall Street au proprietăţi aici.
Dar printre oamenii care conduc Wall Street cu greu poţi găsi unul pe care să nu-l treacă măcar puţin fiorii când aude de Larry Fink. În vreme ce unii – mai ales cei care îl cunosc de multă vreme – râd pe înfundate pe seama modului evident în care bărbatul în vârstă de 57 de ani pare să se bucure de „transformarea” sa din ultimul an şi jumătate „în omul de stat al Wall Street-ului”, cel mai important consigliere al industriei şi membru de prim rang al oligarhiei financiare a ţării, pentru cei mai mulţi nu există decât admiraţie pentru puterea uriaşă a BlackRock. În decembrie, când a finalizat achiziţia Barclays Global Investors pentru 13,5 miliarde dolari, BlackRock, compania pe care Fink a înfiinţat-o acum 22 de ani, a devenit în mod oficial cea mai mare firmă de management financiar din lume. Un colos global, cu active în valoare de 3,3 trilioane dolari sub directă administrare şi alte activităţi în valoare de 9 trilioane pe care le supervizează, BlackRock administrează 1.000 de miliarde din fondurile de pensii care deservesc milioane de americani şi supervizează investiţiile a zeci de instituţii din toată lumea: de la guverne locale şi statale până la fonduri de burse universitare, de la companii din clasamentul Fortune 500 până la fonduri suverane ale unor state precum Abu Dhabi ori Singapore, printre altele.
Întinderea BlackRock pe pieţele mondiale nu este totuşi singura sursă de putere şi influenţă a companiei în zilele acestea. Că Fink a reuşit să încheie afacerea Barclays la scurt timp după colapsul financiar din 2008 este, în sine, impresionant, dar a reuşit mult mai mult decât să supravieţuiască neatins dintre ruine. Într-adevăr, nu există nici un om, nici o firmă de pe Wall Street care să fi câştigat mai mult respect şi statut ca urmare a crizei economice decât Fink şi BlackRock. În culmea dezastrului, când economia americană era pe marginea prăpastiei, Fink a fost cel către care s-au îndreptat pentru ajutor şi sfaturi cei mai importanţi CEO de pe Wall Street – inclusiv Jamie Dimon de la J.P. Morgan Chase, John Mack de la Morgan Stanley şi Robert Willumstad de la A.I.G. La fel au făcut şi Trezoreria Americană şi Banca Rezervelor Federale a statului New York, ai căror oficiali de top i-au cerut lui Fink atât sfaturi asupra pieţelor financiare, cât şi asistenţă în privinţa finanţării vânzării Bear Sterns către J.P. Morgan pentru 30 de miliarde, a ajutorului de stat pentru salvarea (bailout) A.I.G., a salvării Citigroup pentru 45 miliarde sau a celor două foduri de investiţii imobiliare Fannie Mae şi Freddie Mac, care deocamdată se ridică la 112 miliarde, fiind însă în creştere. Astăzi, printr-o gamă de contracte guvernamentale, BlackRock a devenit, în fapt, principalul lider al efortului guvernamental de salvare a Wall Street-ului. Compania supervizează activele toxice în valoare de 130 miliarde pe care guvernul le-a preluat pentru a salva A.I.G. şi pentru a aranja vânzarea Bear Stearns; BlackRock monitorizează bilanţul contabil al Fannie Mae şi Freddie Mac – care, împreună, valorează cam 5 trilioane – şi oferă zilnic evaluări de risc pentru New York Fed în privinţa instrumentelor financiare ipotecare, în valoare de 1,2 trilioane, pe care banca centrală le-a cumpărat pentru a revigora piaţa imobiliară a ţării. Larry Fink a ajuns „osia în jurul căreia se învârteşte roata capitalismului american”.
Ascensiunea, prăbuşirea, renaşterea
Despre BlackRock concurenţa spune că este „guvernul din umbră al SUA, un fel de Blackwater al finanţelor” (Blackwater, actualmente Xe, companie privată de securitate implicată în mai multe controverse privind contracte guvernamentale preferenţiale, mai ales în Irak ). Dar Fink nu a fost întotdeauna „vrăjitorul din Oz” sau „Regele Wall Street”, cum i se spune azi. De fapt, cariera lui este cu atât mai remarcabilă cu cât a renăscut din cenuşă.
În 1976, când a obţinut prima slujbă pe Wall Street, la 23 de ani, Fink era, după cum el însuşi mărturiseşte, „doar un puşti din Los Angeles cu plete şi bijuterii turcoaz”. Crescut într-o familie middle-class – mama, profesoară de engleză, tatăl, proprietar al unui magazin de încălţăminte -, Larry a absolvit şcoala de business a UCLA, de unde a fost recrutat de First Boston. În numai trei ani a ajuns să conducă un departament care – lucru necunoscut pe vremea aceea – se ocupa cu structurarea, împachetarea şi vânzarea unor active bazate pe… ipoteci imobiliare. În zece ani Fink a devenit o legendă, fiind creditat cu inventarea instrumentelor financiare de valorificare a creditelor, care au ajuns să valoreze trilioane de dolari, au schimbat pentru totdeauna finanţele şi au dus, împreună cu alte cauze, la criza din 2008. Extrem de ambiţios şi dornic să fie „extraordinar de bine privit”, Fink paria sume enorme şi nu se sfia să vâre contracte pe gâtul clienţilor numai ca să bată concurenţa la sfârşitul trimestrului, când se fac bilanţurile. Poate din cauza originilor sale, a fost întotdeauna agresiv, arogant şi dornic de mai mult, ceea ce l-a aşezat în categoria „big swinging dick” a traderilor de pe Wall Street. Fink însuşi spune că nu era vorba decât de răutatea şi snobismul culturii WASP a bancherilor de pe Wall Street.
Cert este că, prin acţiunile sale agresive, Fink a adus First Boston un miliard de dolari, dar şi-a creat şi mulţi duşmani, care la primul eşec nu l-au iertat. La mijlocul anului 1986, Fink a prezis că ratele dobânzilor vor creşte, departamentul său a pariat pe asta şi a pierdut 100 de milioane. Starul finanţelor a ajuns peste noapte un nenorocit. După doi ani de persona non grata, First Boston l-a dat afară cu anunţ în Wall Street Journal. Umilinţa era publică şi, deci, totală. În acelaşi an, a luat-o de la capăt la Blackstone, companie înfiinţată de trei ani, unde i se încredinţează o linie de credit de 5 milioane. Anul următor părăseşte însă Blackwater şi înfiinţează BlackRock, care în următorii 15 ani avea să crească într-un ritm nemaivăzut. În 1999, compania este listată la bursă, în 2004 cumpără State Street Research&Management cu 375 milioane, în 2006 fuzionează cu Merrill Lynch Investment Managers, în valoare de 554 miliarde, în 2007 cumpără Quellos, un fond al fondurilor, iar în 2009 cumpără Barclays. Fink renăscuse mai puternic ca niciodată.
Geniul riscului din lampa lui „Aladdin”
După eşecul de la First Boston, Fink a devenit obsedat – unii spun paranoic – în legătură cu evaluarea riscurilor. După cum spune el însuşi, „am construit o maşină uriaşă care făcea o grămadă de bani, dar nu ştiam de ce facem atâţia bani. Nu ştiam care sunt riscurile şi nici nu aveam mecanismele adecvate de analiză a acestora”. În plus, a observat cât de puţin înţelegeau clienţii – fonduri de pensii, corporaţii, guverne – din riscurile pe care şi le asumau. La BlackRock, Larry Fink a făcut din risc meseria lui. BlackRock dispune de un sistem de analiză şi evaluare a riscului care constă în 5.000 de computere ce funcţionează nonstop – „ferma de computere” – la care lucrează ingineri, matematicieni, analişti şi programatori care analizează milioane de tranzacţii zilnic şi monitorizează fiecare acţiune şi modul în care valoarea ei ar putea fi afectată de cele mai mici schimbări din economie. Sistemul – botezat Aladdin – este, în esenţă, un detector de risc computerizat în valoare de câteva miliarde de dolari, al cărui unic scop este să scaneze pieţele, căutând cel mai mic lucru care ar putea merge prost. Pe temeiul Aladdin, Fink a înfiinţat diviziunea BlackRock Solutions, care oferă consultanţă de risc atât pentru companii, cât şi pentru… guvernul Statelor Unite, care a ajuns cel mai important client. În momentul prăbuşirii pieţelor financiare, Henry Paulson, secretarul de la acea dată al Trezoreriei, dar şi succesorul său, Tim Geithner, au apelat la Fink ca la singurul om ce avea la dispoziţie un instrument cu care se putea evalua dimensiunea dezastrului şi cu care se puteau lua decizii de viitor. În felul acesta, Washingtonul a turnat – fără licitaţie – o cascadă de contracte guvernamentale pentru administrarea fondurilor din cadrul programului de bailout peste BlackRock, care a ajuns în foarte scurtă vreme să controleze portofolii de mii de miliarde: Bear Stearns, A.I.G., Fannie&Freddie, Citigroup, New York Fed. Criza a făcut din Larry Fink stăpânul finanţelor lumii.
Zeul finanţelor este muritor
Nu este de mirare că, în aceste condiţii, au apărut contestatari şi voci care se întreabă cât e de bine ca un singur om şi o singură companie să acumuleze atâta putere. Dacă greşeşte, cum mai poate fi evitat dezastrul? Pentru că, oricât de obsedat este Fink să analizeze toate unghiurile şi toate posibilele implicaţii ale unei afaceri, nici el, nici sistemul lui de miliarde nu sunt infailibili. Ba dimpotrivă, BlackRock a dat mai multe rateuri. Astfel, cu trei luni înainte de falimentul Lehman Brothers, BlackRock a cumpărat un număr mare de acţiuni la 28 de dolari bucata, ceea ce i-a făcut fericiţi pe şefii Lehman Brothers şi nefericiţi pe clienţi. La scurtă vreme după prăbuşirea Bear Stearns, Fink şi-a sfătuit clienţii să cumpere active de mare risc, bazate pe credite, care în curând aveau să se evapore pur şi simplu, o dată cu piaţa subprime. Dar cel mai cunoscut eşec al BlackRock este achiziţionarea pentru 5,4 miliarde a unui complex imobiliar format din 110 clădiri care se întind pe 30 de hectare în Manhattan, cea mai mare tranzacţie imobiliară într-o zonă rezidenţială din istoria Americii şi care s-a dovedit un dezastru atât pentru BlackRock, cât şi pentru investitori.
Cel mai mare fond de pensii din America, California Pension and Retirement System (CALPERS), a pierdut 500 de milioane numai în această tranzacţie. Când aude de această gravă eroare, Fink reacţionează extrem de violent şi emoţional, un lucru neobişnuit pentru un om care conduce o firmă cu 8.500 de angajaţi, cu o capitalizare bursieră de 40 miliarde şi care administrează 12 trilioane: „Nu sunt perfect! Nu am spus niciodată, nimănui, că vom fi perfecţi!”. Apoi, vocea îi scade până la o şoaptă răguşită: „La urma urmei, mama îşi ia pensia de la CALPERS”.
