4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialÎncep procedurile de intrare în insolvență a RADET. Cei mai mulți dintre...

Încep procedurile de intrare în insolvență a RADET. Cei mai mulți dintre membrii CGMB au acceptat această decizie

UPDATE 18,15: Consilierul general Nicușor Dan a declarat că votul majorității membrilor CGMB în favoarea declarării insolvenței RADET reprezintă un gest total iresponsabil, informează Agerpres.

„Pe noi ne-au mandatat bucureștenii să gestionăm situația acestui oraș, inclusiv RADET. Bucureștiul are un buget de 900 de milioane de euro. E în stare să gestioneze situația RADET. Faptul de a cere insolvența RADET înseamnă a arunca responsabilitatea pe care oamenii ne-au dat-o nouă unui administrator judiciar, care va avea strict rolul de a nu face pierderi în continuare la RADET. El nu va avea o responsabilitate pentru căldura pe care RADET trebuie să o furnizeze oamenilor, exclusiv pentru a rentabiliza economic RADET. Mi se pare un gest total iresponsabil al majorității din Consiliul General care a votat în favoarea declarării insolvenței RADET”, a arătat Nicușor Dan.

El a adăugat că, în opinia USB, soluția pe termen scurt pentru rezolvarea problemelor ar fi achitarea unei părți din datoria către ELCEN, fiind necesare în mod egal negocierea și eșalonarea datoriei istorice, dar și un proiect pentru eficientizarea activității Regiei.

„Pe termen scurt: plătirea unei părți din acea datorie de 160 de milioane de lei. Există banii aceștia în Primărie. Pe termen mediu: negocierea, eșalonarea și reducerea unei părți din datoria mare de 800 de milioane de euro. Totodată, refacerea strategiei care datează din 2010 pentru a eficientiza, a vedea ce este de construit, ce este de preluat de la ELCEN. În baza strategiei, preluarea celor 180 de milioane de euro, bani europeni pe care îi avem, cu condiția să depunem un proiect până în 31 decembrie 2017. Iar pe termen lung: realizarea acestei strategii, crearea utilităților de producție — mici centrale termice de apartament sau centrale mari în zona de nord”, a explicat el.

Consilierii USB au lipsit din sală în momentul în care s-a votat acest proiect. Ei au părăsit ședința CGMB, alături de consilierii PNL și PMP, „în semn de protest față de felul în care majoritatea discută cu minoritatea în Consiliul General”.

–––––––––––––

Consiliul General al Primăriei Capitalei a decis, miercuri, să înceapă procedurile de intrare în insolvenţă a RADET, informează News.ro.

Joi, Consiliul de Administrație al RADET va lua act de decizia CGMB, după care va înainta Tribunalului Bucureşti cererea de intrare în insolvenţă a regiei de termoficare, a declarat președintele CA, Sorin Chiriță.

„Insolvenţa înseamnă reorganizare, nu faliment”, a declarat Sorin Chiriţă.

Potrivit proiectului de hotărâre, CA al RADET este mandatat să ia „toate măsurile tehnice, juridice şi economice necesare pentru asigurarea continuităţii activităţii RADET, în vederea garantării livrării agentului termic pentru populaţie şi pentru instituţiile racordate la sistemul centralizat de alimentare cu energie termică”.

Consilierii generali au votat şi un amendament la acest proiect, care prevede începerea procedurilor de intrare în insolvenţă a RADET. Amendamentul a fost votat cu 28 de voturi „pentru”, din partea consilierilor PSD şi ALDE.

RADET se află în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi este administratorul celui mai mare sistem de termoficare din România. Regia asigură 74% din necesarul de energie termică al Capitalei. 95% din consumatori sunt de tip casnic, restul fiind de tip social şi industrial (instituţii publice şi companii).

Cele mai citite

Liga Națiunilor, tragerea la sorți. Dueluri de foc în sferturile de finală

Astăzi, 22 noiembrie 2024, a avut loca tragerea la sorți pentru play-off-urile din Liga Națiunilor, la Nyon. Dueluri de foc în sferturile de finală din...
00:00:34

Video Întrevederea oficială dintre premierul României, Marcel Ciolacu, și premierul Ungariei, Viktor Orbán

Discuții strategice despre aderarea României la spațiul Schengen, proiecte de infrastructură și consolidarea relațiilor bilaterale Pe 22 noiembrie 2024, premierul României, Marcel Ciolacu, a efectuat...

Fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei: „Al Treilea Război Mondial a început deja”

Valerii Zalujnîi, fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, a declarat că implicațiile directe ale aliaților Rusiei în războiul din Ucraina indică începutul celui...
Ultima oră
Pe aceeași temă