Preşedintele Franţei, Nicholas Sarkozy, nu are loc de întors în această problemă. În vara care a trecut, întregul guvern s-a cutremurat, scrie revista americană Vanity Fair. Ca Richard Nixon la vremea la care a început afacerea Watergate, în 1972, Sarkozy nu s-a aşteptat la asta. Preşedintele le spunea francezilor că trebuie să muncească mai mult şi plănuia să mărească vârsta de pensionare de la 60 la 62 de ani şi de la 65 la 67 de ani.
Ultimul conducător care a încercat asta a fost Jacques Chirac, în 1995, iar iniţiativa lui a dus la o grevă de 3 săptămâni. De data aceasta, însă, Sarkozy avea de partea lui o criză economică internaţională, care justifica acţiunile drastice, şi un ministru al muncii exemplar, Eric Woerth.
Totuşi, o bombă cu ceas ticăia deasupra omului lui Sarkozy: e vorba de soţia lui Woerth, Florence, care se ocupa de averea moştenitoarei imperiului L’Oréal, Liliane Bettencourt.
De la probleme de familie la afaceri necurate
Bomba cu ceas ticăia, de fapt, din decembrie 2007, când Françoise Bettencourt Meyers, fiica lui Liliane Bettencourt, decide să rescrie istoria. Îngrijorată că mama ei – văduva moştenitoare a imperiului L’Oreal – este exploatată de prietenul ei, artistul François-Marie Banier, fiica îl dă în judecată pe pe artist, acuzându-l că abuzează de bunăvoinţa bătrânei doamne, care i-ar fi oferit cadouri de peste 1,3 miliarde de dolari. Bai mai mult, Meyers încearcă să-şi plaseze mama sub atenta supraveghere a unui gardian, speriată de vestea că Banier plănuieşte să fie adoptat de Liliane Bettencourt.
Până aici, nimic neobişnuit: un conflict de familie spumos, pe placul tabloidelor. Doar că în 16 iunie, drama familială se transformă într-un uriaş scandal public cu implicaţii politice după ce site-ul de investigaţii Mediapart publică fragmente din conversaţii înregistrate dintre Liliane Bettencourt, şeful consilierilor ei financiari, Patrice de Maistre, şi alţi câţiva consultanţi.
Înregistrările, făcute în secret de majordomul lui Bettencourt, conţin informaţii uluitoare: mai mult de 100 de milioane de dolari în două conturi în Elveţia nedeclarate la Fisc, o insulă în Seyschells, nedeclarată, şi legături cu preşedintele Nicolas Sarkozy şi Ministrul Muncii, Eric Woerth.
Printre alte lucruri pe care De Maistre i le spune lui Bettencourt în înregistrări este că îi va muta banii din Elveţia, fie în Hong Kong, Singapore sau Uruguay, ca să fie liniştită. (Franţa a negociat cu Elveţia să ofere informaţii despre conturi care aparţin cetăţenilor ei.)
De Maistre îi povesteşte că, atunci când a angajat-o pe Florence Woerth ca manager de investiţii, soţul ei era ministru de finanţe, şi el i-a cerut-o, iar consilierul spune că a vrut să-l facă fericit. Într-o altă înregistrare, consilierul şef apreciază că Woerth este „foarte de treabă şi, în fond, el este cel care îţi supraveghează taxele. Este un prieten.”
Într-un alt pasaj, De Maistre îi spune lui Bettencourt că păstrează legătura cu consilierul juridic al lui Sarkozy, care îl asigură că „preşedintele urmăreşte îndeaproape procesul. Îl cunoaştem pe procuror foarte, foarte bine.” Deşi nu a făcut nimic greşit, faptul că De Maistre pretinde că ministrul muncii are un interes în afacerile celui mai mare plătitor de taxe din ţară şi sugestia că guvernul îl poate influenţa pe procuror într-o afacere de famile, a fost foarte jenant şi compromiţător pentru Sarkozy şi Woerth, notează Vanity Fair.
Presa şi opoziţia au cerut o dezvăluire completă a relaţiilor dintre Woerth şi Bettencourt. Din cauza conflictului de interese (soţia care lucrează pentru un posibil evazionist şi el, ministru), colegii din guvern i-au cerut indignaţi demisia, în timp ce preşedintele a declarat că îşi sprijină colegul „necondiţionat”.
