2.1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăAlegeri 2016Buget 2018: 22 de ministere primesc bani în plus, cinci vor avea...

Buget 2018: 22 de ministere primesc bani în plus, cinci vor avea fondurile diminuate

Un număr de 22 de ministere vor primi bani în plus în bugetul anului 2018, în timp ce alte cinci vor avea fondurile diminuate, se arată în sinteza proiectului de buget pentru anul viitor, realizată de Ministerul Finanțelor Publice. 

De asemenea, pentru 29 de instituții publice, agenții și autorități se vor majora sumele alocate de la bugetul de stat, iar alte șase vor pierde bani din bugetul alocat pentru anul 2018.

Astfel, Ministerul Apărării Naționale va avea un buget de 18,164 miliarde de lei (majorare cu 11,3% față de 2017), pentru acest minister fiind asigurată alocarea a 2% din PIB în vederea respectării angajamentului asumat de România în relația cu NATO.

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene are prevăzută o sumă de 6,208 miliarde de lei credite bugetare (majorare cu 30,6% față de anul 2017) și 38,343 miliarde de lei credite de angajament, în timp ce la Ministerul Transporturilor sunt alocate 9,132 miliarde de lei credite bugetare (majorare cu 0,9% față de anul 2017) și 30,911 miliarde de lei credite de angajament.

Datele MFP arată că Ministerul Educației Naționale va avea un buget de 8,354 miliarde de lei, în creștere cu 19,7% comparativ cu acest an, Ministerul Sănătății — 8,762 miliarde de lei, un plus de 4,6% în 2018 față de 2017, în condițiile în care pentru Casa Națională de Asigurări de Sănătate s-a alocat suma de 33,769 miliarde de lei, cu 4,5 miliarde de lei mai mult față de anul 2017, respectiv o majorare de 15,5%, iar la Ministerul Culturii și Identității Naționale — 1,117 miliarde de lei, o creștere cu 50,4%. În bugetul acestui minister s-au alocat 150 milioane lei pentru finanțarea manifestărilor, acțiunilor și proiectelor prilejuite de aniversarea Centenarului României (1918-2018) și a Primului Război Mondial.

În schimb, Ministerul Muncii și Justiției Sociale are prevăzut un buget de 31,693 miliarde de lei, în scădere cu 13,2% față de anul 2017, scăderea provenind din diminuarea transferurilor de la bugetul de stat, pentru echilibrarea bugetului asigurărilor sociale de stat, de la 13,599 miliarde de lei în anul 2017, la 7,408 miliarde de lei în anul 2018.

Ministerul Afacerilor Externe va avea un buget de de 944,1 milioane lei credite bugetare (majorare cu 21,9% față de 2017) și 1,033 miliarde de lei credite de angajament. În bugetul Ministerului Afacerilor Externe s-au alocat credite de angajament pentru încheierea de contracte pentru pregătirea exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene în anul 2019, în sumă totală de 194,9 milioane lei.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are pentru 2018 un buget de 23,522 miliarde de lei, în creștere cu 23,6%, Ministerul Afacerilor Interne — 15,311 miliarde de lei (plus 20,7%), Ministerul Justiției — 3,750 miliarde de lei (minus 0,8%), Ministerul Public — 1,234 miliarde de lei (plus 0,23%), Ministerul Tineretului și Sportului — 517,3 milioane lei (majorare 15,3%), Ministerul Mediului — 444,9 milioane lei (scădere 5,4%), Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale — 291,8 milioane lei, din care 170 milioane lei pentru majorarea capitalului social la Companiei Naționale "Poșta Română".

De asemenea, bugetul Ministerului Economiei în 2018 este de 355,9 milioane lei (plus 104,9%) din care 53 milioane lei pentru capitalul social al operatorilor economici din industria națională de apărare aflați sub autoritatea acestuia, Ministerul Finanțelor Publice are 4,569 miliarde de lei (plus 25,5%), Ministerul Finanțelor — Acțiuni Generale — 21,595 miliarde de lei (plus 1,2%), Ministerul Energiei — 583,3 milioane lei (minus 36%), Secretariatul General al Guvernului — 1,336 miliarde de lei (plus 24,8%), Ministerul Turismului — 63,4 milioane lei (majorare 39,8%), Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat — 1,237 miliarde de lei (plus 32,4%), Ministerul Cercetării și Inovării — 1,652 miliarde de lei (plus 13,6%), Ministerul Apelor și Pădurilor 438,9 milioane lei (majorare 26,8%), Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social — 8,9 milioane lei (plus 16,8%), Ministerul pentru Relația cu Parlamentul — 7,3 milioane lei (scădere 0,7%), iar Ministerul pentru Românii de Pretutindeni — 25,4 milioane lei (plus 44,6%).

