Peste 11.000 de copii din România sunt supuşi anual abuzurilor de tot felul: sunt exploataţi prin muncă, neglijaţi ori nu sunt lăsaţi să meargă la şcoală. Deşi de cele mai multe ori este vina părinţilor, aceştia sunt foarte rar decăzuţi din drepturi. Chiar dacă astfel copiii ar avea parte de o viaţă mai bună.
La mijlocul lunii aprilie o ştire îngrozitoare făcea ocolul televiziunilor. Un copil de doi ani din Vaslui ajunsese în comă alcoolică la spital, după ce părinţii îl îmbătaseră. O a treia persoană, beată şi ea, chemase Salvarea. Copilul ajunge în cele din urmă la spital, iar medicii îl pun pe picioare. Ce face Protecţia Copilului?! Ameninţă părinţii că vor rămâne fără copil şi începe monitorizarea familiei. Copilul se întoarce acasă. Într-o situaţie similară, în Marea Britanie sau Austria, autorităţile ar fi pus capăt unui astfel de comportament iresponsabil din partea părinţilor. Copilul ar fi primit, probabil, şansa de a se dezvolta într-un mediu de viaţă mai sănătos. România nu este însă ţara măsurilor radicale. Sistemul este neputincios, întocmai ca părinţii care dau naştere acestor copii. Cu toate eforturile ce se fac, domeniul Protecţiei Copilului încă nu s-a „maturizat” considerabil în ultimii zece ani. Avem puţini asistenţi sociali şi majoritatea îşi fac treaba din birou, întocmind dosare. Sunt însă şi specialişti implicaţi, uneori chiar mai mult decât le-o cere slujba.
Copii omorâţi de părinţi
De ce suferă sistemul nostru de lentoare când vine vorba despre rezolvarea problemelor acestor copii ţine în primul rând de resursele insuficiente, umane şi materiale, dar şi de o anume mentalitate. „Nu sunt bani pentru a ţine toţi copiii abuzaţi în centre. Nu avem suficiente fonduri să plătim personalul şi recunoaştem că acesta nu este întotdeauna cel mai bine pregătit. Nici asistenţa maternală nu este neapărat o soluţie. Cei care îşi iau această slujbă, „de părinţi înlocuitori” au o situaţie materială mai dificilă, o fac de nevoie. De aceea, sistemul românesc încearcă tot mai mult să reintegreze copiii în familiile naturale, chiar şi atunci când sunt disfuncţionale. Uneori, dacă se lucrează cu psihologul şi li se oferă suport social, se mai pot face progrese”, ne-a explicat Bogdan Panait, secretar de stat la Oficiul Român pentru Adopţii. Au fost însă situaţii în care statul a mers până în pânzele albe şi a încercat reintegrarea copiilor în familie şi s-a ajuns la crimă. „Am reintegrat copiii, iar părinţii i-au omorât. S-a întâmplat acum cinci ani la Craiova şi acum 10 ani la Teleorman. Acestea sunt însă situaţii excepţionale”, spune Bogdan Panait.
În România, situaţiile în care copiii sunt „smulşi” din familiile disfuncţionale în care se nasc sunt legate în special de abuzuri sexuale sau tentative de omor. „În astfel de cazuri se dă verdictul de decădere din drepturi, dar, în general, considerăm că unui om îi este bine în familia în care se naşte”, spune Bogdan Panait.
Oameni care trăiesc la limită, cu făină şi alcool
Fără îndoială, motivele pentru care se ajunge în astfel de situaţie ţin în special de sărăcie, de lipsa accesului la educaţie, dar şi de un anume fond genetic, care presupune violenţă. Un nivel de trai crescut, accesul la educaţie ar mai putea corecta aceste probleme sociale. „Când sunt în faţa televizorului, oamenii se întreabă cum de există astfel de părinţi pe lume, dar cei mai mulţi dintre noi sunt incapabili să înţeleagă conceptul de sărăcie lucie. Nu ştiu cum este să trăieşti fără nici un ban, să nu îţi poţi găsi de lucru pentru că nu ai resurse, pentru că nu ai mers la şcoală, pentru că nu ştii să îţi obţii drepturile sociale, acelea puţine care sunt. De la distanţă, acuzaţiile vin foarte uşor, dar lucrurile sunt mult mai complexe”, crede Georgiana Neuman, director executiv la Fundaţia Acsis, organizaţie care oferă ajutor femeilor vulnerabile.
