Complet necunoscut în ţara lui de origine, fiul unui emigrant român este considerat unul dintre fondatorii Australiei moderne. Edward Granville Theodore s-a remarcat la începutul secolui XX în mişcarea sindicală din Queensland, devenind prim ministru al acestui stat iar ulterior chiar vice-premier al Australiei.
Cele mai importante referinţe despre Edward Granville Theodore le găsim în lucrarea „The australian people. An enciclopedia of the nation, its people and their origins”, care are un capitol dedicat românilor ajunşi acolo. Capitol îngrijit de Gabriela Iana şi Dumitru Găină. Iată povestea – a existat la jumătatea secolului al XIX-lea, în Galaţi, un preot, pe nume Gheorghe Teodorescu. El a trăit între anii 1826 – 1901. Facem o mică paranteză, să spunem că am luat legatura, zilele trecute, cu un alt preot, tot din Galaţi – Eugen Dragoi – care ne-a confirmat istorica existenţă a lui Gheorghe Teodorescu în oraşul de la Dunăre.
A şi scris despre activitatea lui. Se ştie că a fost o personalitate a oraşului, administrând treburile bisericeşti. Avea chiar şi funcţia de ofiţer al Stării Civile, dar se ocupa şi de procesele de divorţ. Ne întoarcem la datele din Australia. Potrivit sursei de acolo, preotul Gheorghe Teodorescu a avut un fiu, pe Vasile, născut în 1853, care a emigrat în Australia. Muncind pe un vas comercial, el a cunoscut o irlandeză, pe Annie Tanner, cu care s-a căsătorit în 1882. Noua familie s-a stabilit în Port Adelaide. Au avut şase copii. Al doilea dintre ei este chiar personajul de care ne ocupăm acum – Edward Granville.
După ce a ajuns în Australia, Vasile şi-a schimbat numele de familie în Theodore, primind cetăţenia acestei ţări în 1886. Dincolo de acest amănunt, important e că in toate cărţile şi biografiile scrise în Australia despre Edward Granville se aminteşte că a fost fiul unui emigrant român. E drept că unii vorbesc despre Vasile, alţii despre Basil. Să trecem în revistă cele mai importante titluri care amintesc de Edward Granville. „Theodore, his life and times”, de Irwing Young, apărută în 1971.
Deosebit de importantă este lucrarea „Red Ted – the life of E. G. Theodore”, a istoricului Ross Fitzgerald, profesor la Universitatea din Queensland. Edward a primit porecla Red Ted sau Ted cel Roşu de la Conservatori, pe vremea când era premier al statului Queensland, pentru maniera categorică în care şi-a exercitat puterea. Alt material apartine lui Neville Cain şi a fost inclus în „Australian Dictionary of Biography”. La care trebuie adaugată contribuţia unui profesor român – Vasile Trif – de la Universitatea din Adelaide. Studiul realizat de el stă, în bună măsură, la baza articolului de faţă.
„Theodore a făcut această ţară”
O frază care nu mai are nevoie de comentarii : „Theodore şi tipii aceia din jurul său au făcut această ţară”, a spus cândva un lider emblematic al politicii de stânga din Australia, John Maitland. La rândul său, istoricul Ross Fitzgerald, întrebat de un ziarist care au fost cele mai importante personaje politice din trecutul îndepărtat al Australiei, adică de dinainte de al doilea război mondial, a remarcat două nume, exact în această ordine – „Theodore şi Lang”. Acelaşi istoric îl descrie pe Edward Granville ca „un personaj puternic, fascinant, încă subestimat”. Deşi i-a fost adversar politic, B.S.B. Stevens şi-a caracterizat astfel „colegul” de generaţie – „Theodore a fost omul cel mai rece şi cu cea mai bună minte financiară din emisfera sudică”, lui Edward spunându-i-se atunci şi „vrăjitorul finanţelor”. Şi asta în condiţiile în care Theodore n-a avut şcoală. Nu i-a lipsit, în schimb, pasiunea cititului. Un autodidact.
Toata viaţa a vrut să acumuleze informaţii din economie, filosofie, istorie. Se spune că devora cărţile, inclusiv pe cele de literatură. Când s-a aşezat la casa lui, prima grijă a fost să-şi structureze o bibliotecă impresionantă. I-a creionat portretul un scriitor – Neville Cain. Edward era un bărbat corpolent, impunându-se prin cei 1,83 metri înălţime ai săi. Avea faţa largă, bărbia puternică.
