Un studiu despre puterea rusă relevă existenţa unui aparat executiv opac, mult mai influent decât guvernul. Realitate ocultă dezvăluită şi de un conflict public izbucnit la cel mai înalt nivel, între clanul Medvedev şi un apropiat al preşedintelui Putin.
După o scurtă perioadă estivală de linişte, tensiunile au reizbucnit în jurul activelor electricităţii ruse şi al proiectului de reformă a acestui sector. Vicepremierul Arkadi Dvorkovici – însărcinat cu energia – a adresat o scrisoare preşedintelui în legătură cu dezacordul său cu Igor Setcin, influentul şef al companiei petroliere de stat, Rosneft, şi mare partizan al consolidării tuturor activelor energiei statului în sânul unei structuri unice. Această structură unică, sută la sută de stat, a cărei conducere este vizată de Setcin, se numeşte Rosneftgaz şi controlează deja 75,16% din Rosneft şi 10,74% din Gazprom.
Aliat al premierului Dmitri Medvedev, Arkadi Dvorkovici estimează că „schema Setcin” va necesita cheltuirea a „sute de miliarde de ruble”, modificarea legilor şi în final pierderea controlului statului asupra reţelei electrice federale. Cunoscut pentru ideile liberale, vicepremierul critică o „privatizare de facto” având ca miză o factură de 10 miliarde euro. În realitate, el doreşte să împiedice cu orice preţ creşterea puterii Rosneftgaz şi a eminenţiei cenuşii a acestei companii, Igor Setcin. Acesta din urmă, amic apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, este cunoscut de multă vreme drept un rival direct al lui Dmitri Medvedev.
În iulie, şeful Rosneft a propus utilizarea fondurilor Rosneftgaz – care va dispune la finele anului de lichidităţi de circa 2,5 miliarde euro – pentru recapitalizarea a două societăţi proprietare de reţele electrice (FSK şi MRSK) şi fuzionarea lor în cadrul holdingului de stat. Totodată, Setcin a propus şi achiziţionarea acţiunilor emise pentru recapitalizarea InterRAO (generatoare de electricitate) şi Rushidro (centrale hidroelectrice).
Aceste lupte de influenţă privesc şi grupurile franceze EDF şi GDF Suez, care încearcă să exporte în Rusia tehnologii. Ţara trebuie să modernizeze urgent infrastructurile şi să amelioreze eficienţa energetică, una dintre cele mai slabe din lume. În aprilie 2010, şeful InterRao anunţase că EDF negocia o participare de 10% în grupul rus, iniţiativă rămasă fără concretizare, în parte din cauza luptelor de culise dintre Igor Setcin şi Dmitri Medvedev.
Arbitrul suprem
Experţii occidentali arată că nu este uşor pentru investitorii străini să se aventureze în teritoriile ruseşti, în domeniul energiei, arbitrat strict de Vladimir Putin. Mai ales dacă structura de luare a deciziilor nu corespunde cu organigrama oficială. Un studiu intitulat Politburo 2.0, realizat de grupul de experţi ai Mincenko Consulting, dezvăluie că marile orientări sunt definite de un mic grup de indivizi, toţi apropiaţi ai lui Putin şi care dispun de acces direct la cel care rămâne arbitrul suprem.
Studiul descrie minuţios şi, se pare, din interior o construcţie politică singulară şi necunoscută. Identifică opt şefi de clanuri. Unii ocupă poziţii oficiale – Serghei Ivanoc, directorul Administraţiei prezidenţiale, Viaceslav Volodin, adjunctul său, Dmitri Medvedev, primministru. Alţii sunt figuri politice regionale (Serghei Sobianin, primarul Moscovei), şefi de întreprinderi publice (Igor Setcin, responsabilul întreprinderii petroliere Rosneft), sau oameni de afaceri (Ghenadi Timcenko sau Iuri Kovalciuk), care întreţin relaţii privilegiate cu Vladimir Putin. Un pumn de oameni care formează un comitet informal ce aminteşte de funcţionarea Biroului Politic sovietic, Politbirou, organul suprem al Partidului comunist din URSS. Noul Politbirou este diferit de cel din era sovietică prin faptul că existenţa lui nu este formalizată şi „nu se reuneşte”, arată Evgheni Mincenko. Ceea ce lasă o marjă de manevră cu atât mai mare „arbitrului suprem”. Diversitatea profilurilor lor subliniază că puterea reală în Rusia nu este conferită de un post oficial, ci de nivelul relaţiilor interpersonale cu şeful statului.Cei opt şefi de clanuri sunt toţi legaţi de Putin, unii dintre ei de mai bine de două decenii. La nivel inferior, figurează zeci de personalităţi diverse ce aspiră la rangul de şef de clan.
