Agenția NATO de Sprijin și Achiziții a anunțat că dorește să ofere contracte firmelor din România, pentru livrarea de produse și servicii necesare Alianței Atlantice.
Doi membri ai conducerii Agenţiei NATO de Sprijin şi Achiziţii (NATO Support and Procurement Agency – NSPA) au venit la București, pentru a se întâlni cu reprezentanții Ministerul Apărării, ai Ministerului Economiei și ai firmelor românești.
Din partea NSPA au fost prezenţi directorul general, Mike Lyden și directorul de achiziţii, Patric Fesquet.
Conferința comună a fost denumită “Industrial Day 2016”. Unul dintre scopurile întâlnirii a fost familiarizarea firmelor românești cu modul de lucru al NSPA și cu privire la accesarea de fonduri din resursele comune ale Alianței, a anunțat Departamentul pentru Armamente.
"Problema este că nu toţi agenţii economici din România ştiu că pot oferi produse şi servicii pentru forţele NATO, de aceea am considerat că este necesară această întâlnire, unde se poate face un schimb de informaţii între persoane avizate, iar pe viitor, operatorii economici din România să-şi orienteze oportunităţile de afaceri şi către această entitate NATO", a explicat Neculai Banea, secretar de stat în Ministerul Economiei.
Pe baza experienței sale, de fost director general al firmei de elicoptere IAR Brașov, Neculai Banea a susținut că “șansa pentru operatorii noştri economici, fie privaţi sau de stat, este în aviaţie, deoarece elicopterele Puma şi Alouette sunt încă folosite de către ţări din NATO. Astfel, IAR-ul ar putea avea o şansă dacă ar face ofertă pentru piese de schimb şi servicii. O altă şansă este pentru firmele care produc muniţii, deoarece sunt în număr destul de mare cele care produc muniţii la standarde NATO, însă şanse mari au şi întreprinderile care sunt orientate pe partea de IT".
Reprezentanţii NSPA au prezentat firmelor românești modul în care pot colabora cu Agenția NATO, inclusiv prin tranzacții online. Potrivit NSPA, acestea sunt gestionate de un website sigur, rezistent și la eventuale atacuri cibernetice.
NSPA reuneşte activităţile de sprijin logistic şi de achiziţii ale NATO, oferind şi soluţii de sprijin multinaţional integrat membrilor Alianței.
Printre domeniile acoperite de NSPA se află sprijinul operaţiilor şi al exerciţiilor militare, achiziţia de sisteme şi asigurarea mentenanţei acestora, gestionarea carburanţilor, transporturi şi depozitare strategică, servicii logistice şi gestionarea proiectelor.