Dar cineva trebuia să cadă. Doi miniştri minori au fost acuzaţi că au cheltuit bani inutil. Între timp, Woerth a anunţat că soţia lui şi-a dat demisia de la compania Clymene, arma de investiţie a companiei Tethys, deţinută de Bettencourt.
Totuşi, pe 30 iunie, revista săptămânală „Le Canard Enchaine” a spus că Liliane Bettencourt a primit înapoi 38 de milioane de dolari, pentru taxa plătită, de la trezoreria Franţei, în martie 2008. Această ştire a făcut de râs guvernul francez, pe fondul crizei economice.
Opoziţia socialistă a văzut repede în legătura dintre Bettencourt şi Woerth consecinţa firească a unei alianţe între putere şi bani. Toate suspiciunile legate de înregistrări au devenit explicite odată cu apariţia martorei Claire Thibout.
Martor îndoielnic?
Thibout, de 53 de ani, a lucrat pentru Liliane şi Andre Bettencourt, din 1995. Mai mulţi angajaţi ai casei, inclusiv Thibout, au început să se îngrijoreze de comportamentul lui Banier şi s-au plâns fiicei, lui Françoise Bettencourt Meyer. Mai târziu, au repetat acuzaţiile şi în faţa investigatorilor. Drept urmare, Liliane i-a considerat necredincioşi şi i-a concediat.
Fosta contabilă a acordat un interviu pentru Mediapart, care a fost publicat pe 7 iulie. Printre alte lucruri, ea a susţinut că i-a dat lui Woerth 195.000 de dolari, bani gheaţă, din partea lui Patrice de Maistre, ca să-l ajute pe Sarkozy în campania prezidenţială din 2007.
Thibout a spus, de asemenea, că însuşi Sarkozy, pe vremea când era primar la Neuilly, din 1983 până în 2002, vizita regulat casa Bettencourt şi îşi primea plicul cu bani.
Afirmaţiile lui Thibout puteau fi devastatoare pentru guvernul lui Sarkozy: dacă erau dovedite, i-ar fi expus pe preşedinte şi pe ministrul lui la acuzaţii de influenţă şi de primire a unor fonduri de campanie ilegale.
Mass-media a început să vorbească despre un „Watergate franţuzesc”. În ambele cazuri, o investigaţie de presă agresivă, care trimite la preşedinte şi credibilitatea martorului-cheie, contestată ca să-l protejeze pe preşedinte.
La o zi după ce a apărut interviul cu Claire Thibout în Mediapart, poliţia a interogat-o pe contabilă. Ea a recunoscut că nu este sigură de data presupusei plăţi către Woerth şi a renunţat la declaraţia potrivit căreia Sarkozy ar fi primit bani personal. Însă a rămas fermă pe poziţii când a spus că Patrice de Maistre i-a spus că pregătească un plic cu bani pentru Woerth.
Declaraţiile nesigure ale contabilei au fost portiţa de scăpare pentru tabăra lui Sarkozy, scriu jurnaliştii de la Vanity Fair.
Cele 28 de CD-uri care acuză
Majordomul Pascal Bonnefoy a făcut înregistrările între mai 2008 şi mai 2009, când şi-a încetat brusc activitatea, şi-a părăsit poziţia şi i-a dat înregistrările lui Françoise Bettencourt Meyers. Avocatul ei e cel care le-a dat curţii.
Apărându-se de suspiciunile cum că ea i-ar fi cerut majordomului să-i înregistreze mama, Françoise a insistat că nu ştia de existenţa lor şi nici nu a plătit ca să le aibă. În acest caz, motivaţia lui Bonnefoy părea neclară şi sugera că există o legătură ascunsă cu Claire Thibout, al cărei soţ copiase înregistrările originale pe 28 de CD-uri care au fost predate curţii. Însăşi Françoise Bettencourt Meyers i-a plătit lui Thibout 515.000 dolari, în afară unei sume similare pe care contabila a primit-o compensaţie când a fost dată afară de moştenitoare.
„Este o conspiraţie”, afirmă avocatul lui Liliane, Georges Kiejman. „Ba deloc”, îl contrazice avocatul celor doi foşti servitori, Antoine Gillot.
