Nu facem datorii, le face însă statul în numele nostru. Ba, mai mult, banii nici nu sunt folosiţi cu cap, ei nu ajung în proiecte care să susţină creşterea economică, ci în susţinerea cheltuielilor de funcţionare ale statului. Nu în ultimul rând, banii sunt împrumutaţi de la bănci şi, cu un client atât de gras, bancherii nici nu mai trebuie să îşi bată capul pentru a convinge românii să ia credite.
Concluziile se desprind din raportul de audit de performanţă al Curţii de Conturi (CCR) „Evaluarea managementului datoriei publice în perioada 2012-2014”. În doar doi ani, datoria publică a României a manifestat o tendinţă de creştere continuă, la finele anului 2014 ajungând la 65,94 miliarde euro, faţă de nivelul înregistrat la 31 decembrie 2012, de 54,38 miliarde euro. Adică guvernele ce au condus ţara în cei doi ani s-au împrumutat cu 11 miliarde de euro.
Dacă la începutul perioadei menţionate datoria pe locuitor era de 2.705 euro, aceasta a ajuns la finele perioadei menţionate la 3.313 euro, ceea ce înseamnă că în cei doi ani statul s-a împrumutat în numele fiecărui român cu peste 600 de euro. Însă ce s-a întâmplat cu banii? Aceştia nu au fost folosiţi pentru proiecte, ci pentru asigurarea cheltuielilor de finanţare ale statului. Datoria publică a crescut mult mai repede decât Produsul Intern Brut, ceea ce pune în pericol solvabilitatea finanţelor publice, cu toate că ponderea datoriei publice în PIB a fost mai mică decât nivelul de 60%, considerat prag de alertă de către Tratatul de la Maastricht. Dacă mărimea relativă a datoriei era de 40,4% în PIB în 2012, aceasta a ajuns la 44,1% în 2014, cu peste 4% mai mult decât pragul considerat sigur şi recomandat de către Banca Naţională a României. Datoria publică internă a mers către finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice (împrumutarea de noi bani destinaţi acoperirii vechilor credite) şi nu pentru proiecte. Finanţarea acestora a avut o pondere nesemnificativă de 0,1% din PIB.
“Apreciem că politica de contractare a împrumuturilor de stat trebuie să fie orientată către efectuarea de cheltuieli productive, şi anume realizarea de investiţii în resurse umane, în infrastructură, în cercetare, investiţii în tehnologie şi tehnică avansată şi alte activităţi benefice pe termen lung, care pot să asigure în viitor atât rambursarea obligaţiunilor emise şi plata dobânzilor aferente, cât şi dezvoltarea economiei în ansamblu”, anunță Curtea de Conturi. S-a ajuns la o situaţie absurdă. Adică, statul, populaţia şi firmele se concurează între ei pentru a împrumuta banii băncilor. Cu un client sigur, interesat de banii lor, băncile nu au mai avut motive să împrumute bani firmelor şi populaţiei sau să scadă dobânzile pentru a oferi condiţii atractive de creditare.
“Datoria publică guvernamentală internă a fost deţinută integral de sectorul bancar privat, creându–se astfel un cerc vicios între datoria publică şi consolidarea bancară. Apreciem că, în calitatea lor de depozitari ai resurselor financiare ale populaţiei şi ale societăţilor comerciale, băncile dețin o poziţie privilegiată pe piaţă. Întrucât acestea trebuie să–şi valorifice resursele, prin plasarea lor în titluri de stat, Ministerul Finanţelor a asigurat sectorului bancar privat un venit sigur şi plasamente în active fără risc”, afimă CCR.
