5.2 C
București
joi, 2 ianuarie 2025
AcasăInvestigații România LiberăBNR scade estimarea de inflație la sfârșitul acestui an

BNR scade estimarea de inflație la sfârșitul acestui an

Banca Națională a României (BNR) a scăzut estimarea pentru rata anuală a inflației la finele anului în curs la nivelul de 2,1%, după ce în luna noiembrie a anului trecut aprecia un nivel de 2,2%, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

De asemenea, potrivit capital.ro, banca centrală a anunțat și prima prognoză pentru inflația din 2016, aceasta urmând să se situeze la 2,4%.

"Repoziționarea la niveluri mai scăzute a traiectoriei inflației prognozate are ca determinant major anticipată accentuare pe termen scurt a scăderii, în termeni anuali, a preţurilor volatile, în principal pe seamă declinului petrolului pe plan mondial, alături de persistenţă deficitului de cerere agregată, consolidarea pe un palier mai scăzut a anticipaţiilor privind inflaţia, precum şi de prelungirea inflaţiei reduse şi a caracterului fragil al redresării activităţii economice din zonă euro şi din alte ţări europene", a precizat Isărescu.

Cele mai citite

Studenții pot cumpăra bilete de tren cu reducere de 90% doar pentru traseele dintre domiciliu și universitate

Reducerea pentru studenți se aplică, din acest moment, pentru călătoriile interne, dar doar la trenurile de clasa a 2-a pe ruta dintre localitatea de...

Vladimir Putin cere cooperarea Chinei în domeniul inteligenței artificiale

Exporturile de microcipuri către Rusia au fost suspendate de principalii producători globali Președintele rus Vladimir Putin a cerut Guvernului și Sberbank, principala instituție financiară care...

Meghan Markle, înapoi pe social media

Meghan Markle, Ducesa de Sussex, a revenit pe Instagram, fiind prima postare din 2020 încoace. Aceasta a deschis un cont oficial pe platformă, @meghan,...
Ultima oră
Pe aceeași temă