Prețul energiei electrice pentru consumatorii casnici va crește cu până la 8% de la 1 iulie, potrivit deciziei luate astăzi de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
De la 1 iulie, prețul final la electricitate pentru consumatorii casnici este format dintr-un tarif reglementat de ANRE, care are o pondere de 10% din prețul total, și dintr-o componentă care reflectă prețul din piața liberă, care are o pondere de 90%.
Potrivit unui comunicat al ANRE, componenta reglementată se va ieftini cu 5,16% iar cea de piață liberă se va scumpi cu 8,53%. Instituţia a explicat că energia cumpărată de furnizori de pe piaţa liberă, care de la 1 iulie va reprezenta 90% din consumul populaţiei, a înregistrat o creştere de preţ de 24%.
„În aceste condiții, deși FUI au propus creșteri cu 25% a acestor tarife, pe baza analizei realităților și tendințelor din piață, ANRE a considerat justificată o creștere medie la nivel național a tarifelor de tip CPC de 8,53%”, se precizează în comunicatul ANRE.
Președintele ANRE, Niculae Havrileț, anunța, în luna februarie a acestui an, că prețul energiei electrice pentru populație ar putea crește cu 1-2% de la 1 iulie, ca urmare a prețurilor foarte mari de pe bursa de energie din luna ianuarie.
„Prețul la energie electrică se recalculează la fiecare șase luni, iar următoarea recalculare va fi la 1 iulie. Considerăm că prețul ori va rămâne la același nivel, ori va fi o ajustare de cel mult 1-2% în plus”, a spus Havrileț în 15 februarie.
Pe parcursul lunii ianuarie, prețurile pe bursă au crescut foarte mult, ajungând la finalul lunii la peste 650 de lei pe MWh, nivel dublu față de cel din primele zile ale anului, existând acuzaţii că preţurile au fost manipulate, în urma comportamentului incorect al unor traderi. De altfel, unii furnizori au intrat în insolvenţă, iar altora li s-a retras licenţa de furnizare.