Potrivit proiectului Legii bugetului de stat pentru anul 2018, Administrația Prezidențială are prevăzut un buget de 57,6 milioane lei, în 2018, în creștere cu 20,7%, Senatul României — 196 de milioane lei (plus 30,3%), iar Camera Deputaților — 436,2 milioane lei (plus 30,6%). Înalta Curte de Casație și Justiție are inclusă în buget o sumă de 128,3 milioane lei (plus 9%), Curtea Constituțională — 24,4 milioane lei (majorare 15,8%) și Consiliul Legislativ — 9,4 milioane lei (majorare 4,3%),

În 2018, bugetul Curții de Conturi este de 330,1 milioane lei, în plus cu 23,8% față de 2017, Consiliul Concurenței — 58,1 milioane lei, o majorare cu 13%, Avocatul Poporului — 19,7 milioane lei (plus 35,8%), Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității — 16,6 milioane lei (majorare 5,1%), Consiliul Național al Audiovizualului — 11,2 milioane lei (plus 18,2%), 
Agenția Națională de integritate — 21,6 milioane lei, în scădere cu 4,2%, Serviciul Român de Informații — 2,306 miliarde de lei (plus 13,2%), Serviciul de Informații Externe — 290,1 milioane lei (plus 15,9%), Serviciul de protecție și Pază — 195,1 milioane lei 
o majorare cu 19,35%, Servciul de telecomunicații Speciale — 332,6 milioane lei (plus 21,9%).

De asemenea, Academia Română are prevăzut pentru anul viitor un buget de 415,4 milioane lei, în creștere cu 3,2%, iar 
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor — 694,8 milioane lei, în plus cu 4%.

Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 va avea diminuat bugetul cu 1,8%, până la 2,8 milioane lei, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor va avea o majorare cu 20% pe buget, până la 16,3 milioane lei, iar Oficiul registrului național al informațiilor secrete de stat, o ușoară scădere cu 0,2%, la 9,9 milioane lei.

Potrivit datelor MFP, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării are prevăzut pentru 2018 un buget de 6,3 milioane lei, în creștere cu 7,9%, Agenția Națională de Presă AGERPRES — 23,5 milioane lei (plus 7,1%), Institutul Cultural Român — 
42,2 milioane lei (plus 33,0%), Societatea Română de Radiodifuziune — 370 milioane lei (plus 7,9%), Societatea Română de Televiziune — 440 milioane lei (minus 53,9%), Consiliul Superior al Magistraturii — 150 milioane lei (plus 6,6%), Autoritatea Electorală Permanentă — 100,7 milioane lei (scădere 16,3%), Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal — 6,4 milioane lei (plus 46,8%), Consiliul Economic și Social — 8,5 milioane lei (plus 34,3%), Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor — 11,8 milioane lei (plus 4,5%), Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului — 17,6 milioane lei (plus 3,5%), Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților — 21,4 milioane lei (scădere 37,9%), Academia Oamenilor de Știință din România — 10 milioane lei (majorare 20,1%), Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenției — 2,1 milioane lei 
(majorare 112%).

Bugetul de stat pentru anul viitor este construit pe o creștere economică de 5,5%, în scădere față de previziunile care indică un avans de 6,1% în acest an, produsul intern brut urmând să ajungă la 907,852 miliarde de lei.

Cele mai citite

Convins de Șucu! Rapid își întărește echipa medicală cu un fost specialist de la Espanyol

Rapid București l-a angajat pe Misael Rivas Lopez, fost medic al echipelor Espanyol și Almeria, pentru a contribui la performanțele echipei în 2025. Specialistul mexican,...

Guvernul a hotărât ce va face cu voucherele de vacanță. Salariații vor suporta jumătate din valoarea lor

Guvernul va subvenționa jumătate din voucherele de vacanță, au anunțat sindicatele, după discuțiile cu premierul Marcel Ciolacu la Palatul Victoria. Așadar, cine își dorește...

Tragedie în lumea boxului! Paul Bamba a încetat din viață la 35 de ani, la o săptămână după ce a devenit campion mondial

Paul Bamba, pugilistul portorican care devenise campion mondial la categoria grea în urmă cu doar o săptămână, a murit la vârsta de 35 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă