Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) respinge propunerea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) referitoare la cotația de primă în sumă de 7.540 de lei a unei polițe RCA pentru un autovehicul de peste 16 tone, informează marți Agerpres.
COTAR amintește că prima de risc pentru această categorie este de 2.011 lei, iar diferența de 5.949 lei reprezintă costuri administrative și profitul societăților de asigurări pentru produsul RCA.
În acest context, transportatorii solicită demisia președintelui ASF, Mișu Negrițoiu, susținând că a făcut posibilă „jecmănirea noastră, a transportatorilor, a cetățenilor”.
„Parlamentul României, stimații noștri senatori și deputați, nu credeți că a sosit vremea ca acum, la sfârșit de mandat, să demiteți tot consiliul ASF, același consiliu care, în frunte cu tovarășul Mișu Negrițoiu, ne-a adus atâtea prejudicii financiare în privința taxei obligatorii RCA? Nu credeți că organele abilitate ale statului ar trebui să se sesizeze din oficiu și să cerceteze unde sunt cu adevărat toți banii încasați din RCA? Să agreezi la Guvern, la data de 14 Septembrie, un tarif de referință la autovehiculele peste 16 tone, de aproximativ 6.200 lei/an, să prezinți apoi, la o lună distanță, un tarif de 7.540 lei/an, în care, în continuare pretinzi că profitul asiguratorului este de doar 1%, denotă faptul că ai o părere foarte proastă despre poporul român, denotă faptul că te crezi deasupra tuturor, chiar deasupra legii, când îți permiți să lași să fim furați din condei”, a anunțat COTAR într-un comunicat semnat de Vasile Ștefănescu, președintele Confederației.