24.3 C
București
marți, 17 septembrie 2024
AcasăLifestyleFoodDirectoarea Spitalului Elias: Boala cardiovasculară, principalul ucigaş al românilor

Directoarea Spitalului Elias: Boala cardiovasculară, principalul ucigaş al românilor

Prezentă în emisiunea „Dezbaterile Rl”, moderată de Sabina Fati, Doina Dimulescu, profesor universitar la UMF „Carol Davila” şi directoarea Spitalului Elias, a spus că „boala cardiovasculară este principalul ucigaş al românilor şi nu vorbim aici de oameni vârstnici, ci vorbim de oameni în plină activitate – 55-60 de ani”

Datele de mortalitate sunt foarte mari. Şi dacă în alte tări se face prevenţie prin terapie, educaţia generaţiei tinere, în România, acest lucru nu este foarte evident; nu este nici un program de prevenţie cardiovasculară finanţat de stat”, a mai spus Doina Dimulescu.

Directoarea Spitalului Elias a precizat că „în ţările Europei Occidentale, deşi prevalenţa creşte cu vârsta, mortalitatea prin boala cardiovasculară a scăzut foarte mult atât prin intervenţii medicale dar şi la nivel de politici publice„. Ea a dat astfel exemplul Finlandei, care avea o mortalitate prin boli cardiovasculare foarte mare, dar unde există „o zonă numită Karelia şi care aplică de peste zece ani aşa-numitul „Proiect Karelia” de influenţarea modului de viaţă – începând cu faptul că în şcoli copiii sunt educaţi să evite consumul de alimente nesănătoase, sunt învăţaţi să facă sport, părinţii sunt educaţi cum să-şi înveţe copiii şi sunt învăţaţi apoi cum să evite factorii de stres şi sunt şi trataţi cum trebuie; după cel putin un deceniu de asemenea măsuri, acolo s-au înregistrat scăderi dramatice ale mortalităţii cardiovasculare”.

„Sistemul nu permite deocamdată coplata”

Directoarea Spitalului Elias a mai explicat şi faptul că lipsa de materiale din spitale se datorează bugetelor care sunt destul de mici. „Sunt peroade în care aceste materiale lipsesc, sunt perioade în care livrările lipsesc. Potrivit legii, dacă medicul dă o reţetă unui pacient cu materiale pe care nu le are spitalul, pacientul are teoretic dreptul sa ii ceara managerului spitalului restituirea banilor, în urma unor formalităţi. Rămâne în schimb acest fapt: sistemul nu permite coplata pentru unele lucruri pe care nu le putem sustine fiindca bugetele sunt insuficiente„, a mai spus ea.

Tot în emisiunea „Dezbaterile Rl”, Doina Dimulescu a spus că la spitalul pe care îl conduce „bugetul a fost cam de 5.4 milioane de lei pe lună în ultima jumatate de an, dar acest buget era mai mare în anii precedenţi până la 6 milioane – 6,4 milioane. Cu acest buget am descurcat foarte greu în ultimul an salariile şi cheltuielile materiale pentru spital”.

Ea a explicat faptul că aceste cheltuieli au crescut în condiţiile în care medicina a progresat şi sunt folosite materiale mai bune şi, în unele cazuri mai scumpe, dar care uşurează suferinţa pacientului. De pildă, „dacă acum 20 de ani, unui pacient care avea fractură stătea cu ghips până făcea tromboză venoasă profundă, acum există materiale de osteosinteza pentru fracturi care sunt necesare pentru consolidarea mai rapidă a fracturilor”.

Potrivit directoarei Spitalului Elias, „osteosinteza scurtează suferinţa pacienţilor şi îl redă în câmpul muncii mai repede„, dar preţul este cu mult mai mare decât cel al tradiţionalului ghips. „Diferenţa de preţ este consistentă – 1.500-2.000 de lei care pentru buzunarul pacientilor nu este puţin”, a mai precizat ea.

Cele mai citite

Bilanțul ciclonului Boris în România: șapte morți și mii de gospodării afectate în Galați și Vaslui

Ciclonul Boris, format în nordul Italiei, continuă să provoace haos în Europa Centrală şi de Est, generând inundaţii severe și alertă în mai multe...

Jacks or Better: magia pokerului video la Don Ro

Un joc tot mai des practicat este pokerul. Între prieteni sau la masă cu profesioniști, pokerul rămâne un joc fascinant. Platforma Don Ro nu oferă exclusivitate...

România depășește mai multe țări europene la numărul bancherilor cu câștiguri de peste 1 milion de euro pe an

România a depășit nouă țări europene în ceea ce privește numărul bancherilor cu câștiguri anuale de peste 1 milion de euro, conform datelor recente...
Ultima oră
Pe aceeași temă