În acest moment, cea mai mare comunitate românească ce nu mai are nici un fel de presă în limba română este cea de pe Valea Timocului, din Serbia. Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Româneşti din Valea Timocului, Duşan Pârvulovici, spune că situaţia este tragică. „Mulţi dintre români nu mai ştiu să citească şi să scrie în limba lor. Nu există şcoli, iar autorităţile sârbeşti sunt ostile chiar şi actelor religioase. Este bine cunoscută hărţuiala la care este supus preotul român Boian Alexandrovici, care a îndrăznit să ridice o biserică românească în Valea Timocului”, spune Duşan Pârvulovici. El afirmă că românii din această zonă au încercat să îşi creeze o televiziune.
„De fapt, nu era televiziunea noastră, era o televiziune privată din oraşul Negotin. Cu ajutorul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului din Bucureşti, am închiriat spaţiu de emisie, câteva ore pe zi, pentru ca românii noştri să poată auzi limba lor şi să poată asculta muzică românească de pe Valea Timocului. Însă autorităţile sârbeşti au închis postul de televizune, care urma să fie cumpărat de noi, sub pretextul că proprietarul nu şi-ar fi plătit taxele”, spune Pârvulovici. El este administratorul agenţiei de presă Timoc Press, singura instituţie media care relatează despre românii din Timoc. Autorităţile sârbe nu recunosc românii din Timoc drept minoritate. Populaţia este cunoscută sub numele de vlahi. Singurii care au presa lor şi care sunt recunoscuţi drept minoritari în Serbia sunt cei 30.000 de români din Voivodina, precum şi cei circa 100.000 de aromâni din sudul Serbiei.
Ziar românesc controlat de ucraineni
O altă comunitate importantă de români care nu dispune de nici un fel de presă este cea din Basarabia de Sud, adică din cele trei judeţe care au fost incluse în Ucraina, regiunea Odessa. Nu există nici un fel de ziare ori de emisiuni radio. În zona Cernăuţi, din Bucovina de Nord, există două emisiuni, la Radio Cernăuţi şi la Radio Ucraina Internaţional, precum şi un ziar, „Concordia”, ale cărui costuri sunt suportate în proporţie de 30 la sută de guvernul de la Kiev. În schimbul acestor bani, autorităţile ucrainene dictează, în mare măsură, politica editorială. Comunitatea românească scoate o publicaţie cu apariţie neregulată, „Arcaşul”, care apare graţie eforturilor financiare ale unor intelectuali din zona Cernăuţi. Ziarul, care apare din când în când, este distribuit gratuit în biserici. De asemenea, românii din Maramureşul istoric au două publicaţii locale, apărute cu sprijinul financiar oferit de autorităţile din Maramureş şi din Satu Mare. În schimb, satele de volohi din Ucraina nu au nici un fel de publicaţie. O altă comunitate românească fără presă este cea a românilor din Bulgaria.
Exemplul Ungariei
O situaţie diferită este cea a românilor din Ungaria, care dispun de publicaţia „Foaia românească”, ce apare în oraşul Jula. Însă jurnalista Eva Iova spune că situaţia este proastă. „Tot mai mult, reprezentarea românilor devine etnobusiness. Sunt comunităţi pur maghiare, ori ţigăneşti, ai căror membri înfiinţează fraudulos aşa-numite autoguvernări româneşti, care primesc câte 2-3 milioane de forinţi de la guvernul ungar. Însă acei oameni nu sunt români şi nu ştiu să vorbească româneşte” spune Eva Iova. În prezent, în Ungaria există 72 de autoguvernări, însă doar 19 biserici, 10 şcoli şi un ziar. În comparaţie, în România, există pentru comunitatea maghiară două ziare naţionale, 14 publicaţii judeţene, una regională, dar şi numeroase studiouri radio private, inclusiv de stat, care emit în limba maghiară.
