Am urmărit evoluţia unora dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din primii ani de după Revoluţie. Am aflat astfel că mulţi au avut între timp mari probleme cu justiţia, iar averile le-au dispărut la fel de rapid cum au apărut.
JR de România
Una dintre cele mai gustate şi exotice apariţii ale primilor ani de după Revoluţia din ’89 a fost Ilie Alexandru, supranumit „baronul de Bărăgan”. În numeroase rânduri, a avut la ferma sa din Slobozia – copiată după celebrul ranch din serialul „Dallas” – invitaţi de marcă. I-au călcat pragul politicieni importanţi ai vremii, vedete şi chiar febleţea sa, celebrul Larry Hagman, actorul care îl interpreta pe JR. Ilie Alexandru a fost boxer înainte de 1989, apoi a avut inspiraţia de a face comerţ cu patenţi, cleşti, ciocolată, ţigări şi aşa a ajuns să stea, după propriile declaraţii, pe saci de bani şi să numere găleţi de dolari. A vândut televizoare şi iar a avut bani, apoi a făcut o copie costisitoare a Turnului Eiffel şi a deschis un lanţ de cofetării, apoi altul de ferme, a luat credite mari. Într-un cuvânt, s-a întins mai mult decât îl ţineau puterile. Când a fost arestat prima oară, în 1997, se lăuda că avea sute de milioane de dolari. A primit doi ani de puşcărie. A ieşit sărac, a încercat să intre din nou în afaceri, dar a fost din nou arestat pentru înşelăciune. A primit zece ani şi s-a eliberat în 2009, înainte de termen. Acum, are o pensie de 600 de lei, Dallas-ul personal stă în ruine şi este turbat pe presă. „De când am scăpat de la închisoare nu aţi venit să vedeţi dacă am ce să mănânc. Voi, presa, sunteţi nişte bandiţi. Mâine, poimâine o să fiţi cerşetori şi voi. Ce vreţi să ştiţi despre mine, că am o pensie de şase milioane? Voi aţi omorât toţi oamenii de afaceri din ţara asta”, ne-a urlat în telefon fostul sportiv şi miliardar. A înjurat porcos vreo trei minute. Apoi, ne-a blestemat.
Omul care înmulţea banii
Un alt personaj „exotic” a fost Ioan Stoica, cunoscut datorită jocului piramidal pe care l-a pus pe picioare,„Caritas”. Jocul, care a cunoscut apogeul în anii 1992-1993 la Cluj, promitea participanţilor sume de opt ori mai mari decât cele depuse iniţial. În scurt timp, Clujul a devenit un loc de pelerinaj, goana după înavuţire era atât de mare încât cei cărora le venea rândul să scoată bani îi ridicau doar pentru a-i muta la ghişeul „Depuneri”. Inevitabilul s-a produs în 1994 şi „Caritas” a sucombat. Stoica a făcut câteva luni de închisoare şi apoi a dispărut. Prin Cluj se vorbeşte că pielea i-a fost salvată de politicienii cărora Stoica le-a permis să-şi înmulţească, peste rând, banii. Contactat de „România Liberă”, fiul părintelui „Caritas” ne-a declarat că îşi doreşte un singur lucru: ca tatăl său să se poată bucura de bătrâneţe. Mulţi spun că Stoica ar trăi acum auster în Braşov, dintr-o pensie mai mică decât salariul minim pe economie.
Milionarul „Gerald”
Tot pe seama naivităţii românilor, s-a îmbogăţit şi Corneliu Gorduna, care a deschis la Focşani jocul piramidal „Gerald”. În acest caz, numărul păgubiţilor a fost estimat la câteva sute de mii. Arestat în 1994, Gorduna a fost eliberat un an mai târziu, deşi păgubiţii nu şi-au mai recuperat banii. Lăsat nesupravegheat de ochii „vigilenţi” ai poliţiei, Gorduna a fugit din ţară. S-a întors în România doar după ce faptele privind dosarul „Gerald” s-au prescris. Gorduna s-a întors în centrul atenţiei în 2007, când a fost arestat pe stradă pentru trafic de droguri de mare risc şi spălare de bani, infracţiuni comise în Germania. „De câţiva ani, la Focşani nu se mai ştie nimic de Gorduna, fapt explicabil poate şi pentru că el nu era din oraş. A venit aici cu ajutorul oamenilor din fostele structuri ale Securităţii, a luat banii oamenilor şi a dispărut”, a precizat un jurnalist care s-a ocupat îndeaproape de caz.