Motivaţia majordomului are logică în contextul concedierii altor servitori. Temându-se că el ar putea fi următorul, majordomul a început să înregistreze conversaţiile lui Liliane Bettencourt, ca să se protejeze, explică Gillot.
Cum se făceau înregistrările? „Doamna Bettencourt îşi primea invitaţii la etajul al doilea al vilei ei, în fostul birou al soţului. De fiecare dată când avea musafiri, îşi chema majordomul să servească la masă. Când intra, punea tava pe masă, pe care avea ascuns un mic reportofon. Bonnefoy i-a dat apoi înregistrările lui Bettencourt Meyers, pentru că ” a considerat că este normal ca fiica să ştie ce se întâmplă”, spune avocatul Gillot.
Claire Thibout a simţit că e de datoria ei să meargă la fiica lui Liliane şi să-i povestească despre lăcomia lui Banier. Ea nu a spus nimic până în momentul în care Banier a început să vorbească despre bijuterii, afirmă avocatul contabilei.
„Doamna Bettencourt are o colecţie fabuloasă de bijuterii, pe care o ţine la bancă. Bijuteriile nu au fost inventariate şi nici evaluate. Doar doi oameni aveau cheia de la depozit: doamna Bettencourt şi Thibout. Deci, domnul Banier, care ştia foarte bine despre colecţia ei de bijuterii, începe să o preseze pe Liliane să o trimită pe Claire Thibout să aducă bijuteriile de la bancă. ” Când contabila a refuzat, artistul a sugerat că Thibout a furat bijuteriile. Câteva luni mai târziu, contabila a hotărât să vorbească cu fiica doamnei Bettencourt şi i-a povestit totul: starea fragilă a lui Liliane, donaţiile uriaşe făcute lui Banier”, povesteşte Gillot.
Atât Thibout, cât şi Bettencourt-Meyers erau conştiente că Thibout îşi risca sluja de 170.000 dolari pe an pentru că a vorbit, aşa că fiica lui Liliane i-a scris contabilei o scrisoare în iulie 2007, în care o asigură că, dacă va fi concediată, îi va asigura o compensaţie până la 1.3 miliarde de dolari. Când Thibout a fost concediată, în noiembrie 2008, ea a primit încă 515.000 de dolari de la fiica lui Bettencourt. Suma a fost calculată ca să-i ajungă contabilei până la pensie. Faptul că Françoise i-a dat aceşti bani lui Thibout reprezintă şi o ultimă dorinţă a tatălui ei şi a fost făcută înainte să înceapă judecata, notează Vanity Fair.
Procesul a început cum fusese programat, pe 1 iulie, însă judecătoarea l-a amânat pe o perioadă nedeterminată, ca să poată analiza înregistrările majordomului. A avut loc o luptă pentru putere între judecătoare şi procurorul Philippe Courroye, despre care se ştia că este un apropiat al lui Sarkozy. Courrois încercase cu zece luni în urmă să înăbuşe scandalul, urmat acum de trei investigaţii privind finanţările politice ilegale, frauda şi calomnia.
Bătălia pentru L’Oréal
Sarkozy urmărea scandalul Bettencourt cu mult înainte să devină o bombă politică, din două motive. Familia Bettencourt a fost întotdeauna susţinătoarea partidelor conservatoare, iar preşedintele conta pe ea la alegrile din 2012. În plus, L’Oréal, cea mai mare firmă de cosmetice din lume, cu 64.600 de angajaţi şi cu 22,3 miliarde de dolari profit anual, este o sursă importantă de locuri de muncă, taxe şi prestigiu naţional. O treime din companie aparţine unui grup elveţian, Nesle şi exista teama că familia Bettencourt îşi va muta sediul în Elveţia, notează Vanity Fair.
Liliane Bettencourt a jurat că acest lucru nu se va întâmpla cât timp va trăi ea. Dar, dacă un judecător ar declara-o iresponsabilă, moştenitoarea ar deveni incapabilă să-şi exercite votul în virtutea celor 30 de procente pe care le deţine. Din acest motiv, scandalul de familie s-a transformat într-o bătălie pentru controlul asupra L’Oréalului.
