Economia mondială se află la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani, în condiţiile în care pieţele din zona euro şi cele emergente au rezultate slabe, iar pericolul deflaţiei creşte, arată un sondaj realizat de Bloomberg în rândul investitorilor, preluat de Mediafax.
Dintre investitorii intervievaţi, 38% au considerat că situaţia economiei globale se înrăutăţeşte, dublu faţă de numărul celor care au descris astfel evoluţia economică în luna iulie, când a fost efectuat sondajul anterior.
De asemenea, ponderea investitorilor care evaluează negativ starea economiei mondiale nu a mai atins o cotă atât de înaltă din septembrie 2012, când Europa se afla încă în recesiune, potrivit datelor Bloomberg.
Economia zonei euro se află în centrul îngrijorărilor investitorilor. Aproape două treimi dintre cei intervievaţi au spus că situaţia economică a zonei euro se înrăutăţeşte, în timp ce 89% au răspuns că deflaţia reprezintă o ameninţare mai mare asupra economiilor naţionale decât inflaţia anul viitor.
În ceea ce priveşte politicile la nivel regional, numărul respondenţilor care au declarat că Banca Centrală Europeană (BCE) şi guvernele naţionale îngreunează situaţia economică prin implementarea unor politici prea stricte a fost mai mare decât al celor care şi-au arătat încrederea în preşedintele BCE Mario Draghi şi în cancelarul german Angela Merkel.
Astfel, 43% dintre respondenţi au descris politicile monetare ale BCE ca "prea restrictive", prin comparaţie cu 31% în luna iulie. În acelaşi timp, 59% dintre investitori au o percepţie favorabilă asupra preşedintelui BCE, în scădere de la 74% în luna iulie.
Şi percepţia asupra politicilor duse de Angela Merkel a avut de suferit în ultimele trei luni. Doar 45% dintre respondenţi au caracterizat politicile cancelarului german ca favorabile pentru investitori, faţă de 72% dintre cei intervievaţi în luna iulie.
"Economia zonei euro s-a deteriorat şi situaţia se va înrăutăţi, dacă nu vor exista schimbări ale politicii fiscale din partea ţărilor importante din regiune, în special Germania", a precizat Sanwook Lee, administrator de active al Shinhan Bank din Seul şi participant la sondaj.
Pe lângă situaţia economică din zona euro, investitorii sunt îngrijoraţi de condiţiile din economiile emergente – Brazilia, Rusia, India şi China. Mai mult de jumătate dintre cei intervievaţi au declarat că situaţia economică devine tot mai dificilă în aceste ţări, prin comparaţie cu 36% dintre respondenţi în luna iulie.
În schimb, aproape două treimi dintre investitori au apreciat că evoluţia economiei Statelor Unite ale Americii este una pozitivă.
Bloomberg realizează sondajul Bloomberg Global Poll în fiecare trimestru, în rândul a 510 investitori, analişti şi traderi abonaţi la serviciile agenţiei.