21 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialRomsilva a exagerat cu prețurile la lemn

Romsilva a exagerat cu prețurile la lemn

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat ieri, la Miercurea Ciuc, referitor la problemele apărute la licitaţiile privind valorifica-rea masei lemnoase, că este vorba de o criză exagerată şi că a recomandat Romsilva să înceapă licitaţiile de la preţul minim din anul anterior şi nu de la preţul mediu, acuzând această instituţie de o interpretare greşită a legii.

Bogdan Chiriţoiu a explicat că, într-o analiză preliminară realizată anul trecut de Consiliul Concurenţei asupra industriei lemnului, s-a recomandat Romsilva să efectueze licitaţii şi să nu mai facă negocieri directe atunci când vinde lemn, pentru a exista concurenţă, iar statul să obţină un preţ bun, iar acest principiu a fost preluat în Hotărârea de Guvern privind valorificarea masei lemnoase, conform Agerpres.

În opinia preşedintelui Consiliului Concurenţei, la nivelul Romsilva s-a dat dovadă de un anume exces de zel în interpretarea prevede-rilor hotărârii de guvern respective şi s-a stabilit preţul de pornire la licitaţie ca fiind media anului anterior. “Acum, ce înţeleg că s-a întâmplat, poate dintr-un anumit exces de zel făcut la nivelul Romsilva, că ei au interpretat prevederile din HG, care spune că se vinde la licitaţie şi în condiţii de piaţă, ei au spus că preţul de pornire la licitaţie trebuie să fie media din anul anterior.

Hotărârea de Guvern spune doar că trebuie să vândă în condiţii de piaţă. Piaţa nu creşte veşnic, piaţa poate să o ia şi în sus, poate să o ia şi în jos, uitaţi-vă la preţul petrolului. Deci nu e vreo lege a naturii care spune că preţurile trebuie să meargă veşnic în sus“, a declarat Bogdan Chiriţoiu. Acesta a subliniat că înţelege protestele din industrie şi reclamaţiile agenţilor eco-nomici, care se plâng de faptul că preţul creşte continuu şi a recomandat Romsilva să înceapă licitaţiile de la preţul minim al anului anterior.

Câteva mii de pădurari, proprietari de păduri şi prelucrători ai masei lemnoase au venit, marți, din toate colţurile ţării pentru a picheta sediul Guvernului. Protestul a fost organizat de Asociaţia Forestierilor din România (AFR), principala nemulţumire a forestierilor fiind preţul mare al masei lemnoase. „Vrem ca preţurile să revină la o normalitate, la cele care erau la finalul anului trecut, acum din cauza deciziei Romsilva de a creşte cu 300 la sută preţul minim de pornire la licitaţii, practic activitatea noastră este blocată“, a declarat Ciprian Muscă, preşedintele Asociaţiei Forestierilor din Bucovina.  

Cele mai citite
00:01:33

Creștere alarmantă a persecuțiilor în Venezuela în contextul Alegerilor Prezidențiale, avertizează ONG-uri și Experți ONU

Un grup pentru drepturile omului și experți ai ONU au denunțat marți o "creștere alarmantă a disparițiilor forțate" în Venezuela înaintea votului prezidențial din...

Ministerul Agriculturii, despre banii încasați de beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală

Beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) au primit în această săptămână în conturile bancare o nouă tranşă de plată în valoare totală...

Opt persoane au murit într-un restaurant din Beirut în urma unui incendiu porvocat de explozia unei butelii de gaz

Un incendiu provocat de explozia unei butelii de gaz a ucis marţi cel puţin opt persoane într-un restaurant din capitala Libanului, Beirut, au informat...
Ultima oră
Pe aceeași temă