„Regele gogoşarilor”
Grigore Abuhnoaie, supranumit „regele gogoşarilor”, a cunoscut, la rândul său, gloria şi decăderea. Legenda spune că primii bani i-a făcut cultivând legume pe spaţiul verde din spatele blocului său din Iaşi. Realitatea este că, în 1993, deţinea ferme, parcuri de maşini, tiruri şi avea aproximativ 200 de angajaţi. S-a extins prea mult şi din acel moment au început necazurile. Azi, din vechiul imperiu, „regele” mai are o singură speranţă – să i se restituie pământul de la poalele Cetăţuii, un deal de lângă Iaşi, pe care a vrut în 1996 să ridice o cramă şi un motel. Şi care este obiectul unui proces cu biserica.
George Pădure: „Se făceau bani mai uşor în ’90”
O parte din milionarii din primii ani ai tranziţiei româneşti au încercat să se reorienteze după ce afacerile nu le-au mai adus profituri şi au ales, potrivit modei, să investească în imobiliare. Gloria de altădată păleşte în comparaţie cu vremurile pe care le trăiesc azi şi admit că în anii ’90 banii veneau mai uşor. „Erau mai multe oportunităţi de afaceri. Nu existau pe piaţă Carrefour şi Cora, alte supermarketuri. La acel moment se putea specula mai mult, acum lucrurile sunt mai strânse, birocraţia este mai mare. Deşi suntem la 20 de ani de la Revoluţie, sunt multe neclarităţi, se schimbă ba Codul fiscal, ba alte legi şi nu poţi face un plan pe termen lung”, zice George Pădure, cel care a deschis magazinul Gepa Electrocenter. Pădure a devenit nu doar un om de afaceri, ci şi un personaj monden, fiind invitat la emisiuni tv şi având apariţii în ziare. A fost o perioadă primarul sectorului 1, a vândut Gepa pentru aproape două milioane de dolari şi apoi s-a retras din luminile reflectoarelor, aterizând în imobiliare. Unde l-a lovit criza. Proiectul Sigma Residence&Gardens – care prevedea realizarea a 1.700 de locuinţe – a fost oprit în octombrie 2008. „Eu am schimbat de mai multe ori domeniul de activitate: sunt în imobiliare, dar am fost în electronice, comerţul cu mobilă.”
Imobiliarele, ultimul refugiu
Un alt star al anilor ’90, Sandu Feig, a deţinut magazinul „Bucureşti-Berlin” din apropiere de Piaţa Unirii, specializat tot în comerţul cu electronice. După ce concurenţa s-a înteţit pe piaţa electronicelor, magazinul şi-a încetat activitatea. Numele lui Sandu Feig l-am regăsit într-o firmă de imobiliare – care este pe piaţă de zece ani – şi în care este asociat, ocupându-se cu închirierea apartamentelor. Deşi ne-a cerut să îi adresăm în scris o serie de întrebări, răspunsul nu a mai venit. O relansare spectaculoasă, prin intermediul imobiliarelor, a încercat şi Sever Mureşan, fost preşedinte al Băncii Dacia Felix, arestat de mai multe ori în România, Franţa şi Elveţia şi care a executat aproape patru ani de închisoare. Anul trecut, Mureşan s-a implicat în ridicarea unui complex rezidenţial lângă Bucureşti, a încasat mai multe sute de mii de euro drept avans, dar casele nu au mai fost construite.
