În mentalul colectiv al conaţionalilor noştri persistă mai multe mituri, toate false, printre care cel mai puternic este supremaţia calitativă a vinului de ţară.
Obiceiurile de consum ale românilor se îndreaptă preponderent către „vinul bun, curat, de țară“ (o ficțiune, de fapt!), în detrimentul vinurilor produse după normative internaţionale.
Imaginarul colectiv românesc încă valorizează consumul cantitativ în detrimentul celui calitativ, majoritatea concetățenilor fiind preocupată „să nu îi doară capul“ după consumul masiv, decât să bea ceva mai puțin, dar de calitate crescută. Lipsesc criteriile obiective pentru evaluarea vinului, lipsesc obiceiurile și persistă ideea că vinul trebuie „să fie mult, alb, sec – deși în realitate consumul e preponderent demisec și demidulce – , rece și pe gratis – sau aproape gratis. Oamenii sunt dispuși să plătească mai mult pe litrul de motorină destinat mașinii decât pe litrul de vin destinat sistemului digestiv propriu“, spune Cezar Ioan, de la site-ul vinul.ro.
El remarcă faptul că piața restaurantelor este în degringoladă, din cauza noilor normative ISU, ca urmare a lipsei cronice de personal bine instruit și care să considere că munca în HoReCa este o opțiune profesională viabilă. În general, în afară de bucătari – care oricum şi ei își caută joburi în străinătate – ospătarii consideră această muncă una „de tranziție“.
Putere de cumpărare scăzută
Pe de altă parte, puterea de cumpărare în România nefiind una foarte mare și obișnuința de a lua masa la restaurant nefiind una larg răspândită, oricât de mult ar crește numărul concetățenilor care iau masa la restaurant, tot nu este suficient încât să schimbe momentan tendința vânzărilor de vin în restaurante. Chiriile, de asemenea, apasă pe costurile antreprenorilor din domeniu, și la fel de tare și costurile salariale – ceea ce face obligatorie, din punctul lor de vedere, mărirea adaosurilor, care fac ca vinul să ajungă la prețuri greu de acceptat de către consumator.
Sursele de creștere a consumului intern de vin de bună calitate vin în general dinspre sistemul medical – care insistă, pe bună dreptate, pe faptul că vinul este ceva mai puțin dăunător decât spirtoasele sau berea băute în excces –, din expunerea pe care vinul o capătă prin intermediul emisiunilor gastronomice tip „Masterchef“ sau „Chefi la cuţite“ și din expunerea pe care o are vinul îmbuteliat pe rafturile hipermarketurilor. De asemenea, românii „plimbați“ prin străinătate se întorc cu idei privind calitatea vinului care includ vinul ceva mai scump și îmbuteliat.
O sursă importantă de creștere este, în mediul urban mediu și mare, tineretul, care tinde să se diferențieze de generația părinților inclusiv prin acordarea unui statut mai important vinului, în detrimentul altor băuturi. În rândul acestora, vinul devine „trendy“ și marker al succesului social și al sofisticării evoluției personale, precizează Cezar Ioan.
Ce crame româneşti livrează la export
Aceasta este situaţia consumului intern, pentru că vinul românesc la export nu există. Sunt doar mici excepții, însemnând Cramele Recaș – parte din acționariat fiind britanic, modelul de vinuri și de business fiind de asemenea de inspirație internațională, tehnologia de producere la fel –, Cramele Halewood – înființate și deținute de un fondator britanic, proprietarul unei mari companii de distribuție de băuturi alcoolice – și, într-o măsură mai mică Jidvei, Cotnari, Crama Oprișor.
Motivele pentru care vinul românesc la export este practic o cantitate neglijabilă sunt lipsa unei imagini de țară și a vreunei afinități sau informări a consumatorilor mondiali despre România; lipsa de eforturi reale ale producătorilor români de a genera cunoaștere și interes internațional – momentan, piața internă este mai „rewarding“, adică e naționalistă și dispusă să plătească sume mai mari decât ar obține producătorii români „la export“, unde competiția e extrem de numeroasă și dură și unde presiunea pe prețuri este enormă; lipsa de know–how; limitările impuse de legislația europeană a vinurilor, care e mai limitativă decât legislația țărilor din Lumea Nouă – Australia, Chile, Africa de Sud ș.a.m.d. – și generează, astfel, prețuri de cost mai mari uneori în România decât în respectivele țări.