A avut grijă cum se prezintă pe prima scenă politică, luând lecţii de dicţie. Dar, mai presus de orice, avea, o inteligenţă nativă în privinţa afacerilor. Asta îl deosebea de restul politicienilor din vremea sa. Şi o remarcabilă capacitate de muncă. Un discurs care lăsa audienţa fără glas. Vorbea la obiect, mai ales pe teme economice, ceea ce i-a atras aplauze răsunătoare. Dacă nu citea, mergea la pescuit. Dacă nu mergea la pescuit, citea. Aşa se împărţea timpul său liber. Căsătorit, a lăsat în urma sa patru copii – două fete şi doi băieţi.
23.000 de kilometri în zece ani
Australia. Ţara cât un continent, spre care s-au îndreptat oameni de pe tot globul, în speranţa bogăţiei. Câte vise spulberate! Cu mai bine de un secol în urmă, când viaţa era extrem de dură. Un tablou realizat de profesorul Vasile Trif, despre Australia sfârşitului de secol XIX şi începtului de secol XX. Destinaţia căutătorilor de aur. Numai că metalul preţios se găseşte aici la mare adâncime. Aşa că mulţi visători au sfârşit prin a munci la stăpânii exploatărilor miniere sau la proprietarii imenselor plantaţii de trestie de zahăr. Iată un poem dedicat pe atunci tăietorilor de trestie de zahăr, despre felul în care acei oameni încercau să supravieţuiască – „Stăm lipiţi în noroiul roşu ca sângele, ferindu-ne de şerpi, de şobolanii înecaţi. Compania ne plăteşte un şiling pe zi.
Suntem flămânzi şi suntem siliţi să tăiem şi cu această plată. Dacă nu vom lupta şi nu vom avea voinţă şi curaj, vom ofta mereu cu genunchii îndoiţi în faţa Companiei”. O statistică din 1947 arată că mare parte din populaţia Australiei se trage tocmai din căutătorii de aur. Dacă, spre exemplu, în 1901, ţara avea doar 3,8 milioane de locuitori, până în 1947 populaţia crescuse cu 92%.
În acelaşi malaxor al căutătorilor de aur a intrat şi Edward Granville. Aventura unui copil care la 12 ani este obligat să-şi întrerupă studiile, pentru a-şi câştiga pâinea. A urmat pentru el un drum cât cel mai tare film de aventuri. Daţi-vă seama că a străbătut Australia, timp de zece ani, de la un capăt la altul, cale de 23.000 de kilometri, de la o exploatare minieră la alta, dintr-un orăşel în altul, bătând la orice uşă, pentru a face rost de o slujbă, măcar pentru o zi, cât să aibă un coltuc de pâine. Era să-şi piardă viaţa, la 16 ani, într-o mină, din cauza unui accident. Norocul său că a fost salvat la timp. Însă a rămas până la moarte cu o cicatrice pe spinare.
Lider de sindicat
Edward spunea că a învăţat un lucru de la tatăl său – „adevărul te va elibera, luptă pentru drepturi”.
Cuvintele acestea au stat la baza acţiunilor sindicale pe care Theodore a început să le întreprindă de la varsta de 22 de ani. După cei zece ani de peregrinări, s-a oprit în nordul statului Queensland. A lucrat un timp la minele de wolfram şi de zinc, în Chillagoe. Este momentul în care îl cunoaşte pe Bill McCormack, care îi va sta alături o viaţă. Cei doi au înfiinţat Asociaţia Mixtă a Muncitorilor, sub umbrela căreia s-au strâns muncitorii de la caile ferate şi minerii. Protestele declanşate de sindicate au demonstrat oamenilor că nu trebuie să se mai teamă, ci să-şi ceară drepturile. Câţiva ani mai târziu, această asociaţie va fuzioneaza cu Uniunea Muncitorilor Australieni, de unde a rezultat o nouă formă de organizare sindicală în Queensland – Sindicatele Unite.
