5.7 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăLifestyleFood"Le Monde", pe mâinile unui magnat al pornografiei?

„Le Monde”, pe mâinile unui magnat al pornografiei?

Jurnaliştii de la „Le Monde” au învins o încercare a preşedintelui Nicolas Sarkozy de a interveni în vânzarea cotidianului lor confruntat cu dificultăţi şi au votat, cu peste 90 la sută ,vânzarea pachetului majoritar către consorţiul condus de impresarul de modă pensionar Pierre Bergé (81 de ani) şi de unul dintre cei mai de succes şi mai controversaţi întreprinzători din Franţa, Niel Xavier (42 de ani), scrie The Independent, citat de Agerpres.

Oferta lui Bergé şi Niel a fost întotdeauna dintre cele mai atractive pentru angajaţii ziarului şi pentru cititori. Întreprinzătorii le-au promis jurnaliştilor independenţă editorială totală. Intervenţia stângace a lui Sarkozy în urmă cu două săptămâni – care l-a chemat la ordine pe redactorul-şef al ziarului pentru a sprijini o ofertă rivală – n-a făcu decât să încline balanţa în favoare celor doi afacerişti. Se spune că Sarkozy ar fi obiectat faţă de Niel Xavier în calitate de co-proprietar al Le Monde din motive de moralitate.

Niel Xavier, acum multi-miliardar, şi-a început cariera în afaceri la vârsta de 19 ani, prin lansarea unui pachet de servicii sexuale via Minitel, precursororul Internetului în Franţa. Printre multe alte afaceri, el deţine drepturile pentru cântecele cântăreţului francez pop din anii 1960, Claude François.

Asocierea dintre politica radicală şi jurnalism sunt considerate a fi adevăratul motiv pentru opoziţia lui Sarkozy. Se spune că preşedintele se teme că Bergé – om de stânga şi susţinător al candidatului socialist Ségolene Royal în 2007 – ar transforma ziarul într-un vehicul anti-Sarkozy.

Sarkozy a încercat să-l convingă pe redactorul-şef, Eric Fottorino, că el şi personalul său ar trebui să sprijine un consorţiu rival, format din France Telecom, cotidianul spaniol El Pais şi proprietarul revistei de centru-stânga, Le Nouvel Observateur.

Le Monde a capitulat în faţa veniturilor şi reclamelor din publicitate pe Internet, în ultimii ani. A comis, de asemenea, erori strategice, precum cedarea unei părţi a proprietăţii şi veniturilor excelentului său web-site unei alte societăţi. A abandonat o parte din austeritatea sa legendară. Mulţi cititori apreciază modificările drept revigorante, dar alţii spun că ziarul s-a degradat în mod iremediabil.

Tirajul a scăzut cu 4 procente anul trecut, la 288.000 de exemplare. Holdingul Le Monde, care deţine, de asemenea, reviste săptămânale cum ar fi Courrier International, Telerama şi La Vie, a pierdut 25 de milioane de euro. Jurnaliştii săi au luptat cu dinţii şi ghearele pentru a menţine controlul de facto ani de zile. Cu două luni în urmă, ei au recunoscut că nu aveau de ales decât să renunţe la dreptul de proprietate majoritar în favoarea unui investitor nou.

Într-un discurs în faţa personalului, vineri seara, Fottorino a sprijinit consorţiul Bergé-Niel-Pigasse. Întrebarea este, a spus el, cui să dea Le Monde „cheile companiei”, fără „a vinde independenţa editorială”. Deşi Le Nouvel Observateur-El Pais-France Telecom este „onorabil”” şi „solid”, planul de afaceri şi garanţiile oferite de Bergé şi Niel au fost mai clare, a spus el.

 

Cele mai citite

Medicament retras din farmacii! Atenție mare – poate provoca efecte secundare

Atenție! Medicament retras din farmacii. Acesta poate provoca efecte secundare "potențial fatale", se arată într-un comunicat. Medicament retras din farmacii Clonazepam, medicament folosit pentru tratarea anxietății...

Alegerile din România, sub lupa presei internaționale: ascensiunea AUR și impactul asupra Europei

Presa internațională analizează cu atenție alegerile prezidențiale și parlamentare din România, atrase de influența tot mai mare a partidului de extremă dreapta AUR. Sub...

Efectele poluării: Fiecare dintre noi consumăm echivalentul unei cărți de credit pe săptămână de microplastic

Ana Maria Răducanu, fondatoarea unui magazin zero waste, a subliniat într-o intervenție la Pro Verde impactul grav al poluării cu microplastice asupra sănătății noastre. Ea...
Ultima oră
Pe aceeași temă