Curtea i-a respins lui Liliane Bettencourt Meyers două cereri ca mama ei să fie sub tutelă, în absenţa unei examinări medicale, pe care Liliane a refuzat să o facă. Dar dacă ar reuşi să dovedească vinovăţia lui Banier, atunci Liliane Bettencourt ar fi acuzată că nu mai era în deplinătatea facultăţilor mentale. Şi, potrivit avocatului lui Bettencourt, atunci s-ar putea pune problema numirii unui gardian legal pentru Liliane. Iar, dacă Françoise Bettencourt Meyers ar lua în considerare să vândă acţiunile ei companiei Nesle, ar face L’Oréal companie elveţiană.
Françoise şi Jean-Pierre Meyers au negat că ar avea o asemenea intenţie. Dar consilierii lui Liliane Bettencourt au luat deseori în calcul această variantă, se arată în înregistrările majordomului. Aşa s-ar putea explica donaţiile către Banier, un artist care a acceptat mai mult de un milliard de dolari în donaţii de la clienta lor. În realitate, nu îi interesa de Banier, despre care De Maistre spune că este „un imbecil care pune ulei pe foc”. Dar era necesar să-l apere pe artist, ca să se menţină controlul asupra L’Oréalului, scrie Vanity Fair.
Preşedintele Franţei era atât de îngrijorat de soarta companiei de cosmetice, încât a acceptat să se întâlnească cu Liliane Bettencourt şi cu Philippe de Maistre în noiembrie, 2008, la Palatul Elysee.
Sarkozy contraatacă
Totuşi, odată cu publicarea înregistrărilor, pe 16 iunie, grija lui Sarkozy s-a mutat de la L’Oréal la guvernarea lui. Dezvăluirile despre legăturile lui cu familia Bettencourt, acuzaţiile de conflict de interese asupra lui Eric Woerth şi reclamaţiile despre plăţile ilegale determinau scăderea lui în sondaje.
Presiunea care apăsa asupra lui îi cerea să-l sacrifice tocmai ministrul pe care se baza ca să facă reforma pensiilor. Sarkozy a lansat un contraatac în două etape: mai întâi, a cerut o investigaţie de la Inspecţia Generală a Finanţelor (I.G.F.), care, oficial, l-a absolvit pe Eric Woerth de orice intervenţie în taxele lui Bettencourt. Apoi, s-a adresat naţiunii, pe 12 iulie, într-un interviu de 70 de minute. De la prima întrebare, Sarkozy şi-a manifestat sprijinul pentru ministrul lui, spulberând orice îndoială că Woerth nu va fi acolo în septembrie, când se va iniţia reforma. „Domnul Woerth este cinstit şi competent. El a fost calomniat şi s-au spus minciuni cu o demnitate care onorează clasa politică.”
Totodată, i-a recomandat lui Woerth să renunţe la poziţia în partid,ca să se concentreze numai asupra legii pensiilor, lucur pe care ministrul l-a făcut a doua zi. Sarkozy a promis şi o împrospătare a cabinetului de miniştri în octombrie, admiţând că credibilitatea guvernului a fost afectată de afacerea Bettencourt.
Sarkozy a plasat scandalul în contextul atacurilor care încearcă să împiedice reforma pe care vrea să o iniţieze.
Raportul I.G.F. şi interviul au calmat spiritele o vreme, scriu jurnaliştii de la Vanity Fair. Însă acesta nu a fost sfârşitul. Pe 15 iulie, poliţia i-a arestat pe Maistre, Banier şi alţi doi consilieri ai lui Bettencourt, pentru 36 de ore şi i-au interogat în legătură cu insula Arros, din Seychelles.
Cine a provocat ruptura?
Această proprietate de 670 de acri, care i-a aparţinut iniţial nepotului Şahului din Iran, a fost cumpărată în 1997 de familia Bettencourt. Evaluată în prezent la 30 de milioane de dolari, proprietatea nu a fost niciodată declarată în faţa autorităţilor franceze.
Se pare că insula a intrat în 2006 în proprietatea unei fundaţii din Lichtenstein, fondată de Liliane Bettencourt, care îi are ca beneficiari pe Banier şi două asociaţii medicale, scrie revista americană Vanity Fair. Legat de insulă, artistul le-a spus poliţiştilor: „Urăsc această insulă. E plină de ţânţari, e mică şi umedă. Pe deasupra, sunt şi rechini. Urăsc insulele.”
