Companiile care vând astfel de poliţe au oprit vânzările majorității produselor din portofoliu pentru că nu mai reușesc să plaseze banii încasați de la clienți în așa fel încât să obțină un minim de randament.
Mai grav este că afectate de scăderea randamentelor sunt și fondurile de pensii private, inclusiv cele obligatorii, acolo unde cotizează în jur de 6 milioane de români.
Majoritatea societăților specializate în asigurări de viață au oprit activitatea de subscriere pe liniile care presupun reinvestirea banilor obținuți din prima de asigurare, au arătat, pentru „România liberă”, surse din piață. Concret, asigurarea de viață simplă, dar și polițele cu acumulare și cu componentă investițională nu mai pot fi vândute deoarece firmele de asigurare nu mai reușesc să garanteze un minim de randament care să permită măcar acoperirea comisioanelor. „În acest moment, dobânda tehnică, adică, mai simplu spus, randamentul minim pe care firmele de asigurare reușesc să îl obțină din plasamente în diverse instrumente financiare, a scăzut sub 3% pe an.
Aceasta înseamnă că ele nu mai pot subscrie până când randamentele nu reîncep să crească“, au declarat sursele citate.
Este o veste proastă nu doar pentru cei care intenționează să își facă o asigurare de viață, ci, mai ales, pentru persoanele care dețin deja un astfel de produs. Cei mai afectați sunt cei care au optat pentru asigurări cu componentă investițională.
Câștigurile și așa mici oferite de asigurări au toate șansele să se ducă în teritoriul negativ, adică oamenii vor retrage la finalul contractului mai puțini bani decât au cotizat.
Polițele de viață sunt produse care presupun încheie-rea unor contracte pe termene foarte lungi între client și asigurător. Dacă un accident sau decesul nu intervin pe parcursul derulării contractului, înțelegerile durează de la 15 ani în sus. În primii ani de contract, disponibilitățile clientului sunt mai mici decât sumele cotizate. În caz că un client alege să renunțe la contract înainte de împlinirea termenului, el va retrage, oricum, mai puțini bani decât a cotizat din cauza ta-xelor și comisioanelor reținute de asigurător.
De exemplu, costurile pe care asigurătorul le reține de la client pentru așa-numitele „cheltuieli administrative“ pot ajunge la 3% din valoarea contului anual. Acestui cost i se adaugă, în cazul denunțării contractului, și taxe și comisioane penalizatoare. „La un contract pe 15 ani, de exemplu, dacă optezi pentru denunțare în primii trei ani, nu vei mai lua aproape nimic înapoi. Practic, începi să acumulezi abia după ce treci de jumătatea perioadei contractuale. Până atunci, costurile administrative depășesc câștigul anual efectiv obținut din plasarea primei. Contractele de asigurare cu componentă investițională sunt construite pentru a fi duse până la capăt, altfel clientul va retrage mai puțini bani decât a cotizat“, explică un broker.
Asigurările de viață, mai ales cele cu componentă investițională, sunt printre cele mai controversate produse financiare din lume tocmai din cauza faptului că întinderea lor foarte mare presupune traversarea unor perioade de criză care mănâncă din disponibilitățile clientului.
Beneficii mai mici decât comisioanele
Asigurarea simplă de viață presupune o înțelegere dintre client și asigurător prin care firma se angajează ca, în caz de deces al clientului, familia sa să dispună de o anumită sumă de bani. Clientul, la rândul său, se obligă să plătească o primă de asigurare, stabilită în funcție de riscuri (vârstă, stare de sănătate, mediul de muncă etc.). Suma pe care asigurătorul se angajează să o plătească este mai mare decât suma primelor achitate de client, chiar și în cazurile în care contractul se întinde pe 20-25 de ani. În aceste condiții, pentru a putea îndeplini angajamentul firma de asigurare plasează banii încasați în diverse instrumente.
Cele mai utilizate sunt depo-zitele bancare și titlurile emise de state sau de municipalități. În acest moment, randamentul oferit de aceste plasamente este la minime istorice. În România, de exemplu, dobânda la un depozit bancar nu sare de 2%, iar randamentul titlurilor de stat scade spre 2,5-3%. Nici piețele din afara țării nu oferă alte oportunități, chiar dimpotrivă. Dobânda medie la plasamentele în euro este undeva la 0,5%, iar la dolar între 0 și 0,25% pe an. Cât despre titlurile emise de statele europene, trebuie precizat că țări ca Germania, de exemplu, au ajuns deja să se împrumute cu dobânzi negative, adică primesc bani de la cei care vor să le cumpere obligațiunile.
Asigurările de viață pot avea și o componentă investițională sau de acumulare, caz în care poliței în sine îi sunt atașate conturi prin care sunt plasate sume suplimentare primei. În aceste cazuri, pe lângă depozite și titluri ale statelor, municipalităților sau marilor companii, asigurătorii pot investi, în anumite limite, și în acțiuni. Și aceste produse sunt afectate în egală măsură de scăderea randamentelor.
Randamentele obținute de fondurile de pensii scad abrupt
Fondurile de pensii plasează banii pe exact același principiu ca firmele de asigurări de viață, cu singura excepție că investițiile în acțiuni sunt mult mai limitate. La finalul lunii octombrie a acestui an, rentabilitatea fondurilor de pensii private obligatorii din România varia între 3% și 4,5%. Aceste valori sunt de trei ori mai mici decât în 2014 și de până la patru ori sub randamentul mediu obținut de la lansarea pensiilor private, în 2008. Pentru cele peste 6 milioane de români care cotizează obligatoriu la aceste fonduri nu poate fi decât o veste proastă, mai ales că aria instrumentelor financiare în care fondurile ar putea investi este una extrem de redusă.
Plasamentele în acțiuni sau obligațiuni ale companiilor, singurele care ar putea compensa scăderea randamentelor la depozite și titluri de stat, sunt extrem de limitate în România. Bursa de la București este cea mai mică din Europa, cu rulaje zilnice care uneori scad la doar câteva milioane de euro. Fondurile de pensii administrează peste 3 miliarde de euro în acest moment.
