14.5 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăVIDEO Premierul Mihai Tudose, supărat pe bancheri pentru evoluţia Robor: Colegii de...

VIDEO Premierul Mihai Tudose, supărat pe bancheri pentru evoluţia Robor: Colegii de la BNR au fost puţin plecaţi de acasă. Ce răspunde Adrian Vasilescu

După creşterea alarmantă a indicelui Robor din ultimele zile, Premierul Mihai Tudose îi cheamă la raport pe reprezentanţii BNR. Premierul a spus, vineri că, probabil, ”colegii” de la BNR au fost puţin plecaţi de acasă, pentru că era rolul băncii naţionale să intervină.

UPDATE. Adrian Vasilescu, consultantul de strategie la Banca Națională a României, a explicat, vineri seara, la postul B1TV, care sunt motivele creşterii Robor-ului.  Întrebat de jurnalistul Sabin Orcan despre creşterea Robor, Vasilescu a dat trei motive ale acestei creşteri.



"Unu: Pe planetă se închide epoca dobânzilor mici şi intra o altă epocă a dobânzilor în creltere. Nu putea ca România să nu fie influenţată de acest curent. Doi. La BNR va fi o sedinta de politică monetară a bancii naţională unde analiştii vor analiza această crştere. Al treilea moment este legat de anotimp. Întotdeauna toamna se fac aşezări şi reaşezări. Este deprecierea specifică perioadei de toamnă. Foarte mulţi actori ai pieţei încearcă să se asigure pe un loc cât mai bun", a spus Vasilescu. 

—-

”Măcar să ştim: mai e Banca Naţională a României sau e o structură de zei care se ocupă de propria lor existenţă, foarte bună de altfel”, a declarat premierul, vineri.

”Cred că colegii noştri, ai românilor sau care ar fi trebuit să fie colegii românilor de la BNR au fost puţin plecaţi de acasă, fiindcă ăsta era rolul BNR – să nu lase să crească şi să nu lase nişte actori să se joace pe această temă”, a afirmat premierul.

Întrebat dacă ar trebui să intervină BNR, Mihai Tudose a replicat: ”Păi asta face BNR, nu se joacă la modul pozitiv pe această piaţă?”.

Tudose a spus că nu a discutat cu guvernatorul Mugur Isărescu, dar că este posibil să aibă o discuţie cu acesta săptămâna viitoare.

”Nu am avut o discuţie cu guvernatorul şi s-ar putea să am o discuţie săptămâna viitoare, pentru că chiar vreau să îl întreb pe guvernator dacă domnul Vasilescu chiar reprezintă BNR când iese cu declaraţii. Dacă vorbeşte în nume propriu, e problema domniei lui, dar să-şi pună tricou pe care să scrie privat. Dacă iese în tricou cu BNR, avem altă discuţie. Dar măcar să ştim: mai e Banca Naţională a României sau e o structură de zei care se ocupă de propria lor existenţă, foarte bună de altfel”, a mai declarat premierul.

Indicele Robor la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a atins nivelul de 1,58%, cel mai mare din ianuarie 2015 până în prezent, potrivit datelor publicate vineri de Banca Naţională a României (BNR).

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piaţa interbancară, iar creşterea acestui indicator va duce la un avans al ratelor în cazul creditelor în lei.

Tudose nu își ia salariul pe card

Premierul Mihai Tudose a declarat, la începutul lunii, că el nu are nevoie de cont bancar pentru că salariul de prim-ministru încape într-un plic subţire, iar banii lui dispar repede, întrucât este şi căsătorit.

”Am refuzat să-mi pun leafa pe card ca să-i dau băncii câte doi ani de câte ori folosesc cardul. Nu vreau să-i dau. Consider că nu-i merită.”, a declarat Mihai Tudose, la acea vreme.

Cele mai citite

Cotnari, partener oficial de vin al Galei Premiilor Gopo 202

Cotnari, una dintre cele mai prestigioase crame din România, anunță că va fi partener oficial de vin al celei de-a 18-a ediții a Galei...

Decretele semnate de Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat marți, 30 aprilie 2024, următoarele decrete: Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2023...

Simona Halep a primit un nou wild card! Fostul lider mondial și-ar putea începe sezonul de zgură la Paris

Simona Halep a primit un wild card pentru turneul de categorie WTA 125 Trophee Clarins, care se va desfăşura în perioada 13-19 mai la...
Ultima oră
Pe aceeași temă