România a înregistrat în luna noiembrie a anului trecut a treia creştere a comerţului cu amănuntul din Uniunea Europeană (UE), de 8,2%, comparativ cu aceeaşi lună din 2013. Țara noastră a fost devansată de Luxemburg şi Estonia, potrivit datelor prezentate de Eurostat.
La nivelul UE, vânzările retail au urcat cu 2,8% în noiembrie faţă de aceeaşi perioadă din 2013, în timp ce, în zona euro, avansul consemnat a fost de 1,5%, scrie Mediafax.
Datele Eurostat arată că Luxemburg a înregistrat cea mai mare creştere a comerţului cu amănuntul, de 10,9%, fiind urmată de Estonia, cu un avans de 9%.
La polul opus s-au situat Finlanda, ale cărei vânzări de retail au scăzut cu 2,4% şi Austria, cu un declin de 2,3% al comerţului cu amănuntul. Celelalte state UE au consemnat creşteri ale acestui sector în perioada analizată, în Bulgaria avansul fiind de 2,3%, iar în Ungaria de 5,2%.
Prin comparaţie cu luna octombrie, România a înregistrat a treia mare creştere din UE în noiembrie 2014, de 2,1%, fiind devansată de Portugalia (3%) şi Polonia (2,3%). În schimb, scăderi ale comerţului cu amănuntul au fost consemnate în Finlanda (-2%), Austria (-0,5%) şi Belgia (-0,3%).