Restauraţie
Se vorbeşte de mult despre oligarhie şi „tandemocraţie”, referire la tandemul Medvedev-Putin. Documentul experţilor de la Mincenko Consulting aduce la lumină funcţionarea puterii şi îl descrie pe preşedintele rus drept un arbitru ce gestionează relaţiile între şefii clanurilor. „Rusia este o adunare de grupuri rivale care luptă pentru controlul resurselor.”
Restaurarea Biroului Politic – Politbirou are loc după o perioadă în care modul operaţional al puterii a cunoscut bulversări. În anii ’90, statul rus, condus de preşedintele Boris Elţin, slăbit de criza economică şi creşterea puterii grupurilor mafiote, a căzut în mâna unui pumn de miliardari, deţinători de averi cu origini incerte, care dictau deciziile guvernamentale ca fiind legi. Venirea lui Vladimir Putin în 2000 a schimbat datele. Acum, puterea deţine un centru unic ce arbitrează diferitele clanuri din structura statului.
Guvernul a rămas partea emergentă a aparatului executiv, un soi de vitrină al cărei ecran fumuriu ascunde adevăratele mecanisme de luare de decizie. Pentru Evgheni Mincenko, „sistemul Politbirou a apărut în jurul anului 2005, după afacerea Hodorkovski (închis pentru 14 ani, acest magnat al petrolului finanţa partide ale opoziţiei), când Vladimir Putin a renaţionalizat dintr-o lovitură o mare parte a petrolului rus, a neutralizat atât opoziţia, cât şi oligarhii, cei din urmă fiind suficient de mult înfricoşaţi pentru a înceta finanţarea primilor.
Studiul Mincenko Consulting nu a declanşat polemici, „kremlinologii” ajungând aproape toţi la acelaşi model politic.
Puternic şi ultrabogat
Preşedintele Vladimir Putin este cunoscut ca fiind printre cei mai bogaţi oameni din lume, cu o avere alimentată de petrol cu zeci de miliarde de dolari. New York Times subliniază că Putin neagă cu vehemenţă, dar un raport publicat ieri întăreşte fără echivoc datele apărute în media internaţională.
În raportul intitulat ironic „Viaţa unui ocnaş”, după propria apreciere a preşedintelui a mandatului său în birou, liderii opoziţiei ruse descriu ceea ce ei numesc expansiunea extraordinară a avantajelor prezidenţiale în cursul celor 12 ani care au trecut de la debutul primului mandat al lui Putin ca preşedinte – palate, o flotă de jeturi, cohorte de maşini de lux.
Printre cele 20 de locuinţe disponibile pentru preşedintele rus, se numără Palatul Constantin, un domeniu din epoca ţaristă situat pe malurile Golfului Finic, restaurat pentru o sumă de zeci de milioane de dolari, un pavilion de schi în Munţii Caucaz şi un palat neo-gotic în regiunea Moscovei. Preşedintele are la dispoziţie 15 elicoptere, patru iahturi spaţioase şi 43 de aeronave, inclusiv un avion prezidenţial principal, un Iliuşin cu interiorul încrustat în aur de artizani din Serghei Pasad, un Airbus şi un Dassault Falcon. Cele 43 de avioane au o valoare estimată la 1 miliard.
Autorii raportului, printre care Boris Nemţov, fost vicepremier, figură cunoscută a opoziţiei, închis de mai multe ori sub diverse pretexte, şi Leonid Martiniuk, un membru al mişcării Solidaritatea, prezintă fotografii ale liderului rus la reuniuni şi apariţii publice, dezvăluind o varietate de ceasuri de lux, 11 în total, în valoare de 687.000 dolari, adică de şase ori salariul anual al lui Putin.
