19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăEconomiePlajele de pe litoral au ajuns un imens bazar

Plajele de pe litoral au ajuns un imens bazar

Fenomenul nu s-a oprit, ci pare să fi luat amploare.

Pe plajele litoralului nu se mai vinde doar porumb, oferta s-a diversificat. Puteți găsi acum o serie întreagă de produse, de la alimente la suveniruri. Într-o singură zi, polițiștii locali din Constanța, aflați în misiune pe plajele din Mamaia, au confiscat următoarele produse de la comercianții care le vindeau ilegal: 120 de bucăți de porumb fiert, aproximativ patru kilograme de zmeură, două kilograme de banane, zece gogoși, 15 pungi de pufuleți, 25 de săculeți de nămol, scoici fosilizate, obiecte din lemn. Totul în decursul a opt ore, de la 10.00 la 18.00.

 

Zeci de amenzi

De altfel, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală a Primăriei Constanța și-au luat în serios rolul de a combate comerțul ilicit de pe plaje. Au avut, până acum, două acțiuni tematice în stațiunea Mamaia, care s-au lăsat cu 73 de amenzi contravenționale pentru desfășurarea de comerț ambulant pe plajă, amenzi în valoare totală 51.000 de lei. De asemenea, au fost confiscați peste 1.100 de lei, proveniți din aceste acte de comerț. 

 

În civil și în uniformă

Pentru că sezonul estival a început și plajele sunt din ce în ce mai pline, și acțiunile Poliției Locale Constanța în acest domeniu se vor intensifica. „Pe toată perioada sezonului estival, 30 de polițiști locali vor acționa zilnic pe plaje”, a declarat, pentru „România liberă“, Valentina Chiriță, purtătorul de cuvânt al instituției. Numărul este mult mai mare decât anul trecut, pentru că, de la începutul anului 2018, Poliția Locală Constanța a angajat aproape 100 de persoane. Cei 30 vor patrula atât în uniforma de polițist local, cât și în civil. Dacă anul trecut au acționat în echipe mixte, alături de poliția națională și jandarmi, anul acesta vor acționa în special în echipaje proprii.

 

Există și nemulțumiți

În ciuda faptului că este ilegal să vinzi orice dorești pe plajă, există și oameni nemulțumiți de faptul că vânzătorii ambulanți sunt amendați. „Bine că mă obligați să mă ridic de pe șezlong și să merg pe faleză dacă vreau să-mi cumpăr un porumb fiert”, a spus una dintre turiste. Majoritatea sunt însă de acord cu controalele Poliției Locale. „Nu mi se pare normal să vin pe plajă și să mi se vândă de toate, ca la bazar, ca la piață. Am venit să mă relaxez, nu să aud pe cineva urlând că vinde porumb”, a spus un alt turist.

Cele mai citite

În ce condiții ar putea da România un sistem Patriot Ucrainei

Iohannis a declarat că inclusiv liderul de la Casa Albă ”a adus această chestiune în discuție”, iar președintele român a spus că este ”deschis...

Statele Unite au în România 1800 de militari

Statele Unite au în România circa 1800 de militari, a declarat președintele Biden în fața președintelui Iohannis, mulțumindu-i șefului statului român pentru bunele condiții...

Joe Biden l-a lăudat pe Klaus Iohannis pentru modul cum și-a exercitat mandatul de președinte al României

Preşedintele american Joe Biden l-a lăudat marţi pe preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru lidershipul său şi pentru că a oferit asistenţă de securitate în...
Ultima oră
Pe aceeași temă