Asemenea declaraţii neserioase par tipice pentru bărbatul pe care Françoise îl acuză că îi” distruge” familia. „Pentru mine, nu e ceva care ţine de bani. Este despre un bărbat care mi-a destrămat familia. Banier a intrat în familia mea ca un bufon, apoi s-a transformat într-un confident. Apoi, confidentul a devenit Rasputin. „, spunea Bettencourt Meyer în faţa curţii de judecată, pe 20 iulie.
Françoise i-a povestit judecătoarei că a fost alertată, în mai 2007, pentru prima dată, de Claire Thibout, care era îngrijorată de sumele foarte mari pe care le primea Banier. Însă planul fotografului, care era hotărât s-o facă pe Bettencourt să îl adopte, a determinat-o pe Françoise să ia această decizie. „Ideea adopţiei este absurdă, grotescă! Relaţia noastră este sensibilă, nu avem vârstă când stăm de vorbă. Dacă m-ar face fiul ei, ar apărea diferenţa de generaţie. „, se apără Banier în L’Express.
Ruptura dintre Françoise şi Liliane a început, cel mai probabil, în 1984, când fiica s-a căsătorit cu Jean-Pierre Meyers, nepotul unui rabin care a murit la Auschwitz. Liliane Bettencourt scria într-o scrisoare, în 2003: „Nu am mai putut să vorbesc cu Françoise de la nuntă.” Tatăl lui Lilliane , fondatorul L’Oréal, Eugene Schuller, a sprijinit extrema dreaptă şi a fost acuzat de colaboraţionism după cel de-Al Doilea Război Mondial. Pe lângă aceast aspect, Françoise şi soţul ei au hotărât să-i cresacă pe cei doi copii în iudaism, ceea ce poate fi perceput ca un act de ispăşire din partea fiicei lui Liliane, scriu jurnaliştii de la Vanity Fair.
Françoise a negat orice conflict cauzat de căsătoria ei. Adevărata înstrăinare a început în 1990, când Banier a început să fie tot mai prezent în viaţa familiei Bettencourt, mărturiseşte fiica în interviul acordat revistei Elle.
„Dacă chiar vrea să-şi regăsească mama, tot ce trebuie să facă e să bată la uşă. Locuieşte chiar vizavi”, spune consultantul media al lui Liliane, Marion Bougeard. Adevărata problemă este, de fapt, diferenţa majoră dintre o mamă prea încăpăţânată şi o fiică timidă care nu împărtăşeşte pasiunea pentru afacerea familiei şi nu are nici un scop al ei, adaugă Bougeard.
„Dacă n-ar fi fost Banier, ar fi fost altcineva. Este ridicol să spună că Banier e cel care le-a separat. Toţi avem o mamă şi un tată. Nimeni nu te poate despărţi de ei. Françoise nu este în măsură să-şi judece mama.”
Banier o atrăgea pe Liliane Bettencort, pentru că i-a înlesnit accesul spre o lume plină de artişti şi intelectuali, după ce toată viaţa a fost înconjurată de oameni de afaceri şi politicieni, consideră Bougeard.
Ce spune Liliane Bettencourt
Pe 26 iulie, moştenitoarea de 88 de ani era supusă unui interogatoriu de două ore şi jumătate. Poliţiştii nu au reuşit să obţină informaţii despre evaziunea fiscală sau despre relaţia cu Eric Woerth.
Ea a afirmat că nu au interesat-o niciodată finanţările politice şi că soţul ei se ocupa de asta. În ceea ce priveşte relaţia cu Woerth, îşi aminteşte vag că ar fi cinat o dată cu el. Liliane Bettencourt spune că nu are cunoştinţă de vreo încercare de fraudă legată de insulă şi că ea doar aproba mişcările pe care le făceau consilierii, afirmă avocatul moştenitoarei, Georges Kiejman.
