15 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăSpecial100 de miliarde de metri cubi de gaz în Marea Neagră

100 de miliarde de metri cubi de gaz în Marea Neagră

„Lucrările s-au încheiat, iar Exxon a investit acolo 1,3 miliarde de euro și a săpat șapte sonde. Nimeni pe lumea asta nu ar duce la capăt un astfel de program de investiții dacă nu ar fi confirmat deja potențialul acelei zone, unde se estimează peste 100 de miliarde de metri cubi”, a spus Iancu, în cadrul unei conferințe pe tema cogenerării și eficienței sistemului de termoficare, anunţă Agerpres. 

Acesta a precizat că, în cadrul discuțiilor de la summitul COP 21 de la Paris, concluziile au propulsat gazul natural drept combustibil al viitorului, în condițiile în care cărbunele și petrolul sunt mult mai poluante. „Ca element de noutate, discuțiile de la Paris impun un plan de acțiune, în cadrul căruia marii perdanți sunt cărbunele și petrolul, iar regele resurselor devine gazul natural”, a adăugat deputatul.

Compania românească OMV Petrom și americanii de la ExxonMobil explorează o zonă de mare adâncime în apele românești ale Mării Negre, parteneriat care a început în 2008. În 2012, cele două companii au anunțat descoperirea unui important zăcământ de gaze naturale cu sonda Domino-1 în zona de mare adâncime a blocului Neptun. Potrivit informațiilor publicate până acum de OMV, Sonda Domino-1 a întâlnit o acumulare de gaze naturale care se estimează a fi de 42 până la 84 de miliarde de metri cubi.

Totodată, Iancu a amintit că, în apropierea perimetrului explorat de Exxon și Petrom, Lukoil a confirmat un alt zăcământ de 30 de miliarde de metri cubi. România a importat zilele trecute gaze din Rusia la un preț mai mic decât cel al gazelor din producția internă, în condițiile în care, anii trecuți, prețul de import era de 530 de dolari pe mia de metri cubi (mai mult decât dublu față de cel autohton – n.r.), a declarat Iulian Iancu.

„Zilele trecute, când a fost ger, am avut o surpriză foarte mare să constatat că am importat 5 milioane de metri cubi de gaze pe zi, în vârf de consum, la un preț sub cel de producție internă, față de 530 de dolari pe mia de metri cubi, cât plăteam pe vremuri”, a spus Iancu.

La finele săptămânii trecute, România a înregistrat un vârf de consum de gaze naturale, din cauza temperaturilor extrem de scăzute. Potrivit ministrului Energiei, Victor Grigorescu, românii au consumat în această perioadă 62 de milioane de metri cubi pe zi. Într-o zi normală de iarnă, consumul se situează în jurul valorii de 50 de milioane de metri cubi.      

Cele mai citite

Tarom, în topul celor mai prost cotate companii aeriene din lume

În plin proces de restructurare, Tarom, singura companie aeriană controlată de statul român, se află în topul celor mai slab cotate companii aeriene la...

Fost ministru de Finanțe: „Scăderea pragului ar putea duce la diminuarea fondurilor la buget”

„Ordonanța trenuleț,” publicată recent în Monitorul Oficial, introduce schimbări semnificative în regimul fiscal aplicabil microîntreprinderilor. Începând din 2025, pragul veniturilor pentru care firmele pot beneficia...

ANAT vrea un secretar de stat cu experiență în industria turismului

Reprezentanții Asociației avertizează că numirea cuiva din afara industriei, riscă să compromită direcția strategică a turismului Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT)...
Ultima oră
Pe aceeași temă