John Fund, analist la „National Review Online” admite că au existat cazuri în care comportamentul unor sportivi a depăşit orice limite. Dar atrage atenţia că în numele corectitudinii politice pedepsele primite de aceştia şi anatema care s-a abătut asupra lor au fost disproporţionate. Fund aminteşte cazul jucătorului de fotbal elveţian Michael Morganella care a fost trimis acasă după ce a scris pe internet că cei din echipa Coreei de Sud sunt „o adunătură de mongoloizi”.
Postul de televiziune NBC a fost dur acuzat de rasism pe motiv că a adus jigniri medaliatei cu aur la gimnastică Gabby Douglas. Iată despre ce a fost vorba: după prezentarea într-o emisiune de ştiri a performanţei, imediat a urmat un prim clip publicitar în care o maimuţă evolua la inele. Explicaţiile postului TV potrivit cărora ordinea reclamelor fusese stabilită cu luni înainte nu a putut aplana un scandal uriaş presărat, în primul rând, cu acuzaţii de rasism.
Sabie cu două tăişuri
Spotriva din Grecia, Voula Papachristou, campioană la triplu salt, a fost trimisă acasă după ce a postat pe net o glumă idioată. Referindu-se la izbucnirea virusului „West Nile” în Grecia, Voula a scris că dat fiind numărul mare de africani care trăiesc în Grecia, ţânţarii purtători de virus vor putea să mănânce ca acasă. „Sunt de acord că a fost o glumă prostească şi insensibilă. Dar rasistă? Rasismul înseamnă credinţa superiorităţii unei rase asupra alteia. Nu cred că Voula a insinuat aşa ceva”, scrie editorialistul.
Cazul lui Nadja Drygalla, canotoare, este şi mai elocent pentru faptul că, uneori, corectitudinea politică poate fi o armă cu două tăişuri şi poate ajunge, la rândul ei, o sursă de intoleranţă şi chiar discriminare. Nadja a fost presată să părăsească echipa olimpică germaniei după ce s-a descoperit că iubitul ei a candidat din partea unui partid de extrema dreaptă şi considerat că avea simpatii naziste. Deşi şi-a declarat susţinerea faţă de spiritul olimpic, Nadja a fost presată să plece de la Londra. Şi a plecat.
Ţările criminale la JO
Concluzia acestui articol? O spune chiar autorul lui. „Jocurile Olimpice vorbesc desspre sport şi nu despre politică. Orice ţară din lume, nu contează cât sunt de odioşi le sunt conducătorii, are voie să îşi trimită sportivi la competiţii. Şi aici includem Corea de Nord care îşi înfometează propria populaţie şi îşi deportează în gulag dizidenţii. Include Cuba sau Uganda care persecută homosexualii. Arabia Saudită sau Iranul unde femeile care comit adulter sunt ucise cu pietre. Să nu uităm şi că alţi atleţi, precum patinatoarea Katarina Witt a fost informator al poliţiei politice est germane Stasi”.
În final, spune autorul, mă îndoiesc că reprezentanţii olimpismului vor vrea să analizeze aspectele semnalate mai sus şi să le considere nişte criterii de admitere la Jocurile Olimpice. „În schimb vor să obţină câteva amărâte de puncte la impresia artistică încordându-şi muşchii corectitudinii politice pentru a pedepsi diverse comportamente cel mai adesea pur şi simplu prosteşti”.
