3 C
București
marți, 12 noiembrie 2024
AcasăLifestyleFoodVIDEO. Documentul inedit care arată ce mită urma să primească Mareşalul Antonescu...

VIDEO. Documentul inedit care arată ce mită urma să primească Mareşalul Antonescu pentru cucerirea Odesei

Un scurtmetraj, prezentat ieri de regizorul Sorin Avram, scoate la iveală un document secret care arată ce proprietăţi ar fi primit mareşalul Ion Antonescu de la guvernatorul Odesei după cucerirea acestui oraş de către armata română în timpul celui de-al doilea război mondial.

 

Dacă Hitler câştiga războiul, am fi putut spune astăzi „Odesa, pământ românesc?”. Iată una dintre temele de gândire pe care le ridică un proaspăt documentar realizat de Sorin Avram, un regizor pasionat de istorie, care în urmă cu câţiva ani a realizat şi filmul „Ultimele zile ale ultimului mareşal”. Scurt-metrajul „Imobiliare la Odesa” scoate la iveală existenţa unui document incendiar, care arată cum era să devină Mareşalul Ion Antonescu proprietarul unei superbe vile la Marea Neagră şi al unui domeniu de 19 hectare, pentru că reprezenta „prima administraţie românească, care s-a întins temeinic în afara graniţelor ţării”. Unul dintre subiectele fierbinţi din Istoria României – „Ar fi trebuit sau nu mareşalul să treacă dincolo de Nistru, după cucerirea Basarabiei? – ajunge din nou în atenţia publiciului prin intermediul acestui documentar. Dar să vedem despre ce act este vorba şi ce l-a determinat pe regizor să facă un nou film despre mareşalul Antonescu.

Scrinul cu noroc

Un document misterios ascuns în sertarele unui scrin ajunge în casa unui medic stomatolog român proaspăt întors din Germania. Doctorul Michael Beck este, de altfel, şi unul dintre personajele centrale ale scurt-metrajului „Imobiliare la Odesa”. Medicul vine de la Berlin la Bucureşti, îşi cumpără un scrin dintr-un anticariat şi, dă peste un act de împropietărire de la 1942, scris pe o piele de căprioară, şi o anexă cu planul unui domeniu de 19 hectare, ambele aparţinând lui Ion Antonescu. Al cui e scrinul? Nimeni altul decât Olivian Verenca, secretarul guvernatorului Odesei. Cum domnul Verenca pleacă în Canada, fratele său depune scrinul la o consignaţie de pe Strada Covaci. Aşa ajunge „actul de danie” pentru Antonescu în mâna medicului Michael Beck. În speranţa că îi va folosi cândva acest document şi că moştenitorii lui Antonescu îl vor căuta într-o bună zi, medicul încearcă să asigure documentele, dar nu reuşeşte. Tot ce îi rămâne de făcut este să le înrămeze şi să le aşeze ca tablouri pe pereţi.  Asta se întâmpla în 1996. „La scurt timp după difuzarea filmului despre arestarea şi execuţia lui Antonescu, pe care l-am realizat în 2001, m-a căutat un medic stomatolog care dorea să îmi arate nişte documente inedite legate de Antonescu. I-am cerut voie să le filmez, nu a fost de acord şi povestea a rămas aşa timp de zece ani. Probabil, doctorul spera să fie căutat de urmaşii lui Antonescu, dar mareşalul nu a avut copii. Îi mai trăieşte, parcă, o nepoată”, a povestit regizorul ieri, la lansarea docu­mentarului. Antonescu însă n-a ştiut niciodată de existenţa acestor documente şi, se pare, nici nu ar fi locuit vreodată în respectiva vilă.

Ce a căutat Antonescu dincolo de Nistru?

Impulsionat de documentarul regizorului Florin Iepan despre „Odesa”, Sorin Avram se gân­deşte să reia istoria documentului din scrin. Îi povesteşte chiar lui Florin Iepan despre acea întâmplare şi aşa ajunge să realizeze acest scurtmetraj, ca parte a proiectului „Odesa – Work in progress”. După zece ani în care abandonează povestea, se întoarce la medicul Michael Beck, care între timp pierduse documentele din cauza unui incendiu.

Dintr-o întâmplare, totuşi, acestea sunt salvate. „Un prieten din Germania a venit înainte de incendiu şi mi-a filmat casa, iar documentele o să le vedeţi în film pe perete ca pe orice tablou normal”, spune Michael Beck.

Şi într-adevăr aşa este. Documentele se văd în clar şi reaprind cumva „Subiectul Antonescu-Odesa”. Ce a căutat Antonescu dincolo de Nistru, a fost sau nu o strategie militară corectă, ce avea de gând să facă cu Odesa şi Transnistria, dacă soarta războiului ar fi fost alta? Iată câteva semne de întrebare pe care le ridică inclusiv acest document secret, care, din păcate, astăzi nu se mai găseşte în arhive. Toţi cei care au o părere în legătură cu acest subiect pot suna la numărul 0800 008 021, care apare şi la finalul documentarului.  

 

 

Cele mai citite

Rusia dă vina pe Ucraina pentru dronele căzute în Republica Moldova

Rusia respinge acuzațiile Moldovei cu privire la incidentul cu dronele căzute pe teritoriul său, după ce autoritățile de la Chișinău au convocat ambasadorul rus...

Rusia dă vina pe Ucraina pentru dronele căzute în Republica Moldova

Rusia respinge acuzațiile Moldovei cu privire la incidentul cu dronele căzute pe teritoriul său, după ce autoritățile de la Chișinău au convocat ambasadorul rus...

Marcel Ciolacu nu crede în implicarea Rusiei în alegerile din România

Premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD în alegerile prezidenţiale, a fost întrebat luni, într-o conferinţă de presă la Alexandria, dacă are informaţii despre implicarea Rusiei...
Ultima oră
Pe aceeași temă