Pe 23 iulie, poliţia a luat din seiful notarului lui Liliane Bettencourt mai mule documente, printre care testamentul moştenitoarei, în care îl numea pe Banier singurul moştenitor. Această numire ar fi permis accesul artistului la cele 7.2 procente din averea Bettencourt, care nu i-au fost date lui Françoise şi fiilor ei. Din înregistrări reiese, însă, că Liliane a uitat pe cine a desemnat moştenitor- o slăbiciune pe care avocata lui Françoise încearcă să o exploateze. „Când o femeie nu ştie cine îi e moştenitor şi nu ştie dacă deţine sau nu o insulă, e clar că nu mai e capabilă să ia decizii. „, spune avocata lui Françoise.
La sfârşitul lunii august, avocatul lui Liliane a anunţat că şi-a revocat decizia, iar Banier nu mai este moştenitor, pentru că Bettencourt şi-a dat seama că „e prea mult”.
Încurcăturile lui Woerth
Woerth stătea ca pe ace de la sfârşitul lui iunie, când imaginea lui de tehnocrat eficient a fost erodată şi înlocuită, treptat, cu cea a unui politician viclean. „Povestea asta trebuie să înceteze! „, a ajuns să declare public, semn că aştepta cu nerăbdare ziua în care investigatorii urmau să îi cureţe numele, scrie revista americană Vanity Fair.
Pe 29 iulie, ministrul a fost interogat. Woerth a recunoscut că s-a întâlnit de mai multe ori cu De Maistre, dar a negat că l-ar fi rugat pe consilierul lui Bettencourt să îi angajeze soţia sau că a primit bani de la el, contrazicând înregistrările şi declaraţia lui Claire Thibout. În plus, el a menţionat că nu i-a înlesnit lui De Maistre oferirea decoraţiei Legiunea de onoare. „Nu există nici o afacere Woerth.”, a spus avocatul ministrului, după ce s-a terminat interogatoriul.
La sfârşitul lui august, Woerth a trăit un moment ruşinos: s-a descoperit scrisoarea pe care i-o adresase lui Sarkozy, pe 12 martie 2007, cerând Legiunea de onoare pentru De Maistre, lucru care contrastează cu declaraţiile lui de la poliţie. Drept urmare, ministerul şi guvernul au fost bombardate cu greve şi demonstraţii împotriva reformei pensiilor, pe 7 septembrie.
Mişcările lui Sarkozy
Dacă ar fi fost condamnat, Banier ar fi făcut 3 ani de închisoare. Mai mult, dovezile despre o posibilă fraudă ar însemna sancţiuni pentru Liliane Bettencourt. Orice legătură financiară dovedită dintre moştenitoare şi Woerth sau Sarkozy ar putea avea consecinţe politice explozive, scrie Vanity Fair.
Indiferent cum se va încheia procesul, va rămâne un spin incomod în cariera lui Sarkozy şi în campania electorală din 2012. Aflat acum în al treilea an de mandat, preşedintele francez speră că va promulga legea pensiilor şi va reîmprospăta cabinetul. Rata de susţinere a lui Sarkozy a scăzut, însă, destul de mult din ianuarie 2008 şi a rămas la 26% la sfârşitul lui iulie, notează Vanity Fair.
„Acest scandal este un pericol politic enorm pentru Sarkozy, pentru că i-ar putea destabiliza cariera.”, consideră editorul site-ului Mediapart, François Bonnet. „Sarkozy este astăzi ce era Bush la începutul anilor 2000: un neoconservator ale cărui valori sunt succesul individual, responsabilitatea privată şi promovarea socială prin avere. Este opusul a ceea ce caută societatea franceză acum: egalitate, imparţialitate, siguranţă.”, îşi continuă Bonnet ideea.
Pe timp de criză, liderii de acest fel încearcă să mute atenţia spre inamicii reali sau închipuiţi. De aceea, nu trebuie să mire pe nimeni când Sarkozy a început să repatrieze romii bulgari şi români, comentează Vanity Fair. Într-un discurs pe 30 iulie, la Grenoble, preşedintele a ameninţat că va cere retragerea naţionalităţii franceze pentru delincvenţii de origine străină. S-a spus atunci că Sarkozy încearcă să se întoarcă la regimul de la Vichy, din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Comisia europeană a numit politica preşedintelui „nefericit㔺i a promis că va acţiona împotriva ei.
