2.3 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăEconomieLegea offshore, amendată în favoarea petroliștilor

Legea offshore, amendată în favoarea petroliștilor

Legea offshore a fost aprobată în Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, cu 170 de voturi ”pentru”, trei ”împotrivă” şi o abţinere. Voturile pentru au venit din partea PSD și ALDE și al Grupului Minorităților, în timp ce PNL, USR și UDMR au lipsit din sală la momentul votului.

Camera Deputaţilor a adoptat un amendament la legea offshore, potrivit căruia titularilor acordurilor petroliere li se aplică regimul fiscal specific aplicabil activităţii de explorare, dezvoltare şi abandonare desfăşurate în baza acordurilor existente.

„Titularilor acordurilor petroliere referitoare la perimetrele petroliere offshore, aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei legi li, se aplică pe toată perioada derulării acestora nivelul de redevenţă, cotele procentuale de redevenţă petrolieră, pragurile de producţie brută aferentă acestor cote şi regimul fiscal specific aplicabil activităţii de explorare, dezvoltare şi abandonare, desfăşurate în baza acordurilor existente la data intrării în vigoare la prezentei legi”, prevede amendamentul PNL votat de PSD, ALDE și UDMR, împotrivă fiind doar USR.

Cu alte cuvinte, clauza de stabilitate a regimului fiscal al exploatărilor de gaze naturale din Marea Neagră pe toată perioada de derulare a acordurilor petroliere, inclusiv în ceea ce priveşte impozitul pe veniturile suplimentare ale concesionarilor, eliminată la comisiile Camerei Deputaţilor şi cerută cu insistenţă de companiile petroliere drept condiţie minimă pentru a putea lua deciziile finale de investiţii, a fost reintrodusă în Legea offshore în plenul Camerei.

În rest, parlamentarii au acceptat propunerilor Comisiilor reunite de industrii, administraţie publică şi buget din Camera Deputaţilor care au adoptat, marţi, un raport favorabil cu amendamente pentru proiectul de lege.

 

Cum se calculează impozitele

Titularii acordurilor petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore au obligaţia ca cel puţin 25% din numărul mediu anual de angajaţi utilizaţi în vederea derulării acordurilor să fie cetăteni români cu rezidenţă fiscală în România. Impozitul asupra veniturilor suplimentare offshore se calculează prin aplicarea unuia sau unor procente de calcul, după caz, asupra veniturilor suplimentare obţinute din vânzarea gazelor naturale extrase din perimetrele offshore, impozit din care se deduce valoarea investiţiilor în segmentul upstream. Impozitul asupra veniturilor suplimentare offshore ţine seama de preţul de referinţă stabilit de ANRM pentru calculul redevenţelor. Tranzacţiile desfăşurate sub preţul de referinţă se impozitează la preţul de referinţă.

Politicienii s-au arătat optimiști cu privire la profiturile pe care le vor obţine statul român şi investitorii în urma legii offshore. „Nu am abdicat şi mă bucur că au rămas nişte principii în picioare, mă refer la procentul de 50% din producţia de gaz tranzacţionată pe bursa din România, a rămas calculul cu deducere de 30% din impozitul pe venitul suplimentar, astfel încât atunci când tragem linia statul român şi cu investitorii au un câştig echilibrat. Statul român şi investitorii îşi împart în mod echitabil profitul gazului din Marea Neagră. Am acceptat faptul că nouă, statului român, ne aparţin gazele, lor le aparţie tehnologia şi am acceptat şi este foarte normal ca investitorii să îşi deducă investiţiile”, a declarat preşedintele grupului PSD din Camera Deputaţilor, Daniel Suciu

 

Cât câștigă, de fapt, statul român?

Vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian a spus, că potrivit evaluărilor raportul este „50 – 50 cu anumite oscilaţii”. „Punctul în jurul căruia se învârt toate evaluările este 50-50, sigur cu anumite oscilaţiile în funcţiile de scenariile şi ipotezele pe care le are fiecare. Însă noi socotim că faţă de evaluările privind acordul comercial în sine trebuie să adăugăm şi alte elemente, precum TVA, alte taxe şi impozite şi contribuţii la buget, apoi taxele care vin din circulaţia gazelor pe conducte, efectele pe industria orizontală, deci efectele acestei legi vor fi benefice pentru statul român”, a indicat Vosganian.

În schimb, avocatul Dan Chitic are alte estimări, pe baza unei analize a textului de lege. ” În chiar textul Legii apare o exemplificare a modului de <> a profiturilor exploatorilor, exemplificare din care rezultă că fără dubiu faptul că din 110 lei profit al <>, statul român atinge 11,92 Lei, adică 10,83% din valoarea resurselor sale. Da, doar 10,83% din bogățiile noastre! La acest prag se adaugă între 3,5 și 13% redențe și impozitul pe profit (după scăderea încă odată din acesta a <<investițiilor>> și <<consultanțelor>> de care exploatatorii au imperioasă nevoie, desigur).Totalul maximal pe care România îl va atinge din bogățiile sale va fie de 30% din valoarea gazelor din offshore! Viitorul, în mod sigur îmi va confirma această sumbră predicție. Și, da, exploatatorii vor lua 70% din bogățiile României! Rețineți și acest procent”, a calculat Chitic.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Energia nucleară, soluția marilor companii pentru inteligența artificială

Alimentarea centrelor de date necesită cantități uriașe de electricitate, investiții pe măsură, dar și riscuri semnificative Creșterea explozivă a inteligenței artificiale (AI) determină giganții tehnologici...

Energia vântului aduce magie de Crăciun: Exporturi record de curent electric pentru România

Conform datelor Transelectrica, zilele propice pentru producția eoliană au fost rare în 2024 România s-a bucurat de un surplus energetic semnificativ în dimineața zilei de...

Avertizare Salvamont: Risc ridicat de avalanșe în Munții Făgăraș și Bucegi

Riscul actual de avalanșă este însemnat și poate crește în următoarele zile, din cauza ninsorilor suplimentare prognozate Salvamont Brașov avertizează că, în această perioadă, riscul...
Ultima oră
Pe aceeași temă