1.3 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialRecord negativ la Tarom: a treia echipă de manageri privați în doi...

Record negativ la Tarom: a treia echipă de manageri privați în doi ani

Ministerul Transporturilor va aproba joi componența noului Consiliu de Administrație după ce, miercuri, vechiul Consiliu și-a dat demisia.

La peste doi ani de la introducerea managementului privat, companiei aeriane naţionale îi lipseşte un consiliu de administraţie care să ghideze Tarom spre profit. Miercuri,  cei cinci administratori Tarom, aflaţi în funcţie în postura de interimari, şi-au dat demisia, după ce Ministerul Transporturilor, proprietarul companiei, a stabilit componenţa unui nou Consiliu de Administraţie, a declarat directorul general al operatorului aerian, Christian Heinzmann.

Un oficial al Ministerului Transporturilor a confirmat pentru „România liberă“ demisia vechii echipe şi a precizat că joi Adunarea Generală a Acţionarilor  (AGA) va numi un nou CA format din şapte membri selectaţi în condiţiile ordonanţei de urgenţă privind managemenrtul privat, respectiv  OUG 109/2011.  Potrivit oficialului indicat numirea unui CA, în condiţiile ordonanţei menţionate, este unul dintre angajamentele luate faţă de FMI şi trebuia pus în practică până la 1 martie 2015.

CA demisionar de la Tarom este condus, din mai 2014, de fostul şef al Direcţiei de privatizare din Departamentul pentru Energie, Gabriel Dumitraşcu. Ceilalţi administratori sunt Dante Stein, Toma-Dorin Câmpeanu, Dan Andrei şi Anişoara Cornilă.

Oficialul MT respinge orice conexiune între demisia CA Tarom şi scrisoarea trimisă recent de un grup de piloţi din companie în care sunt reclamate grave nereguli şi probleme în activitatea acesteia. „Scrisoarea face rău imaginii companiei şi încalcă regulile care spun că în astfel de cazuri trebuie urmată calea ierarhică, anume informarea directorului opereraţional şi/sau tehnic de la Tarom, a managerului companiei, a Ministerul Transporturilor“, spune oficialul menţionat.

Sarcină grea a noului CA

O primă cerinţă ridicată în faţa noului CA va fi dezvoltarea unor relaţii productive  cu actualul manager general, Christian Heinzmann. Anul trecut a existat un conflict deschis între acesta şi fostul preşedinte al CA Tarom, bancherul Dan Pascariu, ultimul acuzându-l pe Heinzann că nu a implementat nici măcar 30% din obiectivele planului de management.

Compania înregistrează pierderi financiare şi este divizată de diferitele sindicate ce promovează interesele anumitor categorii de personal. În urmă cu trei zile, câţiva piloţi Tarom au publicat pe un site de socializare o scrisoare în care menţionau absenţa oricăror măsuri de reformă a companiei, gradul scăzut de încărcare al aeronavelor, faptul că personalul navigant poartă uniforme vechi, descompletate. „Ce se întâmplă acum sub conducerea dumneavoastră nu e nici măcar o palidă umbră a ceea ce a fost Tarom. Vă cerem explicaţii, vă cerem acţiune, dacă nu e deja prea târziu. Vrem să ştim ce anume faceţi dumneavoastră şi echipa dumneavoastră pentru salariile pe care le primiţi. Este obligaţia dumneavoastră să ne explicaţi ce aţi făcut în ultimul an, deoarece nu vedem nici o îmbunătăţire a situaţiei companiei. Suntem singura companie aeriană care zboară cu avioanele goale şi vrem să ştim de ce. Manageri şi oficiali ai companiei fac declaraţii de presă alarmante şi vrem să ştim de ce. Avioanele stau la sol din cauza întreţinerii deficitare şi nu se ia nici o măsură, vrem să ştim de ce. Solicităm răspunsuri urgente, suntem în al dois-prezecelea ceas, atmosfera generală de lucru se depreciază zi de zi, nu mai vrem manageri fără responsabilităţi, ascunzându-se după teancuri de acte şi semnături, comitete şi comisii“, spun piloţii în documentul adresat directorului Heinzmann.

Pierderi peste cele programate

După ce în 2008 explozia preţului ţiţeiului dincolo de pragul de 100 de dolari pe baril aproape că a adus în insolvenţă compania, acum aceasta se bucură de o micşorare a costurilor cu carburanţii în condiţiile în care preţul ţiţeiului este la jumătate din valorile atinse în 2008. Cu toate acestea Tarom continuă să rămână pe pierdere, iar gradul de ocupare este unul din cele mai mici din Europa, anume în jurul a 60% faţă de 80% media europeană. Potrivit lui Gabriel Dumitraşcu, bugetul pe 2015 prevede o pierdere de 9 milioane lei, faţă de 120 milioane lei în 2014. Planul de management aprobat de CA Tarom în martie 2013 prevedea însă pierderi de doar 18 milioane lei în 2014, urmând ca 2015 să fie un an cu profit.   

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Programul de guvernare: 10 măsuri esențiale pentru sprijinirea firmelor

Guvernul propune un program de modernizare economică sustenabilă pentru România, axat pe sprijinirea firmelor, reducerea birocrației și accelerarea digitalizării. Potrivit unei analize Termene.ro, obiectivul...

Prognoza meteo pentru Anul Nou și luna ianuarie 2025: Vreme mai caldă decât de obicei

Meteorologii au emis o prognoză detaliată pentru perioada sărbătorilor de Anul Nou și pentru luna ianuarie 2025, anunțând temperaturi mai ridicate decât cele normale,...

Zi plină pentru salvamontiști: 88 de apeluri de urgență și aproape 100 de persoane salvate

Dispeceratul Național Salvamont a raportat vineri dimineață că, în ultimele 24 de ore, salvamontiștii au fost solicitați să intervină în 88 de situații de...
Ultima oră
Pe aceeași temă