Dar ceea ce părea să fie un semn de disperare politică, s-ar putea să se transforme, de fapt, într-o mişcare cinică: foarte mulţi francezi sunt de acord cu politica dusă de preşedinte împotriva emigranţilor, notează Vanity Fair. Totuşi, afacerea Bettencourt a accentuat dubiile legate de Sarkozy, de competenţa şi de voinţa lui. Din asta îi va fi foarte greu să iasă, consideră fostul consilier al preşedintelui Valery Giscard d’Estaing, Bernard Rideau.
Ce-i cu Banier?
Nu toată lumea îl percepe pe Banier ca fiind personajul negativ. Multe personalităţi au acuzat-o pe fiica lui Liliane Bettencourt că a încălcat regulile lumii bune din Paris.
„Cred că este îngrozitor ce a făcut fiica: nu-ţi pui mama, la o vârstă aşa de înaintată, să treacă printr-un astfel de scandal. Pentru mine, asta e de neiertat. Chiar dacă te-ai îndepărtat de ea, nu poţi să-i faci asta. Mama ei are dreptul să dea bani cui vrea ea; de ce nu, dacă asta o face fericită? Cred că viaţa ei era plictisitoare. Şi cred că era mai veselă cu François-Marie. Mie mi se pare că el e o victimă. Dacă i-a dat ceva, i-a dat pentru că ea a vrut asta.”, consideră Karl Lagerfeld, creatorul de modă de la Chanel.
Banier a fost favoritul reginei societăţii franţuzeşti, baroneasa Marie-Helene de Rothschild, omul de casă al lui Yves Saint Laurent, protejatul poetului suprarealist Louis Aragon. După trei romane care îl făcuseră cunoscut, toţi se aşteptau să fie noul Arthur Rimbaud, poetul rău al secolului XIX.
Termeni precum „copil minune” sau „copil teribil” păreau făcuţi pentru Banier: la 15 ani, s-a prezentat lui Salvador Dali şi a devenit un obişnuit al întâlnirilor din salonul hotelului Meurice. La 20 de ani, devenise ofiţer de presă pentru Pierre Cardin, care, la sfârşitul anilor ’60, era designerul momentului. Atunci a început Banier să facă fotografii. Printre primele lui modele se numără Truman Capote, pe care l-a convins să-şi cumpere o haină din blană de marmotă, ca să-l fotografieze.
În aceeaşi perioadă, Banier şi decoratorul de interioare Jacques Grange devin amanţi. Decoratorul va fi înlocuit de actorul Pascal Greggory, cunoscut pentru rolurile din filmele lui Eric Rohmer. Şi Greggory va fi schimbat de nepotul lui, Martin d’Orgeval. Artist talentat şi fotograf, d’Orgeval locuieşte cu Banier de 18 ani.
Afaceri, afaceri, afaceri
Cei doi s-au întâlnit pentru prima dată în 1987, când Banier a fotografiat-o pentru revista Egoïste. „Am cunoscut-o pe această femeie sublimă, aproape intangibilă, o a doua Ava Gardner. „, îşi aminteşte artistul în l’Expres.
„De ce să vorbesc despre Lilliane? Este o femeie grozavă, generoasă, inteligentă. Ce scrie presa despre ea e o invenţie!”, spune Banier. „La fel şi ce scriu despre François-Marie!”, adaugă d’Orgeval.
În 1991, Liliane Bettencourt a completat primul cec: ” 250.000 de franci pentru albumul meu foto care să însoţească expoziţia retrospectivă de 25 de ani de activitate, de la Centrul Pompidou.”, îşi aminteşte Banier, în L’Express.
L’Oréal îi plăteşte lui Banier 900.000 de dolari pe an, în calitate de consultant creativ, pentru o colaborare începută în 2002, pe 10 ani. Informaţia venea pe fondul că un acţionar a intentat proces, insinuând că L’Oréal a direcţionat fonduri ale companiei către Banier. Potrivit artistului, printre obligaţiile lui de muncă se afla şi aceea de a organiza expoziţii cu fotografii proprii în fiecare an, iar Andre şi Liliane Bettencourt mergeau peste tot în lume ca să asiste la vernisaje.
În timp ce mulţi au văzut în contractul lui Banier o formă de oportunism, Karl Lagerfeld îl percepe diferit: „A făcut acelaşi lucru şi pentru Dior: le-a dat ideea pentru parfumul Poison. Este munca lui, într-un fel. Oamenii sunt invidioşi, pentru că nu este o slujbă de birou, de la care să pleci plictisit.”