„Salariile erau mai mici, dolarul mai slab”
Pe vremea celor trei mandate la conducerea Primăriei Cluj, Gheorghe Funar a adunat 400 de procese civile şi penale. De aceea, o parte din avere a transferat-o către fiul său Sabin. Acesta a prosperat şi de pe urma afacerilor pe care le-a făcut cu administraţia condusă de tatăl său. Sabin Funar a început să facă bani cu montarea aerului condiţionat în sala de şedinţe a Consiliului Local Cluj-Napoca şi a continuat cu punerea unor butoni reflectorizanţi, numiţi de clujeni „licurici”, la toate trecerile de pietoni din oraş. Însă cea mai răsunătoare afacere a fost concesionarea pieţei agroalimentare Grigorescu către firma Investicon, care îi aparţinea lui Sabin Funar. În prezent, afacerile fiului fostului primar din Ardeal se desfăşoară în construcţii, dar şi în domeniul turismului, el deţinând hotelurile Capitol şi Capitolina din Cluj. Sabin Funar ne-a precizat că, în anii ’90, afacerile se făceau mai uşor. „Salariile erau mai mici, de doar 2-300 de lei, iar dolarul costa doar 2-3 lei. Apoi, firmele puteau să jongleze mai uşor cu plata impozitelor, nu le erau blocate imediat conturile. Acum, cum ai întârziat cu plata taxelor, cum te trezeşti executat silit de către stat.”
Tentaţia fotbalului
Numeroşi oameni cărora le-a mers bine în afaceri sau care au deţinut la un moment dat poziţii importante în cadrul unor companii au plonjat în lumea fotbalului în căutarea unei imagini mai bune. În toate cazurile, aventura a fost un eşec, echipele pe care le-au controlat fie s-au desfiinţat, fie a trebuit să treacă în mâna altor patroni pentru a fi salvate de la faliment.
Şefii lui Rădoi nu au după ce bea apă
Fraţii Eugen şi Nicu Mihăilescu au făcut bani grei din comercializarea alcoolului, iar ulterior au cumpărat o fabrică de zahăr la Calafat. În 2003, revista Capital estima averea lor la 10-11 milioane de dolari. Au devenit cunoscuţi în toată ţara în 1999, atunci când au preluat FC Electroputere Craiova, rebotezată FC Extensiv. Au investit trei milioane de dolari într-un stadion cu 10.000 de locuri, în Parcul „Nicolae Romanescu”. Formaţia a jucat în prima ligă, iar în componenţa ei se aflau Mirel Rădoi, Claudiu Niculescu, Claudiu Răducanu, Florin Şoavă. În anii care au urmat, gestionarea dezastruoasă a averii i-a adus la faliment. Echipa de fotbal a dispărut. Stadionul şi licenţa au fost preluate de omul de afaceri iranian Jahani Farid, alias Paul Valută, care a mutat ulterior clubul la Caracal. În 2006, Eugen şi Nicu Mihăilescu au fost arestaţi în scandalul rambursărilor ilegale de TVA. Cei doi au fost acuzaţi că ar fi obţinut 30 milioane de lei (7,3 milioane de euro) prin tranzacţionarea fictivă a fabricii de melasă de la Calafat. Toate firmele patronate de ei (Extensiv, Exerv, Exalcom) sunt în faliment. Unii spun că milionarii craioveni abia mai au bani de pâine.
„Regele margarinei” a devenit patron de cazino
George Ilinca era în anii ’90 unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri din Craiova. A făcut primii bani din „bişniţa” cu produse electronice chinezeşti şi blugi aduşi din Turcia. În 1994, George Ilinca, împreună cu doi asociaţi, a pus bazele societăţii Topway Industries, companie care producea margarină şi uleiuri comestibile şi care a lansat unele dintre cele mai cunoscute branduri din industria alimentară românească: sortimentele de margarină Wiesanna şi Fruhstuck, uleiurile Olpo şi Bunica, precum şi ketchup-ul Tomi. Diviziile Topway Industries au fost vândute pe rând. În 2004, gigantul american Cargill a cumpărat pentru 30 de milioane de dolari fabricile de ulei ale Topway Industries. Acţionarii Topway au încasat aproximativ 10% din această sumă, restul intrând în conturile creditorilor societăţii.
