1.5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăLifestyleFoodInvadarea Poloniei, debutul unui cataclism

Invadarea Poloniei, debutul unui cataclism

In urma cu 70 de ani, pe 1 septembrie 1939, la ora 4.45 dimineata, cuirasatul german Schleswig-Holstein a tras primele lovituri de tun ale celui de-al doilea razboi mondial, tinta fiind baza poloneza Westerplatte, de langa Gdansk. Atacul a marcat debutul unui razboi care a costat viata a peste 50 de milioane de persoane pe ansamblul planetei, din care sase milioane in Polonia.

In Polonia, 20 de sefi de guvern marcheaza aceasta data la picioarele unui monument dedicat aparatorilor Westerplatte, printre invitati aflandu-se cancelarul german, Angela Merkel, premierul rus, Vladimir Putin, si premierii francez, FranIois Fillon, italian, Silvio Berlusconi, ucrainean, Iulia Timosenko, si suedez, Fredrik Reinfeldt (care are si functia de presedinte in exercitiu al UE). Administratia americana este reprezentata de un fost secretar al apararii, William Perry, si de consilierul pentru securitate nationala, James Jones, nivelul de reprezentare al delegatiei americane suscitand comentariile amare ale Poloniei. Angela Merkel si Vladimir Putin sunt asteptati in mod special, interpretarile istorice ale razboiului fiind divergente in cele trei state – Germania, Rusia si Polonia.

Media poloneza a inserat declaratii ale istoricilor rusi care acuza Polonia ca in anii ‘30 a pactizat cu Hitler si arunca asupra Varsoviei o parte a responsabilitatii pentru declansarea conflictului. Serviciul rus de informatii externe (SVR) a anuntat publicarea unor "documente inedite" privind politica poloneza in perioada 1935-1945, cu "planurile secrete" ale Varsoviei din ajunul razboiului.
In Germania, un proiect de memorial la Berlin, dedicat deplasarilor populatiilor in Europa dupa 1945, continua sa trezeasca in Polonia temeri de a vedea puse pe acelasi plan suferintele victimelor nazismului si cele ale germanilor expulzati din tarile Europei Centrale dupa razboi. Cateva milioane au trebuit sa fuga din teritoriile atribuite Poloniei de catre Puterile Aliate drept compensatie pentru teritoriile estice adjudecate de URSS. Milioane de polonezi au fost victime ale modificarilor de frontiere.

 

Intr-o declaratie comuna facuta in ajunul aniversarii, episcopi catolici polonezi si germani au lansat un avertisment contra "tentativelor de a exploata ranile trecutului si de a reinvia resentimente cu interpretari unilaterale ale istoriei" si au condamnat atat crimele celui de-al doilea razboi mondial, cat si expulzarile care au rezultat.
Dupa ce reusise anexarea Austriei in martie 1938, fara a trage un singur foc de arma, apoi a teritoriilor de vest ale Cehoslovaciei, Adolf Hitler a cerut Poloniei un culoar de trecere, numit coridorul Dantzig (Gdansk, in polona), intre Prusia Orientala si restul Germaniei, cerinta respinsa de Varsovia. Dar, pe 1 septembrie 1939, Polonia a fost victima Blietzkrieg. La ora 4.45, fara o declaratie formala de razboi, sub pretextul unui atac polonez asupra statiei radio Gleiwitz, atac montat de SS, care a folosit detinuti de drept comun imbracati in uniforme poloneze, Germania lanseaza operatiunea "Cutia de conserve" – atacul bazei Westerplatte, de langa Gdansk.

 

In aceeasi zi, circa 250 de militari din cavaleria poloneza au atacat infanteria germana la Krojanty (nord), dar, dupa ce au reusit sa disperseze inamicul, au fost surprinsi de blindatele germane ascunse intr-o padure. Dupa o rezistenta de zece zile, Polonia capituleaza, in timp ce Armata Rosie invadeaza estul Poloniei, in virtutea unei clauze secrete a Pactului germano-sovietic incheiat pe 23 august 1939.

3 septembrie 1939 – 2 septembrie 1945
3 sept. 1939 – Franta si Marea Britanie declara razboi Germaniei, care invadase Polonia cu doua zile inainte;
9 aprilie 1940 – Germania invadeaza Europa de Nord si de Vest si ocupa Franta intr-o luna. Pe 17 iunie, maresalul Petain accepta armistitiul, pe 18 iunie, generalul De Gaulle, de la Londra, cheama la rezistenta, sustinut cu rezerve de premierul britanic Winston Churchill;
22 iunie 1941 – Germania invadeaza URSS in operatiunea "Barbarosa". Puternica rezistenta a Stalingradului;
7 decembrie 1941 – Japonia distruge esentialul flotei americane la Pearl Harbour, ceea ce antreneaza intrarea in razboi a Statelor Unite prezidate de Franklin Delano Roosevelt. Trupele americane debarca dupa cateva luni in Africa, o data cu trupele britanice;
20 ianuarie 1942 – Conferinta numita "de Wannsee", langa Berlin, care decide "solutia finala", exterminarea evreilor;
2 februarie  1943 – Victorie sovietica la Stalingrad, peste 100.000 de prizonieri germani;
6 iunie 1944 – Debarcarea Aliatilor in Normandia, urmata de batalia din Normandia si eliberarea Parisului pe 25 august;
28 aprilie 1945 – Executia lui Mussolini, aliat al lui Hitler, de catre oameni din Rezistenta. Hitler se sinucide pe 30 aprilie;
8 mai 1945 – Germania nazista capituleaza dupa caderea Berlinului;
6 si 8 august 1945 – Bombardament atomic asupra oraselor japoneze Hirosima si Nagasaki, la ordinul noului presedinte american Harry Truman;
2 septembrie 1945 – Capitularea Japoniei.

Cele mai citite

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă