Invitat în emisiunea „Dezbaterile Rl”, moderată de Sabina Fati, liderul Noii Republici, Mihail Neamţu, a spus că „este greu să faci reforma statului cu personaje ca Ioan Oltean” care a arătat la una din întâlnirile PDL că „este rupt de realitate”. În plus, mai consideră Neamţu „sunt oameni în PDL care una spun şi alta fac, există şi un autism în interiorul PDL”.
Mai mult, liderul Noii Republici le-a mai reproşat ministrului de interne, Traian Igaş, şi celui al Apărării, Gabriel Oprea faptul că nu vorbesc bine „nici limba română, ce să ne mai gândin la engleză” fapt care i-ar împiedica să discute cu uşurinţă cu omologii lor europeni.
Totodată, liderul Noii Republici a criticat şi măsurile luate până acum de Guvern spunând că este nevoie de „privatizarea companiilor cu pierderi, de investitori care să cumpere CFR Marfă, cineva care să cumpere Poşta Română şi să rezolve datoriile. Cred că risipa de la stat trebuie oprită prin privatizări„. Apoi, după părerea sa ar trebui scăzută „TVA-ul care a lovit în mulţi oameni care vroiau să mai vândă ceva pe timp de criză”.
În opinia sa, mai trebuie, de asemenea, „să fie reduse posturile la stat. Jaful şi nesimţirea sunt uriaşe. Este vorba de un sistem nefuncţional care nu poate fi asemuit cu nici un alt sistem al niciunui alt stat din UE„, dând exemplul Poloniei unde sunt 1,3 milioane de funcţionari raportaţi la 40 de milioane de locuitori, spre deosebire de România, unde sunt 1,1 milioane de funcţionari la o populaţie de aproximativ 20 de milioane de locuitori. „Ce guvern de dreapta eşti dacă eziţi să iei măsuri?„, mai spune Mihail Neamţu.