Traderul de cereale Cerealcom Dolj a anunțat joi că a refuzat să livreze grâu Egiptului din cauza prevederilor privind conținutul zero de cornul secarei, informează Agerpres.
Cerealcom dezminte astfel informațiile apărute anterior în presă, potrivit cărora inspectorii egipteni au refuzat o livrare de 63.000 de tone de grâu românesc aflată în portul Constanța.
Traderii consultați de Reuters au informat că, pentru prima dată după ce a adoptat o politică de conținut zero de cornul secarei (o ciupercă care parazitează diferite cereale — n. r.), inspectorii egipteni au respins direct la sursă o livrare de 63.000 de tone de grâu românesc.
„Grâul Cerealcom Dolj nu a fost refuzat, Cerealcom Dolj a fost cea care a decis să refuze să livreze produsele sub alți termeni decât cei conveniți inițial în contract”, a informat însă compania românească.
Cerealcom Dolj a precizat că, într-o licitație organizată în data de 16 iulie de Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC), entitatea responsabilă pentru achizițiile strategice de grâu în numele statului egiptean, a câștigat un contract pentru livrarea a 63.000 de tone de grâu din România cu condiția unui conținut maxim de cornul secarei de 0,05%, standardul acceptat la nivel internațional, cu livrare în perioada 20-30 august pentru a fi încărcat în portul Constanța.
„Procedurile de încărcare au început la data de 27 august. La data de 28 august, Autoritatea fitosanitară din Egipt a decis că grâul de panificație importat trebuie să respecte condiția unui conținut zero de cornul secarei”, a precizat Cerealcom Dolj.
Drept răspuns, „Cerealcom Dolj a refuzat noile condiții pe care GASC intenționa să îi impună și a decis să descarce cantitatea încărcată până la acel moment pe navă”, adaugă compania românească.