După mai mult de cinci decenii de la executarea eroilor din Sântejude, familiile acestora au renunţat la răzbunare.
În Ardeal, lupta anticomunistă a luat forme foarte variate de organizare, dar şi de tematică generică în unele grupări. Între acestea a apărut, în satul Sântejude-Vale din judeţul Cluj, comuna Ţaga, un Om, pe nume Ion Măhălean, care după trei ani petrecuţi în prizonierat la sovietici a constatat, pe viu, ce însemnă comunismul la propriu, din toate punctele de vedere. Aşa încât, atunci când liderul PCR din sat i-a propus să devină membru de partid, acesta l-a repezit şi i-a adresat cuvinte grele, injurioase. În schimb, a încercat să-şi realizeze un gând care nu-i dădea pace de când s-a întors acasă: să înjghebeze o organizaţie anticomunistă prin care să lupte pentru restaurarea monarhiei în România şi repunerea pe tronul ţării a Regelui Mihai I. Astfel că, împreună cu alţi doi prieteni, Ioan Moldovan, zis „a Păvăloaiei”, şi Dumitru Ţăgureanu au pus bazele organizaţiei „Armata Albă” sau „Partizanii Regelui Mihai I”.
Trădaţi de o femeie
Dar n-au apucat să-şi ducă programul la îndeplinire din pricina faptului că au fost trădaţi de o femeie şi primii doi au fost arestaţi în şura lui I. Simion, unde s-au ascuns, iar Ţăgureanu a reuşit să fugă, dar în cele din urmă a fost prins şi el, însă numai după trei ani. Echipa de securişti a fost condusă de ofiţerul Briceag, torţionar bine cunoscut azi prin palmaresul crimelor făcute, gata-gata să fie arestat pentru acestea, imediat după 1989, însă o doctoriţă zeloasă l-a internat în spital cu un diagnostic grav, aşa încât a murit în patul lui. Din păcate, pentru că i-a arestat pe cei doi, Briceag şi echipa lui de criminali n-au stat mult pe gânduri şi i‑au executat în octombrie 1949, iar apoi a pus rudele să-i îngroape.
Terezia, fata lui Măhălean în anii dramatici ai crimelor învăţătoare în sat, a povestit modul în care a avut loc prinderea şi împuşcarea celor doi lideri ai organizaţiei amintite. Ea a ştiut şi cine a săvârşit actul trădării, dar, ca o bună creştină, a declarat că nu doreşte răzbunare, mai ales că urmaşii familiei respective nu au nici o vină de ceea ce s-a întâmplat cu peste atâtea decenii în urmă. Şi iată că, după atâţia ani, nu de mult timp s-a deplasat în Săntejude-Vale o echipă de la Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului în România, echipă condusă de istoricul Marius Oprea care, însoţit de istoricii şi arheologii Gheorghe Petrov, Paul Scrobotă şi Horaţiu Groza au sosit la faţa locului şi au dezhumat ceea ce a mai rămas din cei doi eroi anticomunişti, iar după câteva săptămâni au fost înmormântaţi după datinile creştine.
Un moment trist
Un alt moment trist s-a soldat cu deshumarea, de către aceeaşi echipă, a celebrului luptător anticomunist din Apuseni, Şuşman din Răchiţele. Ei bine, cel mai vocal protestatar faţă de acţiunea echipei de la CICCR a fost preotul. Pentru că, atât el, cât şi alţi săteni au aplicat, în acest caz, principiul luptei de clasă şi l-au considerat pe „chiaburul” Şuşman vinovat de toate suferinţele oamenilor din sat la care i-a supus Securitatea pentru a încerca să afle unde şi cine-i aprovizionează pe cei fugiţi în munţi. Şi asta cu toate că în perioada interbelică, Şuşman, bătrânul, ţinea un mare magazin din care se aprovizionau oamenii cu de toate, inclusiv cu cereale aduse de el din zonele de şes.
Mai mult, aflăm dintr-o cercetare făcută de echipa de la Institutul de Istorie Orală Cluj, că bătrânul Şuşman a fost omul care, tot în perioada interbelică, a fost la Rege în audienţă şi a obţinut de la el promisiunea ca pădurile răchiţenilor să le fie înapoiate, ceea ce s-a şi întâmplat. Cu toate acestea, el a rămas în mentalul satului ca un…bandit. Un „bandit” care, după ce a auzit cum schingiuieşte Securitatea întregul sat, prin oameni care erau ţinuţi în crunte bătăi continue, a revenit din munţi, a chemat un copil şi l-a trimis cu un bilet la miliţie pentru a stabili locul unde-i aşteaptă. Miliţienii şi securiştii mereu prezenţi în sat au dat năvală, dar Şuşman, bătrânul, în momentul în care i-a auzit, a venit şi s-a sinucis prin împuşcare. Un sacrificiu prin care a încercat să salveze satul. Iar, ca un alt epilog trist la ceea ce s-a întâmplat în Răchiţele, ar fi gestul profund inuman al acelora care l-au alungat din sat cu pietre pe unul dintre fiii lui Şuşman, stabilit la Iaşi, care, înainte de a-şi da obştescul sfârşit, a încercat să-şi revadă meleagurile natale şi casa părintească.