„Am pierdut mulţi bani în fotbal”
Maximul de notorietate a fost atins de George Ilinca datorită implicării sale la Universitatea Craiova. În 1997, un grup de acţionari, printre care şi George Ilinca, a preluat clubul oltean. În acea vreme, preşedinte la Craiova era Alexandru Boc, iar antrenor – Ilie Balaci. „Nu am câştigat nimic din fotbal. Din contră. Am pierdut foarte mulţi bani”, ne-a declarat George Ilinca. Spre sfârşitul anului 2003, Universitatea Club Fotbal SA, societatea care patrona echipa, a intrat în faliment. La acea dată, firma datora bugetului de stat circa un milion de euro. Nici astăzi nu au fost lămurite detaliile financiare ale „epocii Ilinca” la Universitatea Craiova. În prezent, omul de afaceri nu mai are nici o legătură cu fotbaliştii oltenii sau mărcile lansate în ’90. Pe Ştefan (George) Ilinca îl regăsim ca asociat la cu totul alte firme. În Craiova se ştie că patronează, împreună cu fratele său, Golden House, un luxos hotel de patru stele situat aproape de centrul oraşului. De asemenea, Ilinca este acţionar la Royal Casino SRL, cel mai mare din Craiova. În 2008, firma care patronează cazinoul a raportat o cifră de afaceri de peste trei milioane de euro. Alte domenii în care activează firmele lui Ilinca sunt agricultura şi comerţul cu produse chimice.
Puiu de la Oneşti a rămas cu vila
A început să fie cunoscut ca lider sindical la uzina Mecon Oneşti, care se ocupa cu fabricarea de utilaje pentru construcţii. A stat la masă cu boşii din fotbalul mare şi a sfârşit într-un crunt anonimat. Nicolae Puiu conducea echipa sindicatului Mecon şi a dus-o până în Divizia A, perioadă în care a fost sponsorizată de RAFO Oneşti. În anul 2004, redenumită FC Oneşti, echipa a intrat în colaps din cauza unor datorii neachitate la bugetul de stat în valoare de aproximativ 70 de miliarde de lei. Prin vânzarea bunurilor clubului s-au recuperat mai puţin de 3% din datorii. Unul dintre jurnaliştii care l-au cunoscut susţine că Puiu era un om încrezut, venea din zona afacerilor mai puţin curate, era parior, juca la ruletă sau poker. „Oneştiul a stat trei sezoane în Divizia A şi din 30 de meciuri pe sezon a vândut destule”, ne-a declarat sursa mai sus menţionată. Lucru confirmat chiar de Gigi Becali, care declara că la începutul anilor 2000 s-a deplasat la Oneşti pentru a salva Steaua de la retrogradare: „Am băut nişte şpriţuri cu Nicolae Puiu, acum nu ştiu ce-aş păţi dacă aş mai face la fel, există DNA”. Din succesul de altădată i-a rămas o vilă uriaşă: „Nu mai are banii de altădată, dar nu cred că este un om căruia să îi plângem de milă. Nu cred că merită să rămână în istoria oraşului pentru că a ţinut o echipă, aşa cum a ţinut-o, trei ani în prima ligă”, afirmă acelaşi ziarist băcăuan.
Şi-au îngropat propriile echipe şi au dispărut
Gheorghe Florea a făcut bani din alcool, iar afacerile i-au mers atât de bine încât a devenit finanţator al echipei Rocar, care a activat în prima ligă de fotbal. A intrat în datorii, în 2006 fabrica a falimentat, echipa de fotbal a retrogradat, iar Florea s-a retras din viaţa publică. O publicaţie centrală susţine că, pentru a evita falimentul, Gheorghe Florea „Bragadiru” ar fi eliberat cecuri false şi ar fi fost cercetat de poliţie. De mai mulţi ani, a dispărut complet din viaţa publică a României. Dinel Staicu, miliţian în vremea lui Ceauşescu, a fost acuzat de devalizarea Băncii Naţionale a Religiilor şi a făcut primii bani revânzând o staţie Peco. Astăzi nu o duce rău, fiind preşedintele SIF Oltenia. A finanţat echipa Universitatea Craiova timp de trei ani, până în 2005, când echipa a retrogradat în eşalonul doi. Nu de puţine ori s-a implicat în antrenamente şi în alcătuirea primului 11. Publicaţia „Sky Sport Magazin” l-a nominalizat într-un top al celor mai excentrici 20 de patroni din fotbal.
