6.4 C
București
joi, 2 ianuarie 2025
AcasăInvestigații România LiberăPericolul deflației pândește Europa

Pericolul deflației pândește Europa

Inflaţia din zona euro a coborât în teritoriu negativ în luna decembrie, pentru prima oară din 2009. Preţurile de consum au scăzut cu 0,2%, peste estimările analiştilor, potrivit datelor publicate miercuri de Eurostat. Astfel, în condiţiile în care preţurile de consum au scăzut de la 0,3% în luna noiembrie la -0,2% în luna decembrie, pericolul intrării în deflaţie pune presiune pe guvernatorii Băncii Centrale Europene pentru a adopta noi măsuri de stimulare a economiei.

De altfel, Mario Draghi, preşedintele BCE, a afirmat, la sfârşitul lunii decembrie, că riscul unui declin prelungit al preţurilor, cunoscut sub numele de deflaţie, este limitat, dar nu poate fi exclus, scrie Mediafax.

"Conform logicii BCE, cu inflaţia sub pargul zero şi fără semne concrete că aceasta ar putea accelera, este cazul pentru adoptarea unor noi măsuri de relaxare cantitativă. Întrebare nu pare să mai fie «dacă» BCE va anunţa măsuri de relacare cantitativă, ci «cum» vor fi acestea puse în practică", a afirmat Teunis Brosens, analist al ING Groep.

Consiliul guvernatorilor BCE se va întruni în prima şedinţă de politică monetară în 22 ianuarie.

Trecerea ratei inflaţiei în teritoriu negativ a fost influenţată de scăderea semnificativă a preţului petrolului, cu aproape 50% în anul 2014, precum şi de încetinirea ritmului de creştere a economiilor din zona euro.

Miercuri, euro a stabilit un nou minim al ultimilor nouă ani faţă de dolar, dar nu a fost afectat semnificativ de publicarea datelor privind inflaţia din zona euro. Astfel, euro a scăzut cu 0,2% în cursul zilei de miercuri, tranzacţionându-se la 1,1863 dolari pe unitate, mai arată Mediafax.

Indicele Stoxx Europe 600 a avansat cu până la 1,1% în urma anunţului referitor la inflaţia din zona euro, pe fondul speculaţiilor privind măsurile pe care BCE urmează să le adopte pentru stimulare economiei europene.

Cele mai citite

Criză politică în Coreea de Sud: Fostul președinte Yoon Suk Yeol refuză arestarea și denunță acuzațiile

Fostul președinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, demis în urma unor acuzații grave de rebeliune, se opune vehement arestării, refuzând pentru a treia zi să...

Pierderi record de locuri de muncă pe piața pieselor auto din Europa: peste 30.000 de concedieri în 2024

Pierderile de locuri de muncă în rândul producătorilor europeni de piese auto s-au dublat în 2024, ajungând la peste 30.000, potrivit unui raport realizat...

Christine Lagarde, președinta BCE: „Inflația în zona euro ar putea ajunge la 2% în 2025”

Președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, și-a exprimat optimismul privind atingerea țintei de inflație de 2% în 2025. Christine Lagarde a declarat într-un videoclip...
Ultima oră
Pe aceeași temă