Edward devine preşedintele organizaţiei, la nici 30 de ani. Este nucleul de la care se va extinde apoi, în toată Australia, mişcarea sindicală. Atunci s-au pus bazele unui nou mecanism de salarizare în această ţară. Pe baza acelor noi criterii a fost posibil, peste câteva decenii, ca muncitorul australian să fie unul dintre cei mai bine plătiţi salariaţi din lume. Sindicatele au reuşit, încă de la începutul existenţei lor, eliminarea „Master and Servant”, o lege care interzicea muncitorilor să-şi ceară drepturile în Justiţie, dacă erau nedreptăţiţi de patronii lor. Edward era totuşi convins de un lucru – politica îl va ajuta să-şi atingă planurile. Cu toate că el s-a exprimat mereu în favoarea unui anumit gen de politică – „fără doctrine”. Care să aibă un singur scop – să faci bine oamenilor simpli. Australia este o ţară împărţită în şase state, fiecare cu Parlamentul şi Guvernul său, în vârful piramidei administrative aflându-se, conform Constituţiei din 1901, un Parlament şi un Guvern Federal. După o carieră ca parlamentar, fiind susţinut de Partidul Laburist, în rândurile căruia intrase, Edward va deveni, la 35 de ani, în 1919, prim-ministru al statului Queensland. Este al doilea stat al Australiei, ca întindere. De două ori cât Franţa, de pildă.
Reforme pe bandă rulantă
De aici încolo, timp de şase ani, cât a fost premier în Queensland, Edward Granville va schimba, cu mână de fier, regulile „jocului”, în privinţa relaţiei între stat, cetăţean şi cei bogaţi. „Theodore a schimbat regulile, pentru ca voi, care aveţi toată bogaţia şi toată puterea, să daţi şanse egale tuturor celor care se chinuie şi tuturor muncitorilor de rând”, a preluat profesorul Vasile Trif o caracterizare din acea epocă, a guvernării Theodore.
Dar cum erau vechile reguli? Iată-le descrise de acelaşi autor – econimia era controlată de câţiva oameni. Industria cărnii avea un singur cumpărător, o singură familie controla piaţa vitelor, industria zaharului era în mâna unei societăţi. Micii fermieri îşi vindeau producţia pe mai nimic, pentru că nu aveau posibilităţi de transport şi desfacere.
Zonele miniere erau exploatate de societăţi britanice. Australianul de rând nu avea drept asupra pământului. Dacă descoperea o zonă bogată în metale preţioase, omul simplu era înlăturat imedat de pe acel teren, de către cei puternici. Iată câteva dintre măsurile Guvernului Theodore. Va fi asigurată, pentru prima oară, proprietatea oamenilor asupra terenului. Este introdus principiul „ariei de locuire”. Primeai acte pe terenul, mai mic sau mai mare, unde trăiai, cu o singură condiţie – să cultivi acel pamant. Aproape toţi locuitorii din Queensland vor deveni, în scrut timp, proprietari de pământ. La fel era şi în cazul mineritului – cel care descoperea un zăcământ primea dreptul de prospecţiune şi de exploatare. Efectul a fost instantaneu – câmpiile şi munţii s-au umplut de mici întreprinzători, care căutau diverse metale preţioase.
Cei care nu aveau capital pentru echipamente de minerit, primeau finanţare de la Guvern. Micii proprietari de mine erau protejati de lege, să nu fie înghiţiţi de marile companii. Pe de altă parte, vor apărea inspectoratele de muncă. Ele vor ţine sub observaţie modul în care patronii se comportă faţă de salariaţii lor. Agricultura a fost reorganizată din temelii. Că era vorba de prelucrarea laptelui, a bumbacului, a tutunului, a zahărului, arahidelor, untului – în toate aceste domenii sunt create aşa-numitele fabrici – cooperative. Proprietarii lor sunt membrii fiecărei comunităţi în parte, care îşi asigurau astfel prelucrarea şi desfacerea produselor. Va fi adoptată Legea Producţiei Agricole, prin care fermierii vor putea să ia împrumuturi, pentru a-şi cumpăra vite şi a construi silozuri.
