16.5 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăLifestyleFoodNeobişnuita prietenie între mama victimei şi mama criminalului. Vezi ce le-a legat...

Neobişnuita prietenie între mama victimei şi mama criminalului. Vezi ce le-a legat pe cele două femei

Phyllis Rodriguez l-a pierdut pe fiul său, Greg, în atacurile de acum zece ani asupra Turnurilor Gemene. În anii care au urmat acestei pierderi, Phyllis a legat o prietenie cel puţin neobişnuită cu Aicha el-Wafi, mama lui Zacarias Moussaoui, cel care a fost condamnat pentru rolul important pe care l-a jucat în atacurile de la 11 septembrie, potrivit The Forgiveness Project.

„Când l-am văzut pe Zacarias la proces, aveam inima frântă pentru că nu îl puteam privi ca pe un străin. Este băiatul prietenei mele”, mărturiseşte Phyllis.

Femeia mai povesteşte că ziua în care a cunoscut-o pe Aicha el-Wafi a fost ziua în care viaţa ei a luat o altă turnură. „Abia începeam să înţeleg că o persoană precum Aicha, care a suferit atât de mult, poate încă să mai fie generoasă din punct de vedere emoţional. A scos la suprafaţă generozitatea din mine şi m-am simţit bine”.

„În 2005, când Zacarias a pledat vinovat la acuzaţiile care i se aduceau, am ştiut că Aicha va veni în America. M-am decis să îi ofer cât mai multă susţinere posibilă. Nu vorbeam nici un pic de franceză, dar ne-am descurcat”, mai spune Phyllis.

La rândul său, Aicha povesteşte trauma prin care a trecut când a văzut că fiul său este considerat unul dintre autorii atacurilor de la 11 septembrie. „Am îngenuncheat şi am început să strig: „nu este adevărat, nu este fiul meu (n.r. la televizor). Presa a venit la uşa mea şi nu m-a lăsat în pace timp de o săptămână„, apoi a luat decizia de a veni în America şi de a milita pentru drepturile fiului său despre care spune că este un extremist islamic dar pe care îl apără zicând că nu ar fi ştiut nimic despre atacurile din 11 septembrie.

La sosirea în America, Aicha a dorit să le cunoască pe câteva din rudele victimelor atentatelor de la World Trade Center, iar între ea şi Phyllis s-a creat imediat o relaţie de prietenie. Phyllis Rodriguez povesteşte că atunci când le spune oamenilor că fiul ei a murit în atentatele de la 11 septembrie, imediat este compătimită, însă prietena sa, Aicha el-Wafi, nu are parte de acelaşi tratament cu toate că „suferă la fel de mult”.

Cum a reuşit totuşi Phyllis Rodriguez să uite? „Atunci când Greg a fost omorât m-am gândit că nu o să iert niciodată persoanele care i-au făcut acest lucru, dar ulterior am îneles că iertarea înseamnă mai mult ecât un simplu cuvânt – este un context, un proces. Nu îi iert gestul, dar încerc să înţeleg de ce cineva a acţionat aşa cum au acţionat ei şi aceasta este parte din procesul de iertare”, spune Phyllis.

Cele mai citite

Ședință CSAT: România va sprijini Republica Moldova pentru a face față noilor provocări ale Rusiei

Joi, 19 septembrie 2024, a avut loc, la Palatul Cotroceni, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de Președintele României, Klaus Iohannis. O primă...

Liban: Noi explozii după ce au fost detonate și stațiile radio ale Hezbollah

Noi explozii au fost semnalate miercuri în Liban, în urma detonării unor dispozitive de emisie-recepţie folosite de gruparea Hezbollah, la o zi după ce...

Ciprian Tătărușanu va da lovitura de start în FCSB – Petrolul Ploiești

Ciprian Tătărușanu, fostul portar al naționalei României și al FCSB, și-a anunțat retragerea din fotbal pe 11 septembrie, la vârsta de 38 de ani,...
Ultima oră
Pe aceeași temă