2.3 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăLifestyleFoodVlad Nistor: România ar trebui să se abţină la votul privind Palestina

Vlad Nistor: România ar trebui să se abţină la votul privind Palestina

Directorul Institutului de Studii Diplomatice din cadrul Universităţii Bucureşti, profesorul Vlad Nistor, a declarat, în emisiunea „Dezbaterile Rl”, moderată de Sabina Fati, că în ceea ce priveşte votul care ar urma să aibă loc la ONU privind recunoaşterea statului Palestina „România ar trebui să se abţină, ar trebui să rămână neimplicată direct în acest joc pentru că nu este unul dintre marii actanţi în această zonă şi pentru că interesul României este de a păstra  cele mai bune relaţii cu ambele părţi, pe de-o parte cu statul Israel şi pe de altă parte cu Autoritatea Palestiniană şi cu lumea arabă care o sprijină”.

„România cu siguranţă va ţine cont de toate interesele sale strategice fundamentale, de alianţa importantă pe care o are cu Statele Unite, de colaborarea apropiată pe care o are cu statul Israel, dar şi de faptul că este una dintre ţările Uniunii Europene cu o relaţie deschisă către Autoritatea Palestiniană”, a spus Vlad Nistor care a amintit că „la sfârşitul epocii Ceauşescu, România a fost unul dintre puţinele canale de comunicare între cele două părţi tocmai datorită poziţiei deschisă către ambele părti”.

De asemenea, profesorul Nistor a comentat ultima telegramă Wikileaks referitoare la întâlnirea preşedintelui Băsescu cu senatorul american Richard Lugar în care şeful statului îşi expima temerea cu privire la posibilitatea repetării scenariului din Georgia în Transnistria.

„Trebuie luat în calcul momentul în care avea loc această discuţie: intervenţia armatelor Federaţiei Ruse în Georgia era în curs, era fierbinte. Momentul este acela al unor prime demersuri diplomatice pentru detensionarea realităţilor pe malul celălalt al Mării Negre. Preşedintele Băsescu a spus, ca orice şef de stat conştient, că Statul Major şi alţi decindeţi miliari au luat în calcul tot felul de posibilităţi prin care se afla şi aceea ca Federaţia Rusă să provoace un incident şi într-o altă zonă de conflict îngheţat, cum este Transnistria”, a mai argumentat Vlad Nistor.

În plus, a mai explicat Vlad Nistor, „există posibilitatea ca partenerii americani, să fi avut mult mai multe informaţii decât avea preşedintele Băsescu, iar prin urmare informaţiile pe care ei le aveau să îi fi făcut să fie mult mai calmi decât orice român putea să fi, referitoare la intenţiile Federaţiei Ruse într-o parte sau alta a globului”.

 

Cele mai citite

București-Ilfov, regiunea cu cel mai scăzut risc de sărăcie din Uniunea Europeană

Cele mai mari riscuri de sărăcie au fost înregistrate în regiunea ultraperiferică franceză Guyane, Calabria și Sicilia Regiunea București-Ilfov este lider european în ceea ce...

Facturile lui Marcel Ciolacu zboară spre necunoscut: suspiciuni majore privind autenticitatea

Facturile sunt emise de Nordis Travel SRL, însă detalii importante precum numărul, data exactă a facturilor și informațiile despre zboruri lipsesc sau au fost...

Energia nucleară, soluția marilor companii pentru inteligența artificială

Alimentarea centrelor de date necesită cantități uriașe de electricitate, investiții pe măsură, dar și riscuri semnificative Creșterea explozivă a inteligenței artificiale (AI) determină giganții tehnologici...
Ultima oră
Pe aceeași temă