Mulți dintre giganții industriali sunt acum în faliment și nimeni nu răspunde pentru pagubele produse. Cauzele acestui dezastru economic sunt mai multe, dar în toate situațiile există un numitor comun.
“Fiecare companie are motive specifice. În principal, e vorba despre management slab, dar și despre alte considerente, precum costurile, care sunt generate tot de managementul slab, dar și de incapacitatea de a genera restructurarea și înlocuirea tehnologică”, a explicat Sorin Dinu, analist economic.
După mai mulţi ani de experimente, spune acesta, s-a dovedit că managementul privat nu are rezultate. Fiecare companie trebuie să-și prezinte public planurile și strategiile, să arate că creează valoare pentru acţionari. “Randamentul capitalului investit minus costul ponderat al capitalului trebuie să fie mai mare ca zero”, atrage atenţia expertul, care în trecut a fost, printre altele, implicat în proiecte Deloitte&Touche.
CEH: cărbune brun și subvenţionare
De joi, 23 iunie a.c., Tribunalul Hunedoara a decis reintrarea CEH în insolvenţă. CEH (Compania Energetică Hunedoara) a rezultat din fuziunea CNH (Compania Naţională a Huilei) cu minele rămase deschise în Depresiunea Petroșani (Lonea, Livezeni, Vulcan și Lupeni). Din aceste mine se extrage un cărbune brun inferior huilei, cu o putere calorică de numai 3.500 kcal/kg. Comparativ, huila poloneză e la standard energetic: 5.500–6.000 kcal/kg și se poate vinde internaţional. Termocentralele Mintia-Deva, cu o putere instalată de 1.285 MW, în cinci grupuri energetice de 210 MW fiecare și un grup de 235 MW, și Paroșeni, cu un grup energetic cu o putere instalată de 150 MW, au costuri foarte mari.
Cărbunele CEH e subvenţionat cu 80-100 euro/t. Pe primele șase luni din 2015, conform CEH, au fost acordate subvenţii de aproape șapte miliarde de lei. „Cu tehnologia actuală și cu actualele condiții de pe piaţa de energie, ieșirea din insolvenţă e imposibilă“, explică Sorin Dinu. Dar cum este posibilă? Răspunsul analistului este dur. “Ieșirea din insolvenţă e posibilă cu schimbarea tehnologiei, ce poate fi făcută cu o gazeificare subterană a cărbunelui din Valea Jiului, care presupune investiţii mari”, a declarat Sorin Dinu pentru RL.
Metoda Fischer-Tropsch de gazeificare a cărbunelui presupune obținerea de hidrocarburi lichide, numeroase hidrocarburi gazoase (ce pot fi utilizate ulterior în industria petrochimică, dar și drept combustibil), cocs și gudroane-reziduuri, toate cu mare putere calorică. Preţul ar fi, spun unele voci, mult mai bun decât la extragerea hidrocarburilor gazoase sau lichide (gazele și petrolul). Altă soluţie ar fi brichetarea cărbunelui slab caloric: brichetele pot ajunge la 5.200 kcal/kg. “Problema e că această companie a funcţionat continuu, deși era ineficientă. Din calculele mele, centrala de la Hunedoara are pierderi de vreo patru ani”, a atras atenţia Dinu.
Problema cea mare este supranumerarul
„Problema marilor centrale termoelectrice din România este supranumerarul“, explică analistul economic. „Toate au mulţi angajaţi la reparaţii. Nuclearelectrica, și ea în insolvenţă, avea la un moment dat 1.250 de angajaţi, dintre care peste 700 erau la reparaţii, la o centrală de 250 MW putere instalată. În Occident, la o centrală de 900 MW angajezi 90 de oameni. Pentru reparaţii, când e cazul, lucrează o companie specializată“, a atras atenţia Sorin Dinu.
CEO (Compania Energetică Oltenia) e într-o situaţie asemănătoare: cărbune slab caloric, de data aceasta lignitul. Compania a rezultat prin fuziunea CNLO (Compania Naţională a Lignitului Oltenia) cu complexurile energetice Turceni, Rovinari și Craiova. La fuziune, nu s-a avut în vedere eficienţa. La Turceni, s-au învestit sute de milioane de euro într-o centrală foarte veche, cu 36% randament, când un grup nou duce randamentul la 46%. Important este, ca și la Compania Naţională a Uraniului (CNU), cât costă producţia.
