Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice introduce insolvența ca opțiune, în premieră în țara noastră, pentru persoanele care nu-și mai pot acoperi datoriile cu veniturile pe care le au.
Până acum, discuția pasivului care depășește activul și toate aspectele acestei probleme erau cunoscute doar firmelor, pentru că doar ele pot încerca să intre într-o procedură de insolvență, să se redreseze, dacă se poate ori să ajungă repede la faliment.
La 1 ianuarie 2018 a intrat în vigoare insolvența și pentru persoanele fizice, dar doar cu numele.
Adrian Ștefan Clopotari, practician în insolvență l CITR, a explicat pentru avocatnet.ro de ce această lege nu se poate aplica:
„Ne găsim în faţa unui paradox: întrebarea îşi găseşte răspunsul nu de la cel interogat, ci tocmai de la cel care formulează dilema. Altfel zis, dincolo de explicaţia tehnică pe care o poate da un specialist, consumatorul ştie primul răspunsul: pentru că nu are cui să se adreseze ca să-şi vadă procedura deschisă.
Cetăţeanul citeşte legea şi, plin de speranţă, îşi face dosarul înflăcărat de beneficiile legii; apoi, când iese din casă, nu ştie încotro s-o apuce. Îl depune, unde? Legea vorbeşte despre Comisia Teritorială de Insolvenţă şi despre corpul administratorilor şi lichidatorilor speciali Legii nr. 151/2015.
Nu e clar dacă acestea există, fiindcă datele lor de contact nu sunt disponibile nicăieri. Iar aceasta e prima provocare dincolo de explicaţiile tehnice ale unui specialist: informarea consumatorilor cu privire la accesarea legii.
Al doilea paradox: legea se adresează unor persoane cu situaţii materiale precare, însă le obligă să-și angajeze avocaţi care să le explice cum pot beneficia de o lege deja intrată în vigoare de mai mult de o lună (1 ianuarie 2018)”.
Expertul adaugă că blocajul s-a produs la nivelul ministerelor şi al Autorității Naționale a Protecției Consumatorilor (ANPC):
„Concret, Legea 151/2015 este o fortăreaţă la adăpostul căreia se pot adăposti datornicii de bună credinţă, fiind deja construită, însă fără o uşă. Afară e furtună şi nimeni nu poate intra! Planul de construcţie a punctului de intrare a fost deja elaborat, însă constructorul a delegat sarcina altcuiva, care întârzie să-l pună în practică”.