Despre prieteniile care intrigă
Aşa cum a arătat Lagerfeld, „François-Marie a fost întotdeauna drăguţ, cu femeile în vârstă.”, amintind de colecţionara de artă Marie-Laure de Noialles, decoratoarea Madeleine Castaing şi văduva Jaqueline Picass.
Legat de Castaing, a circulat un zvon – cum că Banier a împins-o pe scări pe decoratoare, pentru că ea i-ar fi refuzat un cadou pe care el şi-l dorea. Povestea s-a terminat cu un proces, care i-a dat câştig de cauză artistului.
Liliane Bettencourt este ultima dintr-un lung şir de patroni care l-au susţinut pe Banier. Unii, ca Aragon, Dali şi Horowitz, i-au împrumutat prestigiul şi i-au dat sfaturi. Alţii, ca magnatul petrolului, Pierre Schlumberger, şi soţia lui, Sao, i-au produs piesa „Hotel du Lac”, din 1975, şi s-au oferit să îl întreţină, pentru ca el să se poată concentra asupra scrisului. El, însă, i-a refuzat.
Unul dintre prietenii puternici ai lui Banier este François Mitterrand, preşedinte al Franţei între 1981 şi 1985. Socialistul Mitterrand era foarte apropiat de familia Bettencourt, încă din anii ’30, când Andre şi fostul preşedinte fuseseră colegi la universitatea din Paris. Jurnalista Françoise Girroud i l-a prezentat pe Banier lui Mitterand, în 1974.
Deşi aveau divergenţe, Mitterrand i-a aprobat cererea lui Banier să fie numit în Consiliul muzeelor din Franţa, care cumpără picturi pentru stat. „Dacă m-am înţeles bine cu François Mitterrand, asta a fost pentru că i-am spus întotdeauna adevărul. Nu m-au intimidat niciodată faima, banii sau puterea. „, spune fotograful.
Între Liliane Bettencourt şi François-Marie Banier
” Îmi amintesc că Liliane i-a spus lui François-Marie: ‘Vreau să îţi dau banii ăştia pentru munca ta, aşa că să nu-ţi faci probleme”, spune fostul iubit, Greggory.
„Au o prietenie amoroasă, o relaţie de dragoste-prietenie. Ea chiar îl place şi vrea să îl ajute, dar el nu este un gigolo, iar ea, o femeie bogată”, spune prietena apropiată a artistului, Diane von Furnstenberg. „Este o femeie seducătoare. Dacă îl vedeţi pe el răutăcios, ea este mult mai răutăcioasă. Credeţi că el o manipulează pe ea? Ea este cea care manipulează. Ei îi place să îl provoace. Se tachinează reciproc. Nu este nimic patetic la Liliane Bettencourt. Este foarte îngrijită şi foarte bine informată.”
„Este un mare artist şi, în definitiv, acesta e singurul lucru care va dăinui. Care artist nu este sponsorizat? Oamenilor bogaţi le place să fie patroni ai artelor.”, concluzionează Furstenberg.
Departe de deznodământ
Norul acuzării pluteşte în continuare asupra lui Banier, iar prietenia amoroasă cu Liliane Bettencourt este într-o situaţie incertă, notează Vanity Fair. „Avocaţii spun că nu ar trebui să comunicăm, ceea ce este foarte trist. Dar partea bună este că toate astea s-au întâmplat înainte să moară. Altfel, ar fi fost un dezastru”, spune artistul.
Asta a fost înainte de sfârşitul verii, când Bettencourt a anunţat prin avocatul ei că şi-a revizuit testamentul şi Banier nu mai este moştenitor unic. Pe 14 septembrie, curtea i-a respins petiţia care cerea să nu se mai facă alte investigaţii asupra casetelor. O săptămână mai târziu, L’Oréal a anulat contractul lui Banier.
Pe de altă parte, tot mai mulţi parizieni sunt convinşi că regimul Sarkozy are probleme. „Vă puteţi imagina că François-Marie ar răsturna guvernul? Asta chiar ar fi amuzant”, scrie Vanity Fair.
