Produsele Thor și Suprasept, folosite pentru dezinfectarea suprafeţelor şi instrumentarului medical, sunt avizate de către Ministerul Sănătăţii, conform legislaţiei în vigoare, în baza buletinelor de eficacitate depuse la dosar de compania producătoare, informează Agerpres.
„Produsele sunt testate periodic atât de către Hexi Pharma, care are contract cu mai multe laboratoare independente, cât şi de către spitalele mari din ţara care au laboratoare de control microbiologic. Spitalele verifică frecvent eficienţa produselor prin colectarea de pe suprafeţe, instrumentar, mâinile personalului medical, rezultate indicând eficacitatea conform protocoalelor de control al infecţiilor nosocomiale. Reţeta de fabricaţie s-a respectat întotdeauna cu stricteţe”, precizează Hexi Pharma, într-un comunicat.
Potrivit reprezentanţilor companiei, contractele cu spitalele de stat sunt realizate în urma licitaţiilor prin sistemul de achiziţii publice.
Hexi Pharma produce dezinfectanţi pentru spitale de peste 20 de ani şi are o prezenţă la nivel naţional, atât în spitale de stat, cât şi private.
Răspunsul companiei vine după ce jurnalistul Cătălin Tolontan a precizat, pe blogul său, că victimele de la „Colectiv” au murit și milioane de români sunt tratați în spitale dezinfectate cu substanțe pe care statul nu le controlează niciodată în laborator.