Anul acesta însă. pachetele sunt mai mici, din cauza riscului de a fi confiscate la graniţă. Aceasta, întrucât sunt în vigoare interdicţiile aferente riscurilor de răspândire a pestei porcine africane.
Majoritatea companiilor de transport din Bistriţa preiau pachete şi le duc mai departe, în străinătate, dar îşi avertizează clienţii că s-ar putea ca anul acesta porcul trimis cu autocarul să nu ajungă.
„Noi preluăm pachete ca în fiecare an, însă nu le putem garanta anul acesta clienţilor noştri că produsele lor din carne vor ajunge la destinaţie. Chiar şi aşa oamenii, care trimit de foarte multă vreme produse în străinătate în perioada sărbătorilor îşi asumă riscul şi trimit rudelor de peste hotare pachete de Crăciun cu diferite preparate făcute în gospodărie”, a declarat, Alina Mărginean, reprezentanta unei companii de transport internaţional, citată de corespondentul Mediafax.
Veterinarii bistriţeni atrag atenţia că pentru a se elimina pericolul confiscării, ideal ar fi ca produsele trimise în perioada sărbătorilor de iarnă să fie achiziţionate de la un producător autorizat şi ambalate în aşa fel încât să se vadă ştampilele de siguranţă alimentară.
„Pot fi trimise fără niciun fel de restricţii produse din carne de porc, achiziţionate din spaţiile autorizate, cu marcă de sănătate, ştampila aceea ovală care trebuie pusă pe etichetă. Sunt două tipuri de produse care pot fi transportate în străinătate. Primul tip, cel pentru consumul propriu şi aici legislaţia nu interzice transportul acesteia, dar există o limitare legată de cantitate şi cealaltă parte, unde nu s-a modificat nimic anul acesta, este legată de produsele achiziţionate din spaţiile autorizate”, a precizat directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bistriţa-Năsăud, Ioan Bogolin.
Bistriţenii ignoră pericolul pestei
Chiar dacă ştiu că pachetele cu produse sunt controlate la graniţă, bistriţenii îşi încearcă norocul şi pregătesc, ca în anii trecuţi, pachete pe care le trimit rudelor din străinătate.
„Facem pachetele la fel ca şi anii trecuţi, cu tot ce trebuie pentru sărbătorile de iarnă: am pregătit cârnaţi, caltaboşi, tobă, jumări şi un pic de slănină papricată pe care le trimitem acum. Am făcut pachetele ceva mai mici, am pus mai puţine produse doar aşa, de gust. Am trimis deja un pachet zilele trecute şi a ajuns fără probleme mai trimitem încă unul să se bucure şi ei de sărbătorile de iarnă. Am tăiat un porc special pentru copiii mei care sunt plecaţi peste hotare dar, cu restricţiile acestea, o să fiu nevoit să trimit mai puţin şi mai des. Acum am trimis produse proaspete pe care abia le-am pregătit. Carnea, cârnaţul şi coastele care au mai rămas o să le conservăm, la fel ca în trecut, le prăjim şi le punem în untură la păstrare şi le trimitem pe rând”, a povestit Viorel Matei, un bărbat din Bistriţa care se pregătea să trimită în Spania, unde se află cei doi băieţi ai săi cu familiile, un pachet cu bunătăţi.
Şi Măriuţa Pop a trecut pe la sediul unei agenţii de transport internaţional să afle ce îi poate trimite fiicei sale aflate în Italia.
„Nu mi-au spus nici dacă să trimit nici dacă să nu trimit… Au zis că ei nu pot garanta că va ajunge carnea unde trebuie, dacă se vor face controale la graniţă. Noi nu suntem în zonă cu focare de pestă, dar asta nu garantează că nu se vor face controale la graniţă. Oricum trebuie să îi trimit pachet pentru că aşteaptă şi nepoţica un cadou de la noi. În plus, le mai trebuie şi nişte brânză, aşa că pe lângă acestea, o să pun şi ceva produse de porc. Nu la fel de multe ca anii trecuţi dar o să le trimit măcar de gust”, a spus Măriuţa Pop.