El nu s-a scuzat niciodată pentru aceste semne exterioare ale unei bogăţii extravagante. „Nu mi-e ruşine în faţa cetăţenilor care au votat de două ori pentru mine”, declara Putin în 2008, iar Agenţia rusă de informaţii cita: „În toţi aceşti opt ani, am muncit ca un ocnaş, de dimineaţă până seara”.
Averea ascunsă
Mai mulţi martori au dezvăluit în diverse publicaţii cum Putin a acumulat în secret o avere considerabilă, ascunsă cu grijă în conturi off-shore, nume false, contracte-ecran. Unul dintre ei este Serghei Kolesnikov, un om de afaceri fugit în secret din Rusia şi care se mută dintr-un loc în altul de teamă pentru viaţa lui. Declaraţiile sale făcute în Washington Post sau Financial Times au fost analizate de cabinete de avocaţi. Publicaţia rusă Novaia Gazeta le-a analizat, la rândul ei. Toţi au ajuns la aceeaşi concluzie – chiar dacă nu deţine o dovadă absolută despre ceea ce declară, adică un document semnat de mâna lui Vladimir Putin, Serghei Kolesnikov spune adevărul, cu toate riscurile pentru propria viaţă. El a dezvăluit episoade cu contracte contrafăcute, oameni de paie şi companii în paradisuri fiscale. Banii ascunşi în străinătate, aproximativ 500 milioane dolari, i-au permis lui Putin să cumpere, prin intermediari, peste 20% din marea bancă Rossia (condusă de unul dintre apropiaţii lui) şi să construiască un palat de 12.000 mp pe malul Mării Negre, susţine Kolesnikov. Situat într-o pădure protejată, domeniu de 75 ha dispune de un cazinou, un teatru, două piscine şi 20 de clădiri anexe destinate pentru 200 de servitori.
Desigur, patrimoniul „liderului naţional” este tabu. Oficial, el nu este milionar, dar nici nu poate nega evidenţa remarcată de compatrioţii săi – sub domnia lui, aproape toţi prietenii au devenit miliardari.
Dar mai multe incidente au spulberat mitul pe care şi l-a creat – un Robespierre rus, dur dar integru. În iulie 2009, în timpul unei vizite în Siberia, Putin i-a oferit unui tânăr cioban ceasul său, un Blancpain, ce costă peste 10.000 euro. În septembrie, i-a oferit unui muncitor din Tula alt Blancpain. După o lună, în China a urmat un al treilea. Altă păcat costisitor al lui Putin îl reprezintă pasiunea pentru costumele Brioni. Un gust pentru lux nepotrivit cu un incoruptibil.
În 2009, un anume Robert Eringer declarase că ştie unde se află ascunsă averea lui Putin. El condusese serviciile secrete din Monaco, dar, în conflict cu Albert al II-lea, a dat o declaraţie în faţa unui tribunal din california. „În noiembrie 2005, un informator plătit a dat informaţii despre activităţile de spălare de bani în Monaco şi pe Coasta de Azur, care îl implică pe Vladimir Putin. Acesta era aparent în spatele unor investiţii imobiliare, plătite cu banii sifonaţi din sectorul energetic rus”.
Kremlinul a negat de fiecare dată aceste dezvăluiri, dar alţi martori au continuat să dea detalii despre afacerile „liderului naţional”. Averile apropiaţilor lui Putin, amici din timpul cât a lucrat în KGB , la primăria din Sankt-Petersburg sau colegi de judo, stau însă mărturie a deturnării unor imense sume de bani. De exemplu, cazul cedării la preţuri modice a unor filiale Gazprom unor oameni ca fraţii Rotenberg sau Iuri Kovalciuk. Un transfer de active de 60 miliarde dolari. În total, de la venirea la putere a şefului lor, noii prinţi ai Rusiei au deturnat peste 200 miliarde de active. Boris Nemţov arată că există motive de crezut că toţi aceşti Timcenko, Kovalciuk sau Rotenberg nu sunt decât proprietarii nominali ai vastelor holdinguri, al căror beneficiar real şi ultim este chiar Putin.
« Stilul de viaţă al lui Putin „poate fi comparat cu cel al unui monarh din Golful Persic sau al unui oligarh strălucitor”.