Tinerii care s-au căsătorit ieri, de Sf. Valentin, spun că acest eveniment trebuia pur şi simplu bifat, în vreme ce cuplurile „de aur” îl văd ca pe o supremă dovadă de dragoste şi devotament.
Cuplurile moderne nu mai pun mare preţ pe căsătorie şi pentru multe dintre ele aceasta a ajuns doar o formalitate şi o modalitate de a închide gurile insistente ale părinţilor. Cei care s-au căsătorit ieri, de Sf. Valentin, şi-au dorit o ceremonie modestă, cu cât mai puţini invitaţi. De partea lor sunt psihologii, care susţin că iubirea nu are nevoie de acte. Pentru generaţiile mai vechi, căsătoria a rămas o dovadă a iubirii şi a respectului faţă de partener. Totuşi, valorile care ţin un cuplu împreună sunt în mare parte aceleaşi: toleranţă, comunicare, intimitate.
„Aş fi preferat de Dragobete, dar mâine-poimâine nasc”
Andra (27 de ani) se uită emoţionată după Sorin, iubitul ei, cu care urmează să se căsătorească de Sf. Valentin. Tânăra mireasă poartă o rochie mini cu franjuri şi cu greu îşi face loc prin mulţime. Spera ca astăzi să fie mai puţină lume la starea civilă, că doar e luni. Mai sunt doar câteva minute şi trebuie să intre în sala de căsătorii, dar în scurt timp îl găseşte pe Sorin afară, printre prieteni. Stă cu telefonul la ureche şi îi întâmpină pe ultimii sosiţi. „Nu a fost chiar plănuit în detaliu să ne căsătorim astăzi. Pur şi simplu s-a întâmplat. Cred că aş fi preferat de Dragobete, dar nu mai aveam timp de mofturi. Peste câteva luni o să avem un copil şi vrem să aibă doi părinţi cu acelaşi nume”, spune Andra, care nu ştie ce să facă mai întâi. L-a cunoscut pe Sorin acum şapte ani, la bunici, iar relaţia a rezistat, pentru că în timp au învăţat să cedeze. „Când lasă unul, când lasă altul”, spune zâmbind Andra, care o are alături pe mama ei, Gabriela.
„Căsătoria asta se putea face şi mai devreme, că doar se cunoşteau de atâta timp, dar tinerii din ziua de astăzi sunt independenţi şi nu mai ascultă de părinţi”, spune mama Andrei, nu cu reproş, ci cu regret că soţul ei a murit în urmă cu şase luni şi n-a mai apucat să îşi vadă fiica mireasă.
„E a doua oară. Sunt versată”
Minutele sunt numărate şi pentru Roxana (35 de ani) şi Alexandru Popescu, un alt cuplu din Bucureşti care a venit să se căsătorească de Sf. Valentin. „Nu sunt chiar atât de emoţionată, pentru că mă căsătoresc a doua oară. Sunt mai versată”, glumeşte ea.
Nici ei nu au ales ziua de 14 februarie, pentru că este Ziua Îndrăgostiţilor, ci pentru că se grăbesc. Ca şi Andra, Roxana mai are doar câteva luni până când va naşte un băieţel. „Cel puţin ne va fi uşor să ţinem minte ziua asta: 14 februarie”, zice Roxana. L-a cunoscut pe Alexandru în urmă cu doi ani şi jumătate şi speră ca de data asta să fie cu noroc. „Ştim că ne iubim, în rest căsătoria este o simplă formalitate”, intervine Alexandru, care abia aşteaptă să devină tătic.
În mai puţin de zece minute, după scenariul bine cunoscut. emoţiile iau sfârşit.
„Cetăţene Alexandru Popescu, iei în căsătorie pe Roxana S.?” Răspunsul afirmativ vine îndată, dar mai mult şoptit.
„Mai tare, că nu se aude, îl îndeamnă ofiţerul de la starea Civilă”
„Daaaa”, repetă tânărul, de data asta cu mai mult curaj.
