4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialOMV și Gazprom vor un terminal de gaze naturale lichefiate pe coasta...

OMV și Gazprom vor un terminal de gaze naturale lichefiate pe coasta rusească a Mării Negre

Grupul energetic austriac OMV și grupul rus Gazprom au semnat vineri o serie de documente pentru a-și dezvolta parteneriatul lor strategic, inclusiv în privinţa unui mic terminal de Gaze Naturale Lichefiate (GNL) pe coasta rusească a Mării Negre, a anunțat acționarul majoritar al OMV Petrom.

Potrivit OMV, la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, directorul general de la OMV, Rainer Seele, și directorul general de la Gazprom, Alexey Miller, au semnat un memorandum de înțelegere care precizează principiile unei potențiale cooperări între Gazprom și OMV în coordonarea activităților pentru dezvoltarea infrastructurii de transport a gazelor naturale necesare pentru furnizarea de gaze naturale în Europa Centrală și de Sud-Est, transmite Agerpres.

De asemenea, cele două companii au semnat un acord cadru pentru a colabora în sectorul GNL. Părțile intenționează să coopereze întru-un proiect integrat pentru un terminal mic de producție a GNL pe coasta rusească a Mării Negre, precum și pentru transportul, marketingul și vânzarea de GNL.

Anterior, în luna decembrie 2016, OMV și grupul rus Gazprom au semnat un acord de bază privind schimbul unor active conform căruia Gazprom va primi o participație de 38,5% din acțiunile companiei OMV (NORGE) AS, o companie concentrată pe explorarea și producția de petrol în Norvegia. În schimb, OMV va primi o participație de 24,98% la un proiect destinat dezvoltării blocurilor 4 și 5 ale formațiunii Achimov, parte a zăcământului de petrol, gaz și condensat Uregoy din Siberia.

Cele mai citite

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...

Amazon, în vizorul UE: posibilă investigație pentru încălcarea Actului Piețelor Digitale

Uniunea Europeană ar putea deschide o investigație împotriva Amazon în 2025, sub suspiciunea că gigantul ar fi încălcat Actul Piețelor Digitale (DMA) prin favorizarea...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...
Ultima oră
Pe aceeași temă