Guvernul Ponta pare că ia cu stânga ce dă cu dreapta. Compania Națioanală de Autorstrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), controlată de Ministerul Transporturilor a cerut societăților private cu care colaborează să scadă tarifele serviciilor prestate conform reducerii CAS, cu toate că acestea au fost consfințite prin contractele încheiate.
Potrivit unui exemplu dat de HotNews.ro, Regioanala din Iași a CNADNR amenință o companie privată că nu-i mai plătește lucrările dacă nu-i scade prețul stabilit prin contract cu echivalentul reducerii CAS de către Guvern.
Compania somată are încheiat un contract pentru instalarea indicatoarelor rutiere și a parapeților de siguranță pe Drumul Național 18.
"În conformitate cu prevederile Legii 123/19.09.2014 (…) prin care se modifică cota pentru contribuțiile de asigurări sociale datorate de angajator, respectiv CAS, (…); având în vedere că Legea 123/2014 a intrat în vigoare la data de 22.09.2014 și că prevederile ei se aplică începând cu veniturile aferente lunii următoare intrării în vigoare, respectiv 01.10.2014, va comunicăm ca toate situațiile de plată și facurile aferente trebuie să reflecte diminuarea costurilor componente tarifelor sau prețurilor unitare ofertate", citează Hotnews chiar din adresa Regionalei Iași a CNADNR către societatea privată.
Adresa CNNADNR continuă prin solicitarea clară a unei scăderi a prețului stabilit și amenință compania privată cu încetarea plăâilor în cazul în care nu se conformează:
"În consecință, vă rugăm să operați modificarile prevăzute de actul normativ imperativ menționat și să ne comunicați influența acestor modificări asupra tarifelor ofertate și asupra valorii contractului, insoțite de o structură de preț a valorilor respective. […] Întarzierea prezentării elementelor solicitate va impune respingerea conformării situațiilor de lucrări și refuzul la plată a facturilor aferente", sea arată în documentul citat de Hotnews.
Mai mult, contractul în cauză fusese semnat la o lună după reducerea CAS de către 6 șefi din Regionala Iași a CNADNR.