Serviciile de pază, monitorizare şi intervenţii la metroul din Capitală vor costa până la 14,8 milioane de euro pe o durată de 30 de luni (aproape 6 milioane de euro pe an – n.r.), potrivit unui acord-cadru pe care Metrorex vrea să-l încheie.
"Asigurarea serviciilor de pază, monitorizare şi intervenţie se va face după un program astfel stabilit încât să acopere atât intervalul orar în care staţiile şi trenurile de metrou sunt disponibile (conform orarului/ graficului de circulaţie) accesului publicului pentru efectuarea călătoriei, precum şi pe timpul nopţii, acolo unde analiza de risc la securitate fizică şi planurile de pază impun acest lucru", se arată în caietul de sarcini aferent procedurii de achiziţie, scrie Mediafax.
Serviciile vor viza staţiile, trenurile, depourile şi obiectivele din reţeaua metroului.
Valoarea estimată, fără TVA, a acordului este cuprinsă între 39,2 milioane lei şi 52,9 milioane lei.
"Numărul de contracte subsecvente estimate a fi încheiate: minim 3 şi maxim 30. Durata estimată a contractelor subsecvente: între 1 şi 12 luni. Valoarea estimată a unui contract subsecvent: minim 1,3 milioane lei şi maxim 21,1 milioane lei", potrivit anunţului lansat de administratorul metroului.
Proiectul va fi finanţat din subvenţie de la bugetul de stat şi veniturile proprii ale companiei Metrorex.
Furnizorul serviciilor va fi selectat prin licitaţie deschisă, pentru preţul cel mai scăzut, iar firmele interesate pot depune oferte până la 25 noiembrie.
Metrorex a atribuit la 31 iulie un contract de 2,43 milioane lei, fără TVA, companiei Scorseze Security International, pentru prestarea serviciilor de pază în staţiile, trenurile şi depourile de metrou pe o perioadă de 2 luni.
"Deoarece durata de timp necesară pregătirii şi derulării procedurilor pentru licitaţia privind atribuirea noului contract de pază s-a prelungit peste limita la care vechiul contract de pază urma să expire şi pentru a se evita situaţia în care obiectivele Metrorex ar fi rămas fără pază, s-a aprobat de către conducerea societăţii continuarea prestării de către Scorseze Security International a serviciilor de pază pentru o perioadă limitată la 2 luni, în aceleaşi condiţii (număr total de ore/lună care au fost stabilite prin contractul încheiat în 2010)", au precizat reprezentanţii Metrorex, potrivit Mediafax.
Metrorex a mai avut încheiate cu Scorseze Security International patru contracte, semnate în 2001, 2006, 2007 şi 2010, ultimul având o valoare de 51,7 milioane lei fără TVA.