2.1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăEconomieSalariu net a crescut cu aproape 15% anul trecut

Salariu net a crescut cu aproape 15% anul trecut

Câştigul salarial mediu lunar brut pe total economie realizat în anul 2017 a fost de 3.223 lei, cu 14,7% (+414 lei) mai mare decât cel din anul 2016.

Cele mai mari câştiguri salariale medii lunare nete, superioare mediei pe economia naţională, s-au realizat în anul 2017 în informaţii şi comunicaţii (de 2 ori), intermedieri financiare şi asigurări (+84,3%), administraţie publică (+64,3%), industria extractivă (+56,8%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+47,0%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+33,9%), sănătate şi asistenţă socială (+14,3%), respectiv în învăţământ (+2,1%).

Câştigurile salariale medii lunare nete care s-au situat la cea mai mare distanţă sub media pe economie au fost în hoteluri şi restaurante (-39,1%), alte activităţi de servicii (-33,5%), construcţii (-27,5%), agricultură, silvicultură şi pescuit (-20,5%), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (-20,1%), tranzacţii imobiliare (-17,2%), distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (-15,9%).

Numărul mediu al salariaţilor în anul 2017 a fost de 4.945.900 persoane, în creştere cu 186.500 persoane comparativ cu anul precedent.

Efectivul salariaţilor la 31 decembrie 2017 a fost de peste 5,362 milioane persoane, mai mare cu 138.600 persoane faţă de sfârşitul anului precedent.

În profil regional, efectivul salariaţilor a înregistrat creşteri faţă de sfârşitul anului 2016 în toate regiunile de dezvoltare. Cele mai semnificative creşteri ale efectivului de salariaţi de la sfârşitul anului s-au înregistrat în regiunile Centru (+24.100 persoane), Nord-Vest (+23.300 persoane) şi Bucureşti-Ilfov (+21.800 persoane). În regiunea Bucureşti-Ilfov se concentrează aproape 22% din salariaţii din economie.

Regiunile de dezvoltare în care activităţile sectorului primar depăşesc ponderea medie pe ţară (2,4% pe total economie) sunt Sud-Muntenia (4,1%), Sud-Est (3,8%), Nord-Est (3,2%), Vest (2,8%) şi Sud-Vest Oltenia (2,7%).

Regiunile de dezvoltare care concentrează o proporţie semnificativă a salariaţilor în sectorul industriei şi construcţiilor sunt Vest, Centru, Sud-Muntenia, Nord-Vest, Sud-Vest Oltenia (43,7%, 43,2%, 40,7%, 40,5%, 37,9%, faţă de 35,4% media pe ţară).

Cea mai mare pondere a salariaţilor din serviciile comerciale se regăseşte în regiunea Bucureşti-Ilfov (62,1% faţă de 42,9% pe total economie), iar în sectorul serviciilor sociale cea mai mare pondere s-a înregistrat în regiunea Nord-Est (26,1% faţă de 19,3% media pe ţară).

La sfârşitul anului 2017, efectivul salariaţilor din societăţile cu capital privat a fost majoritar (75,9%) şi a înregistrat o creştere cu 2,9% comparativ cu anul precedent.

Distribuţia salariaţilor după forma juridică a întreprinderilor în care lucrează arată că cei angajaţi în societăţile comerciale au reprezentat 79,4% din efectivul total de salariaţi, în creştere cu 2,7% faţă de anul precedent.

Cele mai citite

Vladimir Putin i-a transmis scuze președintelui azer pentru prăbușirea avionului Azerbaidjan Airlines în Kazahstan

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a vorbit cu președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, despre prăbușirea avionului Azerbaidjan Airlines și și-a cerut scuze deoarece „incidentul tragic” a...

Forțele israeliene au reținut mai mulți medici dintr-un spital din nordul Fâșiei Gaza

Forțele israeliene au reținut zeci de membri ai personalului medical dintr-un spital din nordul Gazei, pe care l-au atacat vineri, a declarat Ministerul Sănătății...

Convins de Șucu! Rapid își întărește echipa medicală cu un fost specialist de la Espanyol

Rapid București l-a angajat pe Misael Rivas Lopez, fost medic al echipelor Espanyol și Almeria, pentru a contribui la performanțele echipei în 2025. Specialistul mexican,...
Ultima oră
Pe aceeași temă