Livrarea de submarine germane clasa Dolphin către Israel a iscat polemică în Germania după ce Der Spiegel a afirmat că, după finalizarea livrărilor, în 2017, statul evreu va echipa navele cu rachete de croazieră cu capete nucleare.
Dezvăluirea făcută de revista Der Spiegel a provocat reacţia opoziţiei social-democrate germane, care a cerut explicaţii guvernului federal al cancelarului Angela Merkel. Revista precizase că Berlinul a negat întotdeauna că aceste submarine ar putea face parte din arsenalul nuclear israelian. Dar, foşti înalţi responsabili ai Ministerului german al Apărării – între care fostul secretar de stat Lothar Ruhl şi fostul şef de personal al planificării, Hans Ruhle – au asigurat că, în realitate, guvernul a considerat întotdeauna că Israelul va echipa cu muniţie atomică submersibilele de atac din clasa Dolphin, construite în şantierul naval din Kiel.
„Confirm că avem submarine germane, nu este un secret”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Yigal Palmor, adăugând că „pentru restul, nu sunt în măsură să mă pronunţ asupra capacităţilor lor”. Israelul, care nu a semnat Tratatul de non-proliferare nucleară (TNP), nu a confirmat şi nici nu a dezminţit vreodată capacităţile sale nucleare, o politică oficial calificată de „ambiguitate deliberată”. Dar statul evreu este considerat ca singura putere nucleară din regiune.
Social-democraţii germani, SPD, au cerut ca „guvernul federal să ofere înformaţii pentru a şti dacă submarinele livrate de Germania ar putea fi echipate cu sisteme potenţial purtătoare de ogive nucleare”. Purtătorul de cuvânt privind problemele de politică externă al grupului parlamentar al SPD preciza că „până în prezent, aceste livrări au fost între altele, justificate prin faptul că submarinele fac parte dintr-un arsenal de disuasiune convenţională”. Stefan Seibert, purtătorul de cuvânt al cancelarului Merkel, a răspuns tot în Spiegel că „livrarea s-a făcut fără armament”, iar „guvernul federal nu participă la speculaţii legate de armamentul lor ulterior”. El a mai amintit că există o lungă tradiţie de livrări de arme către Israel, în afara clivajelor politice.
„Ambiguitate deliberată”
Germania a livrat trei astfel de submarine Israelului şi altele trei vor fi predate până în 2017, iar Spiegel arată că statul evreu studiază posibilitatea unei comenzi suplimentare de trei submarine. Referindu-se la contractul cu Germania, ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak, declara că „germanii pot fi mândri că au securizat existenţa statului Israel pentru anii ce vin”. „Submarinele germane sunt deosebit de importante pentru securitatea noastră”, sublinia şi premierul israelian, Benjamin Netanyahu, într-un interviu acordat cotidianului Bild Zeitung şi se felicita de sprijinul Berlinului, fără a preciza dacă cele trei nave livrate sunt echipate sau nu cu arme nucleare.
Apoi, pentru Bild, Netanyahu a declarat că „Germania a exprimat importanţa ce revine securităţii Israelului vânzând un nou submarin, o suplimentare foarte importantă a securităţii noastre naţionale. Este o mare victorie că ne vom putea apăra singuri contra oricărei ameninţări”. Declaraţie ce flirtează cu limitele politicii „ambiguităţii deliberate” întreţinute de Israel privind existenţa arsenalului său nuclear. În schimbul acestor contracte, Berlinul speră să obţină concesii din partea israelienilor privind colonii din teritoriile palestiniene. Guvernul german a semnat recent contractul de livrare a celei de a şasea navă şi Spiegel arată că Angela Merkel a făcut concesii substanţiale israelienilor. Nu numai că Berlinul a acceptat o reducere de cost, dar a permis şi amânarea plăţii până în 2015.
Israelul consideră că prin echiparea cu rachete cu ogive nucleare submarinele livrate de Germania vor deveni piesă majoră în disuasiunea faţă de regimul de la Teheran, principala ameninţare contra statului evreu.
Lucrurile nu sunt simple. Relaţiile dintre Germania şi Israel sunt marcate de trecut, concret de Holocaust, iar aprofundarea relaţiilor bilaterale, fără a afecta vecinii arabi ai statului evreu, este o constantă a diplomaţiei germane după stabilirea relaţiilor diplomatice între cele două ţări, în 1965. Livrările de arme sunt considerate de multă vreme ca un element al acestei politici – vânzarea la preţuri scăzute (statul evreu nu plăteşte decât o treime din suma totală) a submarinelor care nu sunt echipate cu arme nucleare – şi au început sub guvernul Kohl, au continuat cu Gerhard Schroder şi apoi cu Angela Merkel.
„Responsabilitatea istorică a Germaniei viza-vi de Israel este parte integrantă a raţiunii de stat a ţării mele”, asigura cancelarul Merkel în cadrul unui discurs istoric pronunţat în faţa Knessetului (parlamentul israelian), „şi asta înseamnă pentru mine, în calitate de cancelar, că securitatea Israelului este o temă non negociabilă”.
Temeri în Israel
Israelienii se tem că occidentalii, presaţi să ajungă la un acord privind dosarul nuclear iranian, s-ar putea lăsa păcăliţi de Teheran. Bineînţeles că nimic nu ar fi mai bine decât rezolvarea acestui dosar pe căi diplomatice, declara premierul Benjamin Netanyahu în cadrul unei vizite în Cehia, dar preciza că nu vede „nici un semn că Iranul ar avea în vedere serios abandonarea programului său nuclear. Mai curând, negocierile reprezintă ocazia de temporizare pentru a câştiga timp, aşa cum a făcut-o Coreea de Nord ani de zile. Iranienii joacă foarte bine şah. Ştiu foarte bine că uneori trebuie sacrificat un pion pentru a salva regele”.
