12 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăSpecialPonta: Fondurile europene, disponibile mediului privat din toamnă

Ponta: Fondurile europene, disponibile mediului privat din toamnă

Guvernul se află în faza finală de întocmire a noului Acord de Parteneriat cu Uniunea Europeană pentru exerciţiul financiar 2014-2020, iar programele cu finanţare europeană pentru acest interval vor fi accesibile mediului privat din toamnă, a afirmat premierul Victor Ponta, informează Mediafax.

El a prezentat aceste detalii cu prilejul punerii în funcţiune a unei instalaţii de topire a sticlei la compania Stirom, investiţie asigurată prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE).

"Suntem într-o fază aproape finală de întocmire a noului Acord de Parteneriat şi, practic, programele cu finanţare europeană 2014-2020 vor fi accesibile din această toamnă pentru mediul privat", a spus Ponta.

Compania Stirom din Bucureşti, producător intern de articole de sticlărie, a fost înfiinţată în 1968 sub numele de "Întreprinderea de Articole de Sticlărie Bucureşti". Începând cu 1990, a devenit societate comercială pe acţiuni, iar din 1995 a devenit companie majoritar privată. La începutul anului 2003, Stirom a fost preluată de grupul Yioula Glassworks, cu sediul în Grecia, grup ce deţine alte şase fabrici de sticlă în Grecia, Bulgaria şi Ucraina

Instalaţia de topire permite realizarea unei economii anuale la consumul de gaze naturale şi electritate de 24,67%.

Proiectul este finanţat în roporţie de 60% din fonduri private şi 40% din fonduri structurale comunitare nerambursabile, iar valoarea totală a proiectului este de 166,36 milioane lei, din care 45,34 milioane lei reprezintă contribuţia UE, prin POS CCE, iar 6,18 milioane lei este contribuţia Guvernului.

Cele mai citite

Randamentul obligațiunilor britanice pe 30 de ani atinge un maxim istoric

Creșterea a fost determinată de o licitație, organizată de Biroul de Gestionare a Datoriei Publice Rata dobânzii pentru obligațiunile guvernamentale britanice pe termen de 30...

Limitarea consumului de cafea dimineață ar putea reduce riscul de moarte prematură

Un studiu recent sugerează că limitarea consumului de cafea dimineața ar putea reduce riscul de moarte prematură, în special în cazul problemelor cardiovasculare. Limitarea consumului...

MAI: Mai puține infracțiuni și accidente rutiere grave în minivacanța de Revelion

Peste 24.000 de angajați ai MAI au asigurat zilnic ordinea publică, acordând atenție specială zonelor aglomerate, stațiunilor turistice și lăcașurilor de cult În minivacanța de...
Ultima oră
Pe aceeași temă