Informațiile apar într-un studiu realizat de doi profesori de la Universitatea Sheffield din Marea Britanie, finanțat de Comisia Europeană și publicat în ultima parte a anului trecut. Cercetarea și-a propus să afle care este ponderea fenomenului salariilor informale la nivelul UE 28, dar și să identifice cauzele și posibilele soluții.
Astfel, România s-ar afla pe locul trei, după Letonia și Croația, în ceea ce privește numărul salariaților din total care ar fi plătiți cu bani în plic, procentul fiind de 7%, față de o medie la nivelul UE 28 de 3%. Ponderea sumelor primite informal din total salariu ar fi la noi de 9%, conform studiului, față de o medie de 25% în UE 28. Autorii studiului notează însă că cifrele privind procentul din salariu primit în plic trebuie privite cu precauție, din cauza numărului mic de răspunsuri la această întrebare și a numărului ridicat de răspunsuri „Nu știu”.
Grupurile și țările vulnerabile
Potrivit concluziilor, tinerii, cei cu dificultăți financiare, muncitorii necalificați sunt mai predispuși să primească salarii la plic, iar munca nedeclarată complet este întâlnită mai ales în firmele mici, în agricultură, construcții, transport, hoteluri și restaurante, servicii de reparații și în retail.
De asemenea, cercetarea a relevat faptul că ponderea salariilor „la gri” este mai mare în economiile cu un PIB pe cap de locuitor mai mic, în statele nemodernizate, cu o corupție publică ridicată, în cele cu niveluri ridicate de deprivare materială severă, inegalitate mare a veniturilor, niveluri scăzute de cheltuieli pe piața muncii pentru a proteja grupurile vulnerabile și politici mai puțin eficiente pentru a proteja muncitorii de sărăcie, adică trăsături care caracterizează și România. „Este important, așadar, să fie confruntate aceste cauze sistemice pentru a rezolva munca parțial declarată”, se arată în studiul menționat, consultat de RL. La nivel de țară, „practica plăților la gri a devenit o problemă majoră mai ales în statele central-est europene și din sud-est, unde este văzută ca o caracteristică proeminentă a pieței muncii”, scrie în raport.
Taxe mari pe muncă
Pe de altă parte, creșterea ratei de descoperire a salariilor parțial declarate este o misiune dificilă pentru autorități, în timpul inspecțiilor de muncă. Asta pentru că angajații au totuși contracte de muncă și un salariu declarat și doar 33% dintre cei care primesc o parte din bani în plic ar prefera să îl declare complet, ceea ce înseamnă că șansele de a „turna” inspectorilor situația reală sunt mici, se menționează în studiul citat. Iar ceilalți nu ar face asta de teamă să nu își piardă slujba.
În România, una dintre explicațiile principale pentru care patronii preferă să delare doar o parte din salariul plătit angajatului ar fi povara prea mare cu plata taxelor și contribuțiilor sociale pe muncă. Se știe că în România ponderea acestora este foarte ridicată, comparativ cu celelalte state membre. Conform unui studiu realizat de Institutul economic Molinari din Bruxelles, România se clasa, în urmă cu doi ani, pe locul opt în topul impozitării forței de muncă, în rândul celor 28 de state membre ale UE, având o cotă efectivă de impozitare de 47,62% din venitul salarial. Astfel, angajații români au muncit 174 de zile doar pentru a putea achita impozitele impuse de stat. Efectele acestor plăți informale în economie nu sunt de neglijat. Comisia Europeană notează, în ultimul raport de țară, că munca nedeclarată perturbă în continuare piața forței de muncă.
Creșterea forțată a salariului minim
Comisia a mai observat că majorările accelerate ale salariului minim din ultimii ani au dus la creșterea semnificativă a numărului de angajați plătiți la acest nivel. „Majorările salariului minim sunt stabilite în mod discreționar, iar participarea partenerilor sociali în procesul de elaborare a politicilor este foarte limitată, neexistând un proces substanțial de implicare și cooperare”, se arată în raportul CE.
Cifrele oficiale publicate de autoritățile în domeniu arată că în 2010, când salariul minim brut pe economie era de 600 de lei, 334.836 de angajați erau încadrați la nivelul salariului minim, însemnând 8,04% din totalul salariaților. Potrivit datelor primite de la Inspecția Muncii, la solicitarea RL, la 31 decembrie 2014, când salariul minim a ajuns la 900 de lei, numărul angajaților cu normă întreagă plătiți cu salariul minim ajunsese deja la 1,24 milioane de persoane, adică la 27,28% din totalul salariaților cu normă întreagă, de 5,2 milioane de persoane.
Recordul a fost atins la sfârșitul lui 2016, când 1,46 milioane de contracte full-time erau pe slariu minim, adică 30,26% din total. La finele lui 2017, numărul acestora a scăzut la 1,16 milioane de persoane, aproape 23% din total. „Pentru ca entităţile contorizate să fie comparabile, numărarea salariaţilor înregistraţi cu salariul de bază lunar brut minim pe economie a fost efectuată numai pentru salariaţii cu contracte individuale de muncă cu normă întreagă active la data de referinţă”, precizează reprezentanții Inspecției Muncii.
Explicația acestei evoluții ar fi că practic, după impunerea acestei majorări a salariului minim, micii patroni, mai ales, nu și-au permis să plătească taxe mai mari, așa că au preferat să își treacă angajații pe salariul minim în contractul de muncă, diferența fiind dată în mână. Nu mai vorbim de situația celor care munceau program întreg, dar erau trecuți în acte cu program part-time, tocmai pentru a evita taxele. De la 1 ianuarie 2018, salariul minim brut pe economie a ajuns la 1.900 lei.
Studiul realizat de profesorii de la Universitatea Sheffield s-a bazat pe un eurobarometru realiat în 2013, în care au fost realizate interviuri directe cu 11.025 de angajați din toate statele membre.