„Din ultimii 20 de ani, cel mai greu mi-e azi”
„Firmele mele sunt consolidate. În agricultură, unde obţii un profit de 10%, azi poţi fi cel mai tare şi peste două luni poţi să dispari. Mereu trebuie să fii cu un ochi pe brazda de pământ şi cu celălalt la cer, spre Dumnezeu”, zice Culiţă Tărâţă, care exploatează 65.000 de hectare, are aproximativ 2.5000 de angajaţi, 20.000 de porci, 2.500 de bovine, 9.000 de oi. Spune că, în cei 20 de ani de capitalism, cel mai greu îi este în ziua de azi. „În ’90 economia mergea cât de cât, iar Ceauşescu a lăsat-o cu motoarele pornite. Dacă vă spun că în anii ’91-’92 se făceau mai uşor bani, unii vor zice că totul era pe furtişaguri şi alte nelegiuiri. Dar nu este aşa.” Latifundiarul explică faptul că agricultura a fost neglijată mereu, nu există o piaţă sigură a produselor, iar cele care provin din Uniunea Europeană reprezintă o concurenţă neloială, preţul lor fiind mai mic datorită subvenţiilor. Norocul omului de afaceri a fost că Revoluţia l-a prins cu un capital semnificativ, pe care l-a strâns pe când era crescător de animale în judeţul Neamţ. Susţine că a făcut primul milion de dolari cu mult înainte de ’90, în mod legal, şi are o explicaţie simplă pentru acest fapt: „Activam într-un domeniu în care exista şi atunci economie de piaţă. Sacrificarea oilor era interzisă, dar puteai vinde lâna cu 56 de lei kilogramul. Eu aveam 300 de oi şi una îţi aducea beneficiu net de 1.000 de lei. Valorificarea unui tăuraş îţi aducea între 7.000 şi 10.000 de lei, dacă aveai 10 puteai cumpăra o maşină. Azi, ai animale, dar nu ai pieţe unde să le valorifici”, explică Culiţă Tărâţă.
Bani, cătuşe şi instanţe de judecată
Au existat numeroşi oameni de afaceri prosperi, în primii ani de după Revoluţie, care „s-au întâlnit” cu Justiţia pentru modul în care s-au îmbogăţit: au fost cercetaţi de instituţiile statului, anchetaţi şi chiar arestaţi. Mai multe surse afirmă că afaceristul Corneliu Iacubov trăieşte la Viena, după ce în 2005 a fost arestat preventiv pentru un prejudiciu adus RAFO de 700 miliarde de lei vechi. Firma „Valeologia”, deţinută de moldoveanul Vitalie Usturoi, a primit un credit de la Bancorex de 140 milioane de euro. Compania a fost cercetată de instituţiile statului şi suspectată că ar fi făcut contrabandă cu arme şi substanţe radioactive. Vitalie, care a fost deputat la Chişinău şi gardă de corp, a ajuns să deţină la începutul anilor ’90 o avere fabuloasă, având hoteluri, maşini de lux şi chiar avioane. Ultima oară s-a auzit de el atunci când ar fi făcut o ofertă pentru acţiunile Balkan Petroleum. Zaher Iskandarani a deschis de curând un club de distracţii la Timişoara, care l-ar fi costat un milion de euro. Iskandarani a fost în 1997 condamnat la închisoare pentru fals, uz de fals şi contrabandă. Gelu Tofan a fost mereu în topul celor mai bogaţi români, cu o avere estimată la zeci sau sute de milioane de dolari. Declinul a început în 2007, când omul de afaceri a ajuns în imposibilitatea de a-şi mai achita creditele. În 2008, „Danubiana” a intrat în faliment. Gelu Tofan încearcă să ia totul de la zero, orientându-se spre agricultură şi consultanţă.