Israelul este îngrijorat să vadă cum americanii, în plină campanie electorală pentru prezidenţiale, şi europenii, în plină criză financiară,se lasă orbiţi de concesiile pur cosmetice făcute de Teheran. Pentru Israel, scopul negocierilor trebuie să fie clar – suspendarea tuturor activităţilor de îmbogăţire a uraniului în Iran, transferarea în afara ţării a tuturor materialelor fuzibile deja îmbogăţite, dezmembrarea uzinei de la Qom. Problema este că poziţia oficială israeliană nu lasă prea mult loc concesiilor.
Atac preventiv
Eşecul ultimelor negocieri de la Bagdad privind programul nuclear iranian a fost urmat de o creştere a îngrijorării în rândul înalţilor responsabili militari israelieni şi există dezbateri intense între guvern şi mediile militare privind un atac preventiv contra Iranului. La conferinţa anuală a Institutului de studii pentru securitatea naţională din Tel Aviv, mai mulţi participanţi de rang înalt au avertizat în legătură cu duplicitatea Teheranului şi au repus pe masă opţiunea unei lovituri preventive israeliene contra instalaţiilor nucleare iraniene. Iar ministrul Apărării, Ehud Barak, explica: „Nu putem dormi liniştiţi în timp ce iranienii continuă să progreseze spre un stadiu după care Israelul nu va mai putea face nimic”. Vicepremierul israelian şi fost şef de stat-major, Moshe Yaalon a fost mai direct: „Iranienii îşi bat joc în mod deschis de întreaga lume în aceste negocieri. Fiecare lună care trece le permite îmbogăţirea a 12 kg de uraniu cu 20%. În acest ritm, la începutul anului viitor vor dispune de uraniu suficient pentru a produce o nouă bombă. Dacă vom ajunge la o dilemă între bomba iraniană sau un bombardament israelian, atunci răspunsul este bombardamentul şi nu bomba nucleară”.
Luată în serios de Statele Unite, eventualitatea unui atac israelian a obligat americanii la acţiune diplomatică şi zilele trecute s-a dezvăluit implicarea preşedintelui Barack Obama în atacurile cibernetice contra programului nuclear al Teheranului. Această implicare a fost recunoscută de Casa Albă într-o carte apărută în SUA.
Una dintre vocile distonante a fost cea a fostului şef al Mossadului, Meir Dagan, considerat unul din principalii responsabili ai operaţiunilor secrete care au întârziat în ultimii ani programul nuclear iranian. „Bombardarea Iranului nu va face decât să accelereze programul nuclear. Dacă vom ataca astăzi, nu numai că nu vom împiedica bomba, dar vom determina poporul să se alinieze în spatele regimului. Ameninţările noastre nu vor descuraja Iranul şi capacitatea noastră de a opri programul nuclear printr-un atac este pentru moment limitată”.
Rusia, în alertă
Potrivit unor surse ale Ministerului rus al Apărării, Kremlinul a primit informaţii privind o apropiată lovitură americană şi israeliană asupra instalaţiilor nucleare iraniene. Atacul va avea loc printr-o singură lovitură şi într-o singură zi, „J”. Ca urmare, Rusia şi-a înteţit pregătirile militare pentru a reduce la minimum pierderile cauzate de o eventuală lovitură militară contra Teheranului şi între altele, s-a accelerat antrenamentul forţelor militare în Caucaz, Marea Caspică, în regiunile Mediterană şi a Mării Negre şi a fost mobilizată baza militară 102 din Armenia. Familiile militarilor garnizoanei ruse staţionate lângă Erevan vor fi transferate la Gyumri, în apropierea frontierei turce. Nu este încă definit ce va trebui să rezolve baza rusă 102 în caz de conflict şi, în cazul unui conflict, navele flotei Mării Negre din apropierea frontierei cu Georgia nu vor putea acţiona contra duşmanilor Teheranului. Ministerul rus al Apărării este preocupat de starea trupelor din Armenia,fiind vorba de o poziţie geopolitică pe care ruşii se tem că ar putea-o pierde în cazul unui conflict Iran-Israel. În aprilie 2011, Georgia a rupt acordul legat de aprovizionarea militară a Rusiei prin Armenia. Acum, grupul ruso-armean din Caucazul de Sud este izolat şi aprovizionarea armatei ruse (carburant, alimente, etc.) este posibilă doar pe cale aeriană şi prin acorduri directe cu Armenia, care, la rândul ei, trebuie să livreze produse similare cumpărate în Iran. Or, un război în Iran ar însemna întreruperea acestei căi de aprovizionare, vitală pentru baza 102.
Iuri Netkaşev, locotenent general care a fost multă vreme comandant adjunct al Grupului forţelor ruse în Transcaucaz şi a participat la formarea unităţilor – inclusiv a bazei 102, estima că în cazul unui război la scară largă contra Iranului, Rusia va căuta mijloace pentru a securiza aprovizionările militare şi instalaţiile militare în Georgia. „Am putea sparge blocada Georgiei pentru a securiza coridoarele de transport spre Armenia”. Ceea ce ar însemna o nouă intervenţie contra Georgiei, patru ani după cea din 2008. Un analist pro-Kremlin, Vladimir Popov, avertizează Occidentul să nu îşi facă iluzii. „În cel mai rău scenariu, dacă Teheranul ar trebui să facă faţă unei apărări militare contra unui atac extern, Rusia va furniza o asistenţă militară, cel puţin în plan tehnico-militar.” 