Este reglementată şi apariţia băncilor agricole, care să finanţeze astfel de proiecte, cu dobânzi rezonabile. Theodore vorbea atunci despre „paradisul omului mic”, cel care îşi poate face o viaţă decentă, prin munca sa. El considera că dezvoltarea agriculturii poate să facă din Australia o ţară care să nu mai depindă de împrumuturile străine, pentru că până atunci doar pe împrumuturi se mişcase totul aici. E drept că şi Theodore a fost obligat să apeleze la astfel de împrumuturi, pentru marile proiecte de infrastructură. Refuzat de băncile din Anglia, este obligat să se reorienteze către SUA, de unde va obţine finanţări, dar la dobânzi mai mari. Edward a iniţiat proiectul unei căi ferate care să străbată statul Queensland, pentru a duce noi colonişti spre nord. Alt proiect, de şi mai mare amploare, va fi adoptat în 1922. Este vorba despre Actul pentru Irigaţii. Theodore visa ca 8.000 de fermieri să se stabilească în valea râului Dowson şi să lucreze nesfârşitele pământuri de acolo. Proprietarii fabricilor de zahar au încercat să i se împotrivească, neliniştiţi că pierdeau monopolul asupra acestei pieţe, dar au fost contracaraţi printr-o fabrică de mare capacitate, construită la Tully, iniţial ca proprietate a Guvernului, apoi trecută sub controlul fermierilor, sub titulatura de cooperativă. O altă măsură importantă a fost legată de dezvoltarea sistemului de sănătate. Se decide ca spitalizarea tuturor bolnavilor să fie gratuită. Acest fapt este valabil şi azi în Queensland, chiar dacă în restul Australiei lucrurile au evoluat în direcţia asigurărilor medicale plătite de salariaţi.
Edward desfiinţează Camera Superioară
Edward şi-a demonstrat forţa, cât a guvernat în Queensland. Pe timpul mandatului său, Camera Superioară a Parlamentului din acest stat s-a opus în mai multe rânduri proiectelor Guvernului, din cauza jocurilor politice sau unor interese economice. Răspunsul va fi cât se poate de tranşant din partea lui Granville. El va face în aşa fel încât să-şi impună susţinătorii din Partidul Laburist în Camera Superioară, încât aceştia au devenit majoritari în forul legislativ. După care a venit lovitura de graţie. Edward s-a adresat parlamentarilor cu următorul discurs – „dacă Camera Superioară ratifică deciziile Camerei Inferioare, atunci rolul ei este superfluu, deci menţinerea ei nu are niciun sens.
Dacă, pe de altă parte, se opune voinţei Camerei Inferioare, este prin definiţie antidemocratică şi prin urmare trebuie abolită. În ambele situaţii, ea nu-şi justifică existenţa”. Drept pentru care Theodore reuşeşte până la urmă să desfiinţeze Camera Superioară. Cu puteri politice sporite, premierul a reuşit astfel să-şi ducă la capăt proiectele. Şi în ziua de azi Queensland este singurul, dintre cele şase state australiene, al cărui Parlament are o singură Cameră – cea Inferioară, în comparaţie cu celelalte, care au parlamente bicamerale.
Vice-premier al Australiei
Succesele repurtate de Edward în Quennsland au făcut ca Partidul Laburist să-l propună pentru o carieră politică în inima Australiei. Cu atât mai mult cu cât Theodore critica, încă din 1925, lipsa de viziune a Guvernului Federal în problemele economice. Granville va caştiga un loc în Parlamentul Federal, în 1927, din partea circumscripţiei Dalley din Sydney. Ascensiunea sa continuă, în 1929 devenind vicepreşedinte al Partidului Laburist. Această formaţiune îi va învinge pe Conservatori, în acelaşi an, formând Guvernul condus de James Scullin. E momentul în care Edward Granville Theodore, fiul unui emigrant roman, este desemnat trezorier federal şi vice-premier al Australiei.
Numai că timpurile nu erau deloc prielnice pentru el, după cum a remarcat şi scriitorul Irwin Young în cartea sa – „Theodore” – unde notează astfel : „un mare nenoroc pentru Australia a fost că scurta trecere a lui Edward prin Parlamentul Federal a coincis cu marea depresiune economică”. Criza de la începutul anilor ’30 ameninţa Australia. Guvernul caută soluţii pentru evitarea „furtunii”. Este adus un consilier de la Banca Angliei, un anume Otto Niemeyer, care le recomandă australienilor să-şi reducă drastic cheltuielile publice, cum ar fi tăierea pensiilor şi ajutoarelor de şomaj.
Ca vice-premier, Theodore a respins cu vehemenţă acest plan, venind în schimb cu un proiect care pornea de la principiul că cea mai bună apărare este atacul – criza economică să fie înfruntată prin măsuri curajoase. De pildă, o expansiune a creditelor cu dobânzi mici pentru fermieri şi micii industriaşi, astfel încât economia să producă bunuri şi să genereze locuri de muncă, nu să îngheţe, dar în acelaşi timp să se emită si titluri de stat pentru întreprinzători, care să fie răscumpărate după trecerea crizei. Planurile au fost expuse Parlamentului Federal, fiind adoptat cel al expertului de la Londra. În lucrarea profesorului Vasile Trif, dedicată lui Edward Granville, se arată că Australia a fost condusă, între 1932 – 1939, de premierul Joe Lyons. La mult timp după moartea lui Lyons, soţia acestuia a dat un interviu în presa australiană. A fost întrebată, între altele, de ce, la debutul crizei economice din anii ’30, n-a fost adoptat planul lui Theodore. Interlocutoarea a recunoscut cu onestitate : „Noi n-am ştiut la vremea aceea că domnul Theodore avea dreptate”. Consecinţele măsurilor propuse de către expertul de la Londra au fost, potrivit doctorului Vasile Trif, „cele mai dezastruoase pentru Australia, poate ţara cel mai greu afectată de criza anilor ‘30”. Ar fi putut oare Theodore să salveze această ţară cu planul său? Nu se va şti niciodată. Edward s-a retras din politică în 1931, preferând mediul de afaceri. A fost solicitat de Guvernul Federal în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale, fiind director al Consiliului care a coordonat întreprinderile australiene în producţia de război. Data morţii sale este consemnată la 9 februarie 1950, în Sydney. Cauza decesului – stop cardiac. A fost înmormântat cu onoruri de stat.
Orăşel australian cu „amprentă” românească
Şi azi se mai văd în acea parte de lume „amprentele” lui Red Ted, ne-a spus Mihai Maghiaru, preşedintele Asociaţiei Românilor din Australia. Sunt locuri care poartă numele acestui politician. Cum ar fi în Canberra, capitala Australiei, unde un cartier a primit numele Theodore, ca şi o şcoală de acolo. Iar în statul Queeensland se găseşte orăşelul Theodore, cu câteva sute de case, situat pe valea râului Dowson. Un ziarist de la „The Sydney Herald Morning” nota într-un articol, cu câţiva ani în urmă, că această mică localitate, cu străzi largi, case din lemn, luminoase, şi palmieri de-a lungul trotuarelor, are ceva cu totul aparte, faţă de restul Australiei. De pildă, în centrul orăşelului funcţionează şi acum un hotel-cooperativă, după principiul lui Eduard Granville. Hotelul este proprietatea cetăţenilor localităţii, iar profiturile sunt folosite pentru proiectele comunitare.
Aici s-au consturit, în anii ’20, case pentru colonişti, din banii Guvernului, s-au amenajat vaste sisteme de irigaţii, s-au făcut mici baraje, apa fiind ghidată spre terenurile oamenilor. Reporterul notează că Theodore este şi azi un oraş prosper, datorită investiţiilor realizate cu peste 80 de ani în urmă.
Necunoscut în România
„The Australian People. An enciclopedia of the nation, its people and their origins” scrie că Theodore ar fi venit în România, în 1924, pe vremea când era prim-ministru al statului Queensland, ca să-şi caute rădăcinile, în Galaţi. Faptul nu este însă confirmat din alte surse. Am întrebat la Muzeul de Istorie din Galaţi, dar nu se ştie nimic de Edward Granville. Am pus aceeaşi întrebare la Biblioteca Judeţeană din Galaţi, însă colecţiile de ziare locale din anii ’20 nu sunt complete, aşa că nu putem afla dacă posibila vizită a unui demnitar australian ar fi fost semnalată în presa de atunci.
Dincolo de toate, însă, important este un lucru – Edward Granville Theodore este apreciat pentru meritele sale. În Australia! Dacă, în schimb, în România nu este cunoscut de nimeni, asta e situaţia. Ar trebui să ne mirăm? Oricum, putem să stăm liniştiţi. Australienii nu uită să spună, de câte ori au ocazia, că unul dintre marile personaje ale istoriei lor a avut sânge de român…
