Fondul Proprietatea are buget pentru 2015 după ce acţionarii fndului au aprobat, miercuri, proiectul, cel de-al cincilea program de răscumpărare de acţiuni şi acordarea de noi mandate unui număr de trei membri ai Comitetului Reprezentanţilor.
Potrivit Mediafax, Fondul Proprietatea a bugetat pentru anul următor un profit net de 487 milioane de lei, la jumătate faţă de câştigul estimat pentru anul în curs, care a fost revizuit în creştere cu 80%, la 956,8 milioane de lei. Anterior, Fondul anticipa pentru anul acesta un câştig de 534,5 milioane de lei.
Compania a bugetat pentru anul următor şi venituri în scădere cu 13%, la 598,3 milioane de lei, comparativ cu 688,35 milioane de lei, cât estimează pentru anul în curs. În acest an, Fondul a înregistrat venituri nebugetate de 417 milioane de lei, în mare parte din vânzarea unor participaţii.
De asemenea, Fondul a obţinut acordul acţionarilor pentru a derula cel de-al cincilea program de răscumpărare de acţiuni, care va începe după încheierea celei de-a patra runde de achiziţii şi va viza un număr de maxim 227,57 milioane de acţiuni, potrivit raportului cu deciziile AGA Fondului Proprietatea, transmis de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
"Aprobarea autorizării administratorului de a răscumpăra acțiuni ale Fondul Proprietatea, pentru un număr maxim de 227.572.250 de acțiuni sau 10% din valoarea capitalului social subscris la data relevantă, aplicându-se valoarea cea mai mică dintre acestea două, începând de la data la care reducerea de capital social aprobată prin Hotărârea AGEA din 23 septembrie 2014 este în vigoare, pentru o perioadă maximă de 18 luni de la data publicării hotărârii acționarilor în Monitorul Oficial al României", se arată în document.
Răscumpărarea se va efectua la un preț care nu poate fi mai mic de 0,2 lei/acțiune sau mai mare de 2 lei/acțiune.
Pachetul de acţiuni vizat reprezintă la acest moment 1,83% din capitalul Fondului.
Titlurile Fondului Proprietatea au crescut cu 0,1% în prima parte a zilei, la 0,94 lei/unitate.
Fondul a început la 1 octombrie cel de-al patrulea program de achiziţie de titluri proprii. Programul poate fi derulat până în noiembrie 2015 şi vizează achiziţia a maxim 990.855.616 de acţiuni proprii, reprezentând 7,97% din capital.
Compania a lansat la 3 noiembrie o ofertă publică de răscumpărare a 750 milioane de acţiuni la un preţ de 1,11 lei/titlu, cu 18,7% peste cotaţia de închidere din şedinţa anterioară anunţării preţului de achiziţie, valoarea operaţiunii ridicându-se astfel la 832,5 milioane lei (188,3 milioane euro), mai scrie Mediafax.
Cele 750 milioane de acţiuni reprezintă 6% din numărul total de titluri Fondul Proprietatea. Oferta publică se va încheia la 2 decembrie şi este deschisă tuturor acţionarilor, iar metoda de alocare este pro-rata.
Acţionarii au decis şi să acorde noi mandate unui număr de trei membri ai Comitetului Reprezentanţilor, întrucât acestea urmau să expire anul următor, două în data de 4 aprilie 2015 și al treilea în data de 13 aprilie.
Cei trei membri ai Comitetului Reprezentanţilor care au primit noi mandate sunt Julian Rupert Francis Healy, Steven van Groningen şi Piotr Rymaszewski, în funcţie de la începutul anului 2012. Mandatele au o durată de trei ani.