Asistenţii sociali care cunosc bine sistemul spun şi ei că majoritatea copiilor sunt abuzaţi de părinţii lor din cauza sărăciei. În Vaslui, un judeţ extrem de sărac, unde unul din zece oameni este şomer, numai anul trecut Protecţia Copilului a dat 28 de sentinţe de decădere din drepturile părinteşti. „La noi în judeţ sunt multe familii care au o palmă de pământ şi supravieţuiesc de pe o zi pe alta. Alţii lucrează cu ziua şi sunt plătiţi în făină şi alcool”, povesteşte Ionuţ Dănilă, asistent social la Protecţia Copilului Vaslui. În această situaţie, sunt părinţi pentru care decăderea din drepturi vine ca o sentinţă mult aşteptată. „Scapă de o povară, de o responsabilitate. Dar sunt şi situaţii în care părintele ajunge la limită, se găseşte într-o situaţie disperată şi face greşeli. Am văzut oameni care după ce au depăşit dificultăţile, cu toată sărăcia lor şi-au luat avocat ca să îşi recupereze copilul. Nu cred neapărat că oamenii sunt problema, ci economia Românei extrem de precară. Nu sunt locuri de muncă, oamenii trăiesc la limita supravieţuirii. Industria s-a dus, agricultura s-a dus, comerţ face doar cine are o brumă de bani”, spune, mâhnit, Ionuţ Dănilă.
Pentru a avea şansa la un trai decent, unii părinţi nu au avut de ales şi au plecat peste hotare, dar migraţia nu a schimbat neapărat în bine soarta familiilor. „Nu în toate cazurile mamele şi-au putut lua cu ei copiii. Ştiu cazul unui copil de şase ani care a fost lăsat în grija tatălui. Acesta a devenit alcoolic, copilul a început să fie abuzat şi terorizat. În final, a ajuns în sistemul de protecţie socială. Este foarte probabil că va fi din nou încredinţat mamei”, povesteşte asistentul social.
10% îşi rezolvă problemele, 90% se complac
Şi situaţii de sărăcie extremă nu se găsesc doar în judeţele sărace. Nici măcar marile oraşe nu sunt ferite de acest fenomen. „Sunt multe familii care îşi trimit copiii la cerşit. Anul trecut, de exemplu, am suspendat temporar drepturile părinteşti unei familii care şi-a trimis copilul la cerşit în stradă, când erau gerurile cele mai mari. Dacă părinţii îşi vor găsi de lucru îl vom reintegra în familie”, povesteşte Cristiana Iancu, de la Protecţia Copilului din sectorul 3, Bucureşti. Mizeria din mahalale şi casele pline de gândaci sunt alte motive pentru care asistenţii sociali recurg la măsuri drastice şi fac ca instanţa să decadă din drepturi anumite familii. „Am avut cazul unui copil care era clasa I şi mergea mereu la şcoală murdar. Învăţătoarea ne-a sesizat, iar când am mers în inspecţie la el acasă, am găsit o casă plină de gândaci, pe jos era urină de câini şi pisici. I-am dat mamei câteva luni la dispoziţie pentru a face curat. Nu am avut cu cine ne înţelege aşa că i-am luat copilul şi l-am dus în asistenţă maternală. Sănătatea lui era în pericol”, a explicat Cristiana Iancu. Specialistul spune că dintre familiile sărace doar 10% reuşesc să îşi rezolve problemele. Restul de 90% se complac în aceeaşi situaţie.
Locuri de muncă şi alte politici privind natalitatea
Din cei patru milioane de copii care trăiesc în România, 11.000 sunt exploataţi prin muncă. Pentru a reduce acest fenomen al copiilor chinuiţi, abuzaţi, fără drept la educaţie şi o viaţă normală, soluţia nu vine neapărat din reformarea sistemului de asistenţă socială, cât din revitalizarea economiei, creşterea PIB-ului şi schimbarea politicilor de natalitate. „Dacă statul va crea locuri de muncă şi oamenii vor avea unde să lucreze, nu vom mai avea sărăcie, deci nici copii abuzaţi. Degeaba se iau măsuri de decădere din drepturi, dacă problemele majore ale societăţii româneşti nu se rezolvă”, este de părere asistentul social Ionuţ Dănilă. Pe de altă parte, este importantă şi schimbarea politicilor de natalitate. „Acum avem familii care fac copii ca să trăiască din alocaţiile lor. Ar trebui încurajată clasa medie să facă copii, altfel societatea va avea de suferit. Până acum n-am văzut măsuri care să încurajeze tinerii din clasa medie să facă copii, ci doar măsuri «punitive» pe care Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii continuă să le ia”, a concluzionat economistul Liviu Voinea de la Grupul de Economie Aplicată.
