Creşterea volumului cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor s-a datorat avansului înregistrat la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+27,4%), comerţul cu autovehicule (+16,9%) şi la activităţile provenite din comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+2,5%). Scăderi au înregistrat activităţile de întreţinere şi repararea autovehiculelor (-6,9%).
Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, creşterea a fost de 10,5%.
Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, a înregistrat o cifră de afaceri cu 6,8% mai mare comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017, provenită de la activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+14,5%), activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+9,7%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+7,5%) şi de la activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+1,8%). Serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare au rămas la acelaşi nivel. Ca serie ajustată creşterea a fost de u 6,3% mai mare.
În aprilie, comparativ cu martie 2018, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a înregistrat o creştere cu 0,4% datorată creşterilor înregistrate la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+21%) şi la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+2%). Scăderi s-au înregistrat la comerţul cu autovehicule (-0,5%) şi la activităţile de întreţinere şi repararea autovehiculelor (-0,1%). Creşterea ca serie ajustată a fost de 8,5%.
În ceea ce priveşte serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în aprilie 2018 comparativ cu luna precedentă, volumul cifrei de afaceri a urcat cu 1,6% datorită creşterilor înregistrate la activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+9,4%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+2,9%) şi la serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+0,1%). Scăderi au înregistrat activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (-10,7%) şi activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-3,7%). Ca serie ajustată, volumul cifrei de afaceri a consemnat o creştere cu 2,5%.
Comparativ cu aceeaşi lună din 2017, în aprilie 2018, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, s-a majorat cu 16,5% datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+33,3%), comerţul cu autovehicule (+24,6%) şi la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+11,9%). Scăderi au înregistrat activităţile de întreţinere şi repararea autovehiculelor (-4,4%). Ca serie ajustată, s-a înregistrat o creştere cu 18,7%.
Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, a avansat cu cu 7,1% comparativ cu aprilie 2017, evoluţie provenită de la activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+12,8%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+8,3%), activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+2,5%) şi la activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+1,5%). Scăderi au înregistrat serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-1,7%). Creşterea a fost de 6% ca serie ajustată.