„Atunci vă declar căsătoriţi”.
Cuplul ar trebui să locuiască singur
Ecaterina şi Cătănel, un cuplu format acum 50 de ani, spun că nu e bine să amâni prea mult momentul căsătoriei şi le recomandă tinerilor să locuiască împreună un an, înainte face pasul decisiv.
De când a văzut-o la o defilare de 1 Mai, Cătănel a ştiut că Ecaterina va deveni soţia lui. După şase luni de prietenie, s-au mutat împreună, iar după alte două săptămâni s-au căsătorit. Ea are 70 de ani, el e cu patru ani mai mare.
Unul din lucrurile cele mai importante pentru liniştea cuplului este să locuiască singur, spun cei doi. „Dacă tinerii vor să stea până la 10 dimineaţa în pat, părinţii le pot reproşa că se odihnesc în loc să facă diverse treburi prin casă. Mereu apar discuţii legate de ce a zis mama sau tata”, spune Ecaterina, amintindu-şi, totodată, de problemele prin care au trecut chiar ei doi, din cauză că locuiau lângă părinţii ei. Toleranţa faţă de defectele celuilalt şi faţă de diferenţele de gusturi, fără a fi dusă însă la extrem, este un alt factor important pentru o căsnicie de lungă durată. „Este important, de asemenea, să spui ce te deranjează. Nu e bine să stai bosumflat în casă, pentru că celălalt s-ar putea nici să nu ştie de ce eşti supărat”, spune Cătănel.
Banii chiar întreţin fericirea
Lipsa banilor poate afecta, de asemenea, fericirea din cuplu. „Când sunt bani, e linişte. Alt¬fel, începi să renunţi la diverse lucruri şi te întristezi şi asta se reflectă şi în familie”, spune Ecaterina. De bani ei n-au dus lipsă, asta şi pentru că au primit ajutor din partea părinţilor, dar şi pentru că lui Cătănel i-a plăcut mereu să mai facă un ban în afara salariului. Când a ajuns la pensie, pentru un bănuţ în plus, s-a apucat de apicultură, moştenire de la tatăl lui. „Ne-am întins mereu cât ne-a fost plapuma. Nu înţeleg cum oamenii se împrumută de la bănci atâta. Ne-am împrumutat şi noi, dar cât să ne rămână şi pentru vacanţe”, spune Cătănel, atrăgând totodată atenţia că nu trebuie să existe nici discuţii legate de cine aduce mai mulţi bani în casă.
Problemele au apărut şi la ei când s-au născut copiii. Ecaterina era dintr-odată concentrată pe îngrijirea micuţilor şi nu mai răspundea la alinturile lui Cătănel, ceea ce l-a făcut să sufere. „Cea mai mare greşeală e când femeia se dedică copilului”, spune Cătănel. „Tu spui asta din punctul tău de vedere, cel mic trebuia ajutat”, răspunde cu blândeţe soţia. „Femeile pentru care copiii înseamnă totul ar trebui să nu se căsătorească”, îşi continuă Cătănel teoria. „Copilul se face din dragoste, în familie. Un copil din flori se poate simţi respins”, îi răspunde Ecaterina, păstrându-şi calmul. „Am văzut multe femei pe la televizor care-şi cresc singure copiii şi chiar sunt reuşiţi”, insistă Cătănel.
Copiii, feriţi de certurile părinţilor
Când soţia a rămas însărcinată, Cătănel îi făcuse o grădină cu flori şi avea grijă ca muzica să răsune mereu. Perechea lui nu-i mai acorda însă atenţia dorită. „Nici relaţiile intime nu mai erau la fel, pentru că eram obosită. Dacă aş fi avut atunci mintea de acum, poate că aş fi apelat mai mult la ajutorul lui. Din dorinţa de a face eu totul, îl neglijam”, spune Ecaterina. Recunosc însă amândoi că acum un copil se creşte mai uşor, datorită pamperşilor.
Cătănel îşi aduce aminte că Ecaterina era cea care se trezea prima când copilul plângea noaptea. La rândul ei, Ecaterina îşi aminteşte că atunci când s-a născut primul copil, Cătănel a cumpărat o carte despre cum se cresc copiii. Soţul s-a implicat în aceeaşi măsură şi după apariţia celui de-al doilea copil, bolnav de hipoacuzie, când a luat cărţi să se documenteze despre maladia de care suferea micuţul. În ciuda neînţelegerilor din acea perioadă, au evitat să se certe de faţă cu copiii. Treburile casnice şi le-au împărţit de la început. El făcea curăţenie şi cumpărături şi plimba copiii, ea gătea şi avea grijă ca hainele să fie curate.
Cariera femeilor, duşmanul căsniciei moderne
Infidelitatea şi violenţa sunt lucruri pe care cei doi nu le-ar fi tolerat niciodată. „Infidelitatea apare din cauza problemelor fiziologice. Contează foarte mult potrivirea cu partenerul. Tinerii care vor să se căsătorească trebuie să simtă dacă pot face un cuplu sau dacă e doar o aventură”, spune Ecaterina, care le recomandă tinerilor să locuiască un an împreună înainte de a se căsători, pentru a vedea dacă-şi pot accepta unul altuia „bagajele” cu care vin şi viciile ascunse. Ea mai e de părere că aceia care aşteaptă ani de zile să se decidă să se căsătorească încep să vadă mai mult defectele partenerului şi astfel să amâne şi mai mult momentul „decisiv”. „Odată căsătoriţi, introduci defectele celuilalt în viaţa de zi cu zi şi aşa vorbim despre toleranţă”, adaugă Ecaterina.
Din punctul ei de vedere, căsniciile durează mai puţin acum, pentru că femeile se preocupă mai mult de carieră decât de familie, în vreme ce bărbaţii au rămas aceiaşi şi-şi doresc o soţie mai casnică. Certurile se înteţesc în familiile în care soţia câştigă mai mult decât soţul, mai spune Ecaterina. „Ajungi la o saturaţie şi în carieră şi constaţi că nu ai familie. Familia e până la sfârşit”, îşi încheie Ecaterina teoria.
Ce spun psihologii
Chiar şi în cuplurile bune există mici insatisfacţii: unul e mai entuziast, altul mai reţinut, unul mai comod, altul mai activ. Important e ca diferenţele să nu fie prea mari. E bine să existe cât mai multe preocupări comune, dar şi câteva pasiuni diferite: fotbal/balet, pasionat de plimbări/colecţionar de timbre.Relaţia de cuplu reprezintă o balanţă între „ceea ce dau şi primesc”. Dacă dai prea mult, apare epuizarea, iar daca primeşti prea puţin apare depresia. Verbalizaţi-vă nevoile şi dorinţele. Acceptarea, angajamentul şi exprimarea iubirii reprezintă câteva dintre ingredientele de bază ale unui mariaj fericit.
Etapele unei relaţii
De obicei, o relaţie începe prin etapa de contopire între cei doi îndrăgostiţi, când defectele sunt ignorate. După primii 2-3 ani de căsnicie, apare etapa de diferenţiere care poate să fie foarte înfricoşătoare. Apropierea nu mai este intensă şi partenerii vor să se bucure de prieteni şi hobby-uri. Cuplurile solicită serviciile unui psihoterapeut, iar riscul pentru relaţii extraconjugale creşte. În etapa a treia, pronumele „noi” este dominat de „eu”.
În etapa a patra apare dorinţa de „reapropiere” faţă de partener. Ei caută să identifice echilibrul între nevoile personale şi dorinţa de intimitate. Acesta este al doilea stadiu în care multe cupluri solicită terapie. După zece ani, etapa a cincea reprezintă maturitatea relaţiei de cuplu. Partenerii se acceptă, se